Când rnai e un pic mai mult de sfert de oră până-i ghiveciul gata, se pune vinul la-ncălzit câteva minute, apoi se toarnă peste lucrare, făcând-o capodoperă

  Taine: O modernizare obligatorie a făcut, în timp, ca untura măcelarului să fie înlocuită cu untdelemnul măslinarului (pentru cine-şi permite), a eliminat măduva, ba chiar şi toată carnea grasă, lăsând ceaunului numai cărniţa macră. De ce nu?

  Vasele de Jena şi cu teflon fac să scadă mâncarea fără să se ardă, aşa că nu mai e mare nevoie de aşa multă grăsime.

  Mai mult, unii au ajuns să degreseze la sfârşit toată chestia, pentru a o face şi mai digerabilă.

  Oare ce beau ei, craii, tolăniţi pe butucii lustruiţi din faţa crâşmei, cu coatele îngropate în scândurile groase ale mesei, înfulecând fapta deasă a casapului, înmuind în sos bucăţi de pâine neagră? Ce le turna, pe doi bani buni, stăpânul locului, în cănile de lut? Un Roze de Mehedinţi, pentru că sigur suntem în sud – ghiveciul a vorbit! – deci un vinuleţ acid şi onest ar putea fi la locul lui? Un Berbccel de Greaca? Un Parmac de Călăraşi? Toate sunt întru câtva istorie, pentru că cineva le-a abandonat, nu demult, într-un cimitir discret şi depărtat al vinurilor româneşti, gospodăriile ţărăneşti de pe malul Dunării (dar nu numai!) Viţe vechi, unicate mondiale, după o viaţă înfloritoare de sute şi sute de ani, abia mai pâlpâie amorţit pe lângă garduri mărunte în toată România. Cineva a decretat, lua-l-ar dracu în Sahara, că gata, deajuns cu diversitatea, cu nuanţele, ori originalitatea! Hata cu exprimările minore, chiar dacă unice! De acum încolo vom mânca toţi doar caviar şi foie-gras şi vom bea toţi doar marile Bordeaux-uri! Nu v-apuca deja greaţa?

  Gata cu fetele drăguţe despre care să poţi spune „o iubesc că are ochi frumoşi, gura mică, glezna fină, fundul sus etc." Vom clona trei manechine perfecte, aşa că două milioane de români se vor culca cu Cindy Crawford, două cu Brigitte Bardot iar restul, cei care preferă inteligenţa, cu Mărie Curie. Nu v-apucă isteria?

  Aşteaptă să fie redescoperite, reparate sau reconstruite zeci de vinuri de altădată, fără pereche, nu neapărat prin valoare ci prin caracteristici unice în lume. E şi asta o excepţionalitate!

  Mii de vinuri ale mapamondului fac fala unor vitrine celebre nu numai pentru că sunt bune, ci pentru că sunt altfell

  Şi iată o mică listă de amator, în aşteptarea celei a profesioniştilor, completă;

  * Roze de Mehedinţi (un cupaj nervos, cu fibră)

  • Gordan-Drăgăşani (superproductiv, simpatic)

  * Crâmpoşie-Drăgăşani (deschis, gustos, cu ambiţii de parvenire)

  Bâsicată-Dealul Mare (vesel şi simplu)

  Seina (Negru moale) – Maramureş, Vrancea, Sălaj şi Mehedinţi (nu-i clar?)

  * Corb (Negru Vârtos) – Maramureş, Sălaj, Vrancea şi Mehedinţi (nu-î şi mai clar?) * Roşioară-Dolj (senin, confortabil)

  Berbecel – Bechet (zglobiu, parfumat)

  Parmac – Calafat (de cursă lungă)

  Somoveancă – Tulcea (onest, sprinţar) * Majarcă – Timiş (tineresc)

  Creaţă – Timiş (trei gusturi succesive) * Mustoasă – Arad (adolescent, etern)

  * Plăvaie – Vrancea (ştrengar, fierbe-n oală) lor dană – Tar nave (texturat, bună remanentă) * Negru de Sarichioi – Tulcea (catifelat)

  Verdea – Panciu (neastâmpărat, simpatic)

  Doamne fereşte, nu spune nimeni să alungăm ca pe nişte invadatori pe post filoxerici! Mai întâi că e loc pentru toată lumea, apoi, sunt deja valori ferme, sunt acasă. Aşa că ar fi mare păcat şi mare pierdere. Dar de ce să continuăm această uniformitate monotonă? De ce mereu, de la Oltina la Cotnari, de la Huşi la Teremia, de la Halmeu la Urziceni, să cultivăm aceleaşi şi aceleaşi 8-10 vinuri?

  Suntem mai săraci cu câteva zeci de soiuri, în timp ce tocmai originalitatea noastră levantino-carpato-danubiano-balcanică ne-ar putea îmbogăţi, oferind lumii altceva! Altceva decât are deja, din belşug, şi mult mai bun decât copiile noastre sărăcăcioase.

  Puneţi un franţuz, oricât de mofturos şi de rafinat, la o paradă de vinuri „de "pe-aici Sauvignon, Pinot Gris, Chardonnay, Merlot ş,a,m.d. Plus o Băşicată de Dealul Mare! Ce va alege Savarin-ul nostru, mort de şi curiozitate? Băşicată, domnilor! Pentru că Băşicată e, pentru el, tot ce căuta aici; o descoperire, o valoare locală, o însuşire regională interesantă. Pentru el, Băşicată e un ambasador!

  ALVIŢA

  Umplutură:

  5 albuşuri * 400 g zahăr tos

  300 g miez nucă * 300 g miere

  * 1 lingură zeamă de lămâie • 1 plic zahăr vanilat

  Foi de plăcintă fără grăsime (de tăieţei)

  • 6 ouă (60-70 g oul) * 600 g făină

  Aluat:

  Se face de cu seară: se bat ouăle spumă, se amestecă cu făină şi se frământă până nu se mai lipeşte de mână. Se întind 6 foi subţiri de mărimea vasului în care vom pune alviţa, se pun în tavă şi se coc uşor douăzeci de minute, la foc mic, în cuptor, una câte una

  Umplutura:

  * Miezul de nucă se încinge uşor într-o tavă, câteva minute, fără să se rumenească, apoi se freacă între mâini, să le cadă cojile; se sparg în bucăţi mici

  • într-o cratiţă de aproximativ 3 litri se bat albuşurile spumă « Se pune mierea la foc mic, până ajunge să clocotească (atenţie să nu dea în foc)

  Se adaugă zahărul şi zeama de lămâie, împreună şi deodată

  Vasul se se marginea plitei, şi se mai bate amestecul (cu telul) încă vreun sfert de oră, până se întăreşte

  Se toarnă fierbinte peste spumă, amestecându-le pe foc potrivit (cu acelaşi tel în formă de pară) nebuneşte, cu toată forţa, să nu se prindă, alt sfert de oră

  Se ia în sfârşit de pe foc, se adaugă zahărul vanilat şi nucile, amestecându-le uşor

  Se căptuşeşte un vas cu o coală mare de hârtie pergament

  Se pun 3 foi de aluat în vas, peste hârtie, se răstoarnă