Corăbiile acelea scufundate pieriseră fie ciocnindu-se unele de altele, fie izbindu-se de vreo stîncă de granit. Am văzut unele care căzuseră drept în jos, cu catargele ţepene, cu pînzele şi funiile întărite de ape. Păreau ancorate într-o uriaşă radă străină, aşteptînd momentul plecării. Cînd Nautilus trecea printre ele, învăluindu-le în luminile sale electrice, corăbiile păreau gata să-l salute, ridicîndu-şi pavilioanele şi trimiţîndu-ne numărul lor de ordine! Dar numai tăcerea de moarte stăruia prin acele meleaguri ale nenorocirii.

Pe măsură ce ne apropiam de Gibraltar, fundul mării era tot mai plin de rămăşiţe înfiorătoare. Ţărmurile Africii şi ale Europei se strîng unul lîngă altul şi, în spaţiul strîmt, ciocnirile sînt foarte dese. Am văzut acolo o mulţime de carene de fier, ruini fantastice de vapoare, unele culcate, altele în picioare, ca nişte animale uriaşe. Unul dintre ele, cu flancurile deschise, cu coşul strîmb, cu roţi din care nu mai rămăsese decît scheletul, cu cîrma atîrnînd numai de un lanţ de fier, cu inscripţia de pe pupa roasă de sărurile marine, avea o înfăţişare cumplită. Cîte vieţi distruse în naufragiu, cîte victime înecate sub valuri! O mai fi supravieţuit oare vreun marinar, ca să povestească groaznica nenorocire, sau numai valurile singure au păstrat taina naufragiului?

Nu ştiu de ce îmi trecu prin gînd că vasul acesta îngropat în mare trebuie să fie Atlas, dispărut fără urmă de vreo 20 de ani şi de care nu s-a mai auzit niciodată! Ce sinistră istorie s-ar putea scrie despre fundul Mediteranei, acest întins cimitir unde atîtea bogăţii s-au pierdut, unde atîtea victime şi-au găsit moartea! În tot acest timp, Nautilus, sprinten şi nepăsător, trecea în plină viteză prin mijlocul ruinelor. În ziua de 18 februarie, spre ora trei dimineaţa, ne aflam în faţa Strîmtorii Gibraltar.

Există acolo doi curenţi: unul superior, cunoscut de multă vreme, care aduce apele oceanului în bazinul Mediteranei, şi altul, un contra-curent, inferior, a cărui existenţă a fost dovedită de curînd pe cale logică. În adevăr, volumul apelor Mediteranei, care sporeşte necontenit datorită valurilor Atlanticului şi fluviilor pe care le primeşte, ar trebui să crească an de an, dat fiind că evaporaţia nu e îndestulătoare ca să restabilească echilibrul. Or, fiindcă nu se întîmplă aşa, s-a ajuns la concluzia că trebuie să existe un curent inferior, care prin strîmtoarea Gibraltar varsă în Atlantic prisosul apelor Mediteranei.

Contracurentul acesta există. De el s-a folosit Nautilus ca să înainteze cu repeziciune prin strîmtoare. Am întrezărit o clipă minunatele ruine ale Templului lui Hercule, scufundat, după spusele lui Pliniu şi Avienus, odată cu insula pe care fusese clădit, şi cîteva minute mai tîrziu pluteam pe valurile Atlanticului.

Capitolul VIII GOLFUL VIGO

Atlanticul! Uriaşă întindere de apă care acoperă suprafaţa a douăzeci şi cinci milioane de mile pătrate, lungă de nouă mii şi avînd o lăţime mijlocie de două mii şapte sute de mile. Întindere de apă deosebit de însemnată şi totuşi aproape necunoscută celor vechi. În afară poate de cartaginezi, aceşti olandezi ai antichităţii, care în drumurile lor comerciale vizitau ţărmurile vestite ale Europei şi Africii. Ocean ale cărui ţărmuri cu cotituri paralele cuprinde un perimetru uriaş, udat de cele mai mari fluvii din lume: Saint Laurent, Mississippi, Amazonul, La Plata, Orinocul, Nigerul, Senegalul, Elba, Loara, Rinul, care îi aduc ape din ţările cele mai civilizate ca şi din ţinuturile cele mai sălbatice. Cîmp măreţ, brăzdat fără încetare de corăbiile tuturor naţiunilor, adăpostit sub toate pavilioanele din lume şi străjuit de cele două groaznice capuri temute de toţi navigatorii: Capul Horn şi Capul Furtunilor! Nautilus îi despica apele cu ascuţişul pintenului său, după ce străbătuse în trei luni şi jumătate aproape zece mii de leghe, drum mai lung decît circumferinţa pămîntului. Încotro ne duceam acum şi ce ne aştepta în viitor? După trecerea Gibraltarului, Nautilus porni spre larg. Ridicîndu-se la suprafaţă, ne-am putut relua plimbările zilnice pe punte.

M-am urcat îndată însoţit de Ned Land şi Conseil. La douăsprezece mile depărtare se zărea Capul Sf. Vincenţiu, care formează vîrful sud-vestic al Peninsulei spaniole. Vîntul bătea cu tărie dinspre sud. Marea, furioasă, ne clătina cu putere vasul. Era aproape cu neputinţă să stai pe puntea biciuită în fiecare clipă de valuri. Am coborît, după ce respirasem cîteva guri de aer proaspăt. Mă retrăsesem în camera mea, în timp ce Conseil se îndrepta spre cabină, cînd Ned Land veni îngrijorat după mine. Goana noastră prin Mediterana nu-i îngăduise să-şi ducă planurile la îndeplinire, de aceea canadianul abia îşi putea ascunde mîhnirea.

După ce închise uşa, el se aşeză privindu-mă tăcut.

— Dragă Ned, i-am spus, te înţeleg, dar să ştii că n-ai nici o vină. Aşa cum a călătorit pînă acum Nautilus, ar fi fost o nebunie să te gîndeşti la fugă!

Ned Land nu-mi răspunse. Numai sprîncenele lui încruntate şi buzele strînse dovedeau îndîrjirea unei idei fixe.

— Ascultă, Ned, am urmat eu, nu trebuie să deznădăjduieşti.

Mergem de-a lungul coastei portugheze. Franţa şi Anglia sînt la doi paşi şi vom găsi uşor un refugiu acolo. Dacă Nautilus s-ar fi îndreptat spre sud, după trecerea Gibraltarului, ducîndu-ne spre regiunile fără continente, ţi-aş împărtăşi îngrijorarea. Dar acum ştim că Nemo nu fuge de mările civilizate, şi în cîteva zile cred că ai să poţi încerca să evadezi, fără nici o teamă.

Ned Land mă privi şi mai neclintit, apoi se hotărî să-şi descleşteze gura:

— În seara asta! zise el.

Am sărit în picioare. Mărturisesc că nu eram pregătit pentru o asemenea veste. Aş fi voit să-i răspund canadianului, dar îmi pierise graiul.

— Ne-am înţeles să aşteptăm o împrejurare prielnică, urmă Ned Land. Acum o avem. Astă-seară vom fi numai la cîteva mile de coasta spaniolă. Noaptea e întunecoasă. Vîntul suflă dinspre larg. Mi-ai dat cuvîntul,domnule Aronnax. Mă bizui pe dumneata.

Pentru că tăceam, canadianul se ridică, apropiindu-se de mine:

— Astă-seară la ora nouă, spuse el. L-am înştiinţat şi pe Conseil. La ora aceea, căpitanul Nemo se închide în odaia lui şi se culcă. Nici mecanicii şi nici oamenii echipajului nu ne pot vedea. Conseil şi cu mine ne vom urca pe