— Pot să stau până la cinci dacă vrei. Îmi place să fim împreună şi nici nu am altceva mai bun de făcut.

  — Cum îţi petreci duminicile, de obicei? mă întrebă Midori.

  — Spăl, calc…

  — Am impresia că nu prea ai chef să-mi povesteşti despre ea… despre prietena ta, nu? mă întrebă Midori.

  — Aşa e. Lucrurile sunt foarte complicate şi nu ştiu dacă aş fi capabil să te fac să înţelegi.

  — E în ordine, nu trebuie să-mi explici nimic, spuse Midori, dar te deranjează dacă îţi spun cam ce-mi umblă mie prin minte?

  — Nu mă deranjează deloc. Ştiu că ai imaginaţie, aşa că cred că orice îmi spui o să fie interesant.

  — Cred că e o femeie măritată.

  — Zău?

  — Da, are treizeci şi doi sau treizeci şi trei de ani, e frumoasă, bogată, poartă blănuri, pantofi de la firma Charles Jourdan şi lenjerie de mătase. E moartă după sex şi după figuri ciudate. Vă întâlniţi după-amiezele, în cursul săptămânii, şi vă satisfaceţi toate poftele, dar soţul ei e acasă duminicile şi de aceea nu vă puteţi întâlni. Am dreptate?

  — Maaaamă, ce poveste interesantă!

  — Îţi cere să o legi de pat, să o legi la ochi şi apoi să-i lingi fiecare colţişor al trupului ei minunat, după care te pune să-i bagi tot felul de ciudăţenii şi trece la poziţii incredibile, de acrobat maestru, şi tu îi faci poze cu polaroidul.

  — Chiar că sună interesant!

  — E moartă după sex şi e capabilă de cele mai ciudate figuri… nu se gândeşte decât la ele de dimineaţa până seara. E liberă toată ziua, aşa că are timp să cocheteze cu tot felul de poziţii cu care să te mai delecteze data următoare când o vizitezi. Când te bagi în pat cu ea, te devorează cu lăcomie şi juisează de trei ori la o repriză. Şi îţi spune: „Nu-i aşa că am un corp superb? N-au cum să te mai satisfacă fetele de vârsta ta. Ele nu se pricep la aşa ceva, nu? Cum e? Bine? A, nu-ţi da drumul încă!”

  — Ai văzut prea multe filme obscene, am spus eu, râzând.

  — Cred că ai dreptate. Îmi plac filmele pornografice. Mergem împreună data viitoare?

  — Bine, am zis. Când o să fii liberă.

  — Pe cuvânt? Abia aştept. Dar hai să mergem la un adevărat SM. Mor după sadicii care biciuiesc fetele până fac pe ele. Astea sunt filmele mele favorite.

  — Mergem.

  — Watanabe, ştii de ce-mi place să merg la asemenea filme?

  — N-am nici cea mai vagă idee.

  — Când începe câte o scenă mai deocheată, toată lumea îşi înghite saliva şi sunetul acela, în toată sala… nu se poate asemui cu nimic. Mor după el.

  După ce ne-am întors în salon, Midori i-a povestit iar tatălui ei o mulţime de fleacuri, la care el fie dădea din cap, fie scotea doar un mârâit. Pe la ora unsprezece a venit soţia individului din celălalt pat. I-a schimbat pijamaua şi i-a curăţat nişte fructe. Era rotunjoară la faţă şi părea o femeie de treabă. A stat destul de mult la taclale cu Midori. La un moment dat, a intrat o asistentă cu o nouă pungă pentru perfuzie şi a schimbat câteva vorbe cu Midori şi cu femeia, înainte ie a ieşi din salon. Neavând ce face, îmi plimbam ochii prin încăpere şi apoi aruncam câte o privire spre firele de telegraf. Din când în când zăream şi rândunele poposind câteva clipe. Midori îi vorbea tatălui ei, îi ştergea sudoarea de pe frunte, îl punea să scuipe în şerveţele, mai arunca o vorbă soţiei vecinului, făcând mici aluzii şi la prezenţa mea acolo, verifica perfuzia.

  Doctorul a venit să-şi vadă pacienţii la ora unsprezece şi jumătate, aşa că eu şi Midori am aşteptat pe culoar. Când a ieşit, Midori l-a întrebat cum îi merge tatălui ei.

  — Abia l-am operat, aşa că trebuie să-l ţinem pe calmante o perioadă de timp. Deocamdată pare epuizat. Aş mai avea nevoie de două-trei zile ca să pot evalua rezultatele operaţiei, spuse doctorul. Dacă operaţia a reuşit, atunci e bine, dacă nu, trebuie să ne gândim la ce se mai poate face.

  — Nu-l deschideţi iar, nu-i aşa?

  — Nu mă pot pronunţa acum, zise doctorul. Vai, dar ce-i cu fusta asta scurtă?

  — E frumoasă, nu?

  — Ce faci când urci scările? a întrebat doctorul.

  — Nimic special. Îmi etalez şi eu ce am de etalat, spuse Midori. Asistenta, care era în spatele doctorului, pufni în râs.

  — Ar trebui să te internezi într-o bună zi să-ţi deschid şi dumitale capul ca să văd ce se petrece în el, spuse doctorul, şocat. Te rog, fii drăguţă şi circulă cu liftul cât eşti în spital. Sunt prea ocupat ca să-mi vină şi alţi pacienţi pe cap.

  După vizita doctorului, a sosit ora prânzului. O infirmieră care împingea un cărucior cu mâncare intra din salon în salon. Tatăl lui Midori a primit supă, fructe, peşte dezosat şi pastă de legume fierte. Midori l-a aşezat cu faţa în sus, a învârtit de manivela de la capătul patului, l-a ridicat în poziţie şezândă şi i-a dat supă cu lingura. După cinci sau şase înghiţituri, bătrânul a dat din cap şi a spus că nu mai vrea.

  — Trebuie să mănânci măcar asta, zise Midori.

  — Mai târziu, spuse el.

  — Ce mă fac cu tine? Dacă nu mănânci, nu te înzdrăveneşti. Nu vrei să faci pipi?

  — Nu.

  — Watanabe, n-ai vrea să coborâm la bufet să mâncăm şi noi ceva? m-a întrebat Midori.

  Am fost de acord să mergem, deşi nu prea aveam chef să mănânc. Bufetul cu autoservire era plin de doctori, asistente şi vizitatori. Holul de la subsol care