— Mi-au dat preaviz, spuse ea, fără să aștepte să-i răspund la „Ce mai faci?” Pentru ceea ce ei numesc activități ilegale. Am o lună la dispoziție. Mi-am depus actele pentru viză la ambasada americană. Și părintele Amadi a primit preaviz. Pleacă la muncă misionară în Germania, luna viitoare.

Era o dublă lovitură. Am șovăit, descumpănită. Mă simțeam de parcă aveam saci de fasole legați de picioare. Tușica Ifeoma vru să vorbească și cu Jaja și era cât pe ce să alunec, aproape să cad când m-am dus la el în cameră să-l chem la telefon. După ce Jaja vorbi cu tușica Ifeoma, puse receptorul în furcă și spuse:

— Mergem la Nsukka astăzi. Vom petrece Paștele la Nsukka.

Nu l-am întrebat ce vrea să spună cu asta sau cum are de gând să-l convingă pe Papa să ne lase să plecăm. L-am privit bătând în ușa lui Papa și intrând.

— Mergem la Nsukka, eu și Kambili, l-am auzit spunând.

N-am auzit ce a spus Papa, apoi l-am auzit iar pe Jaja.

— Mergem la Nsukka azi, nu mâine. Dacă nu ne duce Kevin, vom merge oricum. Mergem pe jos dacă trebuie.

Am stat nemișcată în capul scărilor, cu mâinile tremurându-mi ca varga. Cu toate astea, nu m-am gândit să-mi închid ochii; nu mi-a trecut prin minte să număr până la douăzeci. În loc de asta, m-am dus în cameră și m-am așezat la geam, uitându-mă la pomii de acaju de afară. Jaja veni să-mi spună că Papa fusese de acord să ne ducă Kevin. Avea în mână o geantă împachetată atât de repede că nici măcar nu-i încheiase fermoarul și mă privi aruncându-mi și eu niște lucruri într-o geantă, fără să spună nimic. Își muta nerăbdător greutatea de pe un picior pe altul.

— Papa mai e încă în pat? am întrebat, dar Jaja nu răspunse, pentru că se întorsese să coboare la parter.

Am bătut la ușa lui Papa și am deschis-o. Stătea în capul oaselor, în pat; pijamalele lui roșii de mătase erau mototolite, arătau dezordonat. Mama îi turna apă într-un pahar.

— La revedere, Papa! am spus.

Se ridică să mă ia în brațe. Fața îi arăta mult mai luminoasă decât în timpul dimineții, iar iritația părea să i se atenueze.

— Ne vedem în curând, spuse el, sărutându-mă pe frunte.

Am îmbrățișat-o pe mama înainte să ies din cameră. Dintr-odată, scările îmi părură fragile, de parcă aveau să se prăbușească și o gaură imensă avea să-mi apară în față, să mă împiedice să plec. Am coborât încet, până când am ajuns jos. Jaja mă aștepta în capul scărilor și se întinse să-mi ia geanta.

Kevin stătea lângă mașină când am ieșit din casă.

— Acum cine îl va duce pe tatăl vostru la biserică? întrebă el, uitându-se suspicios la noi. Tatăl vostru nu se simte destul de bine încât să conducă singur.

Jaja rămase tăcut atât de mult că mi-am dat seama că n-are de gând să-i răspundă lui Kevin și atunci am spus:

— A zis că trebuie să ne duci la Nsukka.

Kevin ridică din umeri și mormăi:

— Nu puteați să faceți mâine călătoria asta? înainte să pornească mașina. Nu mai scoase niciun cuvânt tot drumul, dar îl vedeam săgetându-ne cu privirea prin oglinda retrovizoare.

•

O peliculă de transpirație mă acoperi de sus până jos, ca un al doilea strat transparent de piele. Făcu loc unei umezeli ce mi se scurgea pe ceafă, frunte, pe sub sâni. Lăsasem ușa de la bucătăria mătușii Ifeoma deschisă, cu toate că intrau muște, rotindu-se deasupra unei oale cu ciorbă veche. Aveam de ales între muște și mai multă căldură, spunea Amaka, încercând să le alunge.

Obiora purta o pereche de pantaloni scurți kaki. Era aplecat peste soba de gaz, încercând să facă focul să se propage pe tot fitilul. Avea ochii injectați de la fum.

— Fitilul ăsta s-a subțiat atât de mult că nu prea mai are ce să țină focul, spuse el, după ce reuși în sfârșit să facă focul să se propage de jur împrejur. Ar trebui să folosim aragazul permanent acum, din moment ce nu ne mai trebuie pentru mult timp. Se întinse, iar broboanele de transpirație îi rămaseră pe coaste. Luă un ziar vechi și-și făcu vânt o vreme și apoi pocni niște muște cu el.

— Nekwa! Nu mi le arunca în oală, spuse Amaka. Turna ulei de palmier portocaliu-roșiatic într-o oală.

— N-ar trebui să mai decolorăm ulei de palmier. Ar trebui să ne lăfăim cu ulei vegetal în săptămânile care au mai rămas, spuse Obiora, încă plesnind muștele.

— Vorbești de parcă mama a primit deja viza, se răsti Amaka. Puse oala pe arzătorul pe gaz. Flăcările se prelingeau pe marginile oalei; aveau încă o culoare portocalie și scoteau fum; încă nu se stabilizaseră la un albastru curat.

— Va primi viza. Trebuie să gândim pozitiv.

— N-ai auzit cum îi tratează cei de la ambasada americană pe nigerieni? Te insultă și te fac mincinos și, pe deasupra, nu-ți dau nici viza.

— Mama va primi viza. O sponsorizează o universitate, spuse Obiora.

— Și? Universitățile sponsorizează mulți oameni și nu-și iau viza cu toții.

Am început să tușesc. Fum gros și alb de la uleiul de palmier decolorat umplu bucătăria, și de la toată combinația aceea de fumuri și căldură, și muște mi-a venit să leșin.

— Kambili, spuse Amaka, du-te pe verandă până iese fumul de aici.

— Nu, n-am nimic, am spus.

— Du-te, biko.

M-am dus pe verandă, încă tușind. Era clar că nu eram obișnuită cu decoloratul uleiului de palmier, că eram obișnuită cu uleiul vegetal, care nu trebuia decolorat. Dar nu fusese niciun resentiment în privirea Amakăi, nicio încruntătură și nu-și lăsase în jos colțurile