procesiunea îşi urmă drumul! în urma celor care mergeau pe jos, veneau acum automobile, în mare parte goale.

— Bineînţeles, nu e nimic interesant aici, Margareta Niko-laevna.

Margareta se întoarse spre el, mirată:

— Mă cunoşti?

Drept răspuns, roşcatul îşi scoase melonul şi o salută cu un gest larg.

„O adevărată mutră de răufăcător!” se gîndi Margareta, privindu-l cu luare-aminte pe interlocutorul ei întîmplător.

— Eu nu te cunosc, zise ea rece.

— De unde să mă cunoşti? Dar, dacă vrei să ştii, am fost trimis la dumneata într-o chestiune.

Margareta păli, dîndu-se înapoi.

— Cu asta trebuia să începi, zise ea, şi nu să baţi cîmpii, să îndrugi, dracu ştie ce, despre capul tăiat. Dumneata vrei să mă arestezi?

— Dar nu-i adevărat! exclamă roşcatul, ce-i asta? Dacă am intrat în vorbă, neapărat trebuie să te şi arestez? Pur şi simplu, am o treabă cu dumneata.

— Nu înţeleg nimic: Ce treabă?

După ce aruncă un ochi în jur, roşcatul rosti misterios:

— Am fost trimis să te invit la cineva pentru astă-seară.

— Cred că aiurezi. Cine e acel cineva?

— Un foarte ilustru străin, zise cu tîlc roşcatul, îngustîn-du-şi un ochi.

Margareta se mînie foc.

— A apărut o specie nouă — codoşul de stradă! rosti ea, ridicîndu-se să plece.

— Aş fi recunoscător pentru asemenea însărcinări! strigă roşcatul jignit şi mormăi în urma Margaretei: Proasto!

— Ticălosule, îi răspunse ea. Dar în aceeaşi clipă auzi în spate glasul roşcatului:

— „Întunericul, venit de pe Mediterana, învăluise oraşul atît de odios procuratorului. Se mistuiseră punţile suspendate care legau templul de cumplitul turn Antonius. Pierise marele oraş, Yerushalayimul, de parcă nici n-ar fi existat vreodată. ..” Piei şi dumneata, să nu te mai văd, cu caietul dumi-tale pîrlit, cu trandafirul uscat, cu tot! Stai aici pe bancă singură şi roagă-te de el să-ţi dea libertatea de a trăi, de a respira; să dispară din amintirea dumitale!

Albă la faţă, Margareta se întoarse spre bancă. Roşcatul o pavea printre gene.

— Nu înţeleg nimic, rosti ea încet. Despre pagini puteai afla... puteai să pătrunzi în casă să spionezi... Ai mituit-o pe Nataşa, da? Dar cum ai putut să-mi afli gîndurile? Crispîn-du-se ca de o durere, adăugă: Cine eşti? Spune! De la ce instituţie?

— Ce plictiseală! bombăni roşcatul şi vorbi mai tare: iar-tă-mă, doar ţi-am spus că nu sînt de la nici o instituţie. Stai jos, te rog.

Margareta se supuse fără nici o împotrivire; aşezîndu-se însă, îl mai întrebă o dată:

— Cine eşti?

— Ei, cine, mă cheamă Azazello. Dar asta tot nu-ţi spune nimic.

— N-ai să-mi spui de unde ai aflat despre paginile arse şi despre gîndurile mele?

— N-am să-ţi spun, zise rece Azazello.

— Dar despre el ştii ceva? şopti rugător Margareta.

— Ei, să zicem că ştiu.

— Te implor, spune-mi numai un lucru... Trăieşte?... Nu mă chinui!

— Trăieşte, trăieşte, îi răspunse în silă Azazello.

— Doamne!...

— Te rog, fără emoţii şi fără multă zarvă, îi zise Azazello încruntîndu-se.

— Iartă-mă, iartă-mă, bolborosea Margareta, acum supusă; sigur că m-am supărat pe dumneata, dar, recunoaşte, cînd un necunoscut de pe stradă invită o femeie undeva, într-o vizită... nu am prejudecăţi, te asigur — aici Margareta zîmbi cu amărăciune — dar eu niciodată nu mă văd cu nici un fel de străini, şi nici nu am poftă să întreţin relaţii cu ei... şi afară de asta, soţul meu... vezi, drama mea constă în faptul că trăiesc cu un om pe care nu-l iubesc... dar cred că ar fi nedemn să-i stric viaţa... Cu mine s-a purtat totdeauna frumos...

Vădit plictisit, Azazello ascultă vorbele ei incoerente, după care îi spuse cu asprime:

— Te rog să taci un minut. Şi Margareta amuţi, supusă.

— Te invit la un străin cu totul inofensiv. Şi nici un suflet de om n-o să afle despre această vizită. Asta cel puţin ţi-o garantez eu.

— Ce nevoie are el de mine? îl întrebă insinuant Margareta.

— Ai să afli mai tîrziu despre asta.

— Înţeleg, eu trebuie să mă culc cu el, zise îngîndurată Margareta.

La aceste cuvinte, Azazello scoase un „hm” arogant şi-i răspunse aşa:

— Orice femeie din lume, te pot încredinţa, ar fi visat aşa ceva, mutra lui Azazello se strîmbă de rîs, dar te voi decepţiona, asta nu se va întîmpla.

— Ce fel de străin?! strigă răvăşită Margareta, atît de tare, încît persoanele care treceau pe lîngă bancă întoarseră capul spre ea. Şi ce interes am eu să mă duc la el?

Azazello se aplecă spre dînsa, şoptindu-i semnificativ:

— La drept vorbind, ai un foarte mare interes, profită de ocazie...

— Cum? exclamă Margareta cu ochii deodată rotunjiţi. Dacă nu mă înşel, îmi dai de înţeles că acolo aş putea afla ceva despre el?

Azazello încuviinţă tăcut din cap.

— Merg! strigă cu energie Margareta, apudndu-l pe Azazello de mînă. Merg, oriunde ar fi!

Scoţînd un „uf” de uşurare, Azazello se lăsă pe speteaza băncii, acoperind cu spatele lui cuvîntul „Niura”, crestat cu briceagul, şi zise ironic:

— Greu ţi-e şi cu femeile! şi-şi băgă mîinile în buzunarele pantalonilor, întinzîndu-şi înainte picioarele. De ce, de pildă, m-au trimis pe mine în chestiunea asta? Mai bine se ducea Behemoth, el e plin de farmec...

— Încetează cu mistificările dumitale şi nu mă mai chinui cu tot felul de enigme, îl rugă Margareta, zîmbind amar. Sînt o fiinţă nefericită, şi dumneata profiţi de lucrul ăsta... Mă bag într-o istorie stranie, dar, îţi jur, numai pentru că m-ai ademenit vorbindu-mi despre el Simt că toate aceste lucruri, pe care nu le înţeleg, mă ameţesc...

— Fără drame, fără drame, te rog, ripostă, strîmbîndu-se, Azazello. Trebuie să înţelegi şi situaţia în care mă aflu eu. Să iau la palme pe vreun administrator, sau să dau afară din casă vreun unchi, sau să împuşc pe cineva, sau vreun alt fleac de felul ăsta, asta, da, e specialitatea mea directă. Dar să stau de vorbă cu femeile îndrăgostite, mulţumesc, nu!... Pentru că, vezi dumneata, de o jumătate de ceas mă tot chinuiesc să te conving... Ei, cum rămîne, vii?

— Vin, răspunse simplu Margareta Nikolaevna.

— Atunci fii bună şi ia asta, urmă Azazello şi, scoţînd din buzunar o cutiuţă rotundă din aur curat, o întinse Margaretei, adăugind: Dar ascunde-o o dată, nu vezi că se uită trecătorii? O să-ţi prindă bine,