abia în timpurile relativ recente s-a reuşit recunoaşterea semnificaţiei totale a codului de curăţenie a ţiganilor: convingerile lor în ceea ce priveşte murdăria pot fi acum privite drept elemente esenţiale ale culturii lor, servind atât la exprimarea şi consolidarea barierei etnice, cât şi la separarea totală a ţiganilor de gadźo{231}. Conceptul de pângărire, care se afla la baza acestei separări, este cunoscut în limba romani sub diferite denumiri, în funcţie de dialect. Romii şi multe alte grupări de ţigani din sud-estul Europei utilizează cuvântul marimé (murdar) derivat din limba greacă; moxado este denumirea folosită în Anglia şi în Ţara Galilor, iar magerdó în Polonia, ambele însemnând pătat (în sanscrită „mraks” = a murdări; a unge); prastlo (dezonorat) sau palecido (pus de o parte) sunt expresiile sinti. Terminologia variază, codul însuşi, în ciuda deosebirilor de detaliu şi de respectare a datinilor, indică o considerabilă soliditate. Oriunde este adoptat cu stricteţe, sistemul de tabuuri furnizează informaţii cu privire la interacţiunea dintre bărbat şi femeie, pe de o parte, şi dintre ţigani şi gadźo, pe de altă parte. Şi cea mai mare ruşine pe care un ţigan o poate suferi împreună cu întreaga sa familie este de a fi declarat „spurcat”. Acest lucru înseamnă moarte socială, întrucât condiţia aceasta poate fi extinsă astfel încât tot ceea ce va îmbrăca, atinge sau folosi va fi considerat spurcat de către ceilalţi. La un popor pentru care viaţa în colectivitate are o importanţă majoră şi pentru care căsătoriile, botezul, petrecerile, ospeţele şi înmormântările reprezintă frecvente întâlniri cu caracter social ale întregii colectivităţi, o atare sentinţă este o pedeapsă foarte temută, dar şi extrem de eficace. În cazul romilor, singura cale de revocare a stării de marimé este convocarea unui kris.

Interdicţiile se pot referi la persoane, lucruri, părţile corpului omenesc, dar şi la subiecte de discuţie (şi ţiganii au într-adevăr probleme în ceea ce priveşte educaţia sexuală în şcoală). Dar preocuparea lor copleşitoare o reprezintă impuritatea unei femei şi potenţiala ameninţare pe care aceasta o reprezintă faţă de puritatea rituală. Partea inferioară a corpului, îndeosebi a celui femeiesc, este considerată mărime şi orice lucru având legătură cu aceasta este în mod potenţial pângăritor – organele genitale, funcţiile fiziologice, îmbrăcămintea ce vine în contact cu partea inferioară a corpului, precum şi aluziile la sex şi la fecunditate. Sunt impuse o serie de reglementări stricte precum folosirea de lighene, prosoape şi săpunuri separate pentru spălarea celor două părţi ale corpului. O chiuvetă de bucătărie strălucitor de curată poate fi totuşi considerată marimé, un vas în care au fost spălate haine nu trebuie utilizat la spălatul prosoapelor de faţă, a feţelor de masă, a ustensilelor de bucătărie sau a veselei. Îmbrăcămintea de damă trebuie spălată separat, întrucât o femeie este mai spurcată şi deci supusă la o mai mare izolare şi restricţii în timpul perioadelor de maximă sexualitate: pubertatea, menstruaţia, graviditatea şi lăuzia. În acele momente, femeia trebuie să fie deosebit de atentă faţă de tot ce atinge: într-o familie strictă în ceea ce priveşte codul de puritate al ţiganilor, femeii îi este interzis să gătească sau să servească mâncare bărbaţilor. Înainte de pubertate şi după menopauza totuşi, opreliştile impuse femeii sunt mai puţine: o fată tânără îşi poate arăta picioarele purtând fuste scurte, iar femeile mai în vârstă se bucură de mai multă libertate în ceea ce priveşte întovărăşirea cu bărbaţii. Cu ocazia oricărui eveniment public are loc o segregare a persoanelor în funcţie de sex, femeile trecând pe plan secundar. Dar deşi femeia nu se poate bucura decât de foarte puţin prestigiu, trebuind mereu să fie modestă şi supusă în faţa bărbaţilor, unul dintre efectele codului este faptul că ea poate oricând apela la o puternică sancţiune: ea are putinţa de a-l pângări pe bărbat atingându-l în public cu un articol de îmbrăcăminte pentru partea inferioară a corpului, precum fusta, şi numai simpla ameninţare cu pângărirea reprezintă pentru aceasta o armă redutabilă.

Reglementările marimé au pătruns în toate ipostazele vieţii şi este greu, în actualele condiţii, să fie respectate întocmai. Teama de mulo se combină cu teama de pângărire, pentru a complica, să zicem, soarta unui rom nomad, dar obişnuit a locui într-o casă, aflat în căutarea unei locuinţe de închiriat: orice fel de adăpost despre care nu există suficiente informaţii şi care anterior a fost ocupat de un gadźo este un veritabil teren minat. Doar în cazul preluării locuinţei de la un alt rom, necesitatea recurgerii, din motive de siguranţă, la complicate procedee de purificare va fi mult diminuată. Prin definiţie, gadźé sunt spurcaţi, dovedind ignoranţă faţă de legile sistemului şi lipsa oricărei „ruşini”, în adevăratul sens al cuvântului. Trăind în afara hotarelor societăţii, locuinţele şi mâncarea gătită de către aceştia reprezintă un permanent pericol de pângărire. Codul acesta duce astfel la izolarea acelor ţigani care îl practică de orice fel de relaţii apropiate cu gadźé. Pe de altă parte, existenţa lui permite şi o mai bună înţelegere a preocupări; ţiganilor, atât de vizibilă în istoria lor, de a evita orice fel de ocupaţie care ar presupune atari contacte.

8. APROPIEREA DE AVERNUS

Unul dintre efectele noilor migraţii a fost acutizarea atitudinilor guvernelor vest-europene cu privire la ţigani şi, în unele cazuri, reînsufleţirea unor idei de câtva timp aflate în suspensie. Aceste idei câştigă rapid teren şi, odată cu debutul secolului XX, sunt puse în aplicare cu şi mai multă rigurozitate, până când – în vremea naţional-socialismului – porţile lagărelor morţii vor prelua rolul jucat în Antichitate de lacul Avernus, intrarea în infern. În măsura în care politicile cu caracter represiv au simţit nevoia unui sprijin intelectual, acesta a putut fi lesne găsit în unele din teoriile apărute în ultima parte a secolului al XIX-lea, perioadă de prosperitate pentru determinismul biologic şi pentru obsesiile referitoare la puritatea rasei şi a neamului. Lucrarea contelui francez de Gobineau intitulată Eseu asupra inegalităţ