sala principală şi acceleră sus pe scări, bucuros să fie departe de curte. Un efect secundar al creşterii averii Breslei şi al numărului mai mare de genistari era mirosul puternic care venea de la grajduri. Se mutase din dormitorul ucenicilor în săptămâna în care sosise Evox, preluând camera unei calfe.

– Nu te pot confirma încă drept maestru, spusese Akeem grav, indiferent de ce-ai făcut dincolo de aceste ziduri sau cât de priceput eşti. Procedurile Breslei trebuie să fie urmate. Pentru a fi maestru trebuie să fi servit cel puţin cinci ani drept calfă.

– Am înţeles, răspunse Edeard, râzând în secret de formalitate. Madona să ne ajute la modul în care bătrânii încearcă să păstreze lumea în ordine…

– Şi ţi-aş mulţumi dacă ai lua breasla un pic mai în serios, te rog, se răstise Akeem.

Edeard îşi alungă rapid amuzamentul. Akeem părea capabil să simtă orice emoţie, oricât de bine ascunsă.

Noua lui cameră avea, de fapt, nişte mobilă în ea. Un birou decent pe care îl comandase el însuşi de la breasla Tâmplarilor, un dulap şi un scrin cu sertare – necesar pentru a depozita noua lui garderobă în creştere. Patul îngust avea o saltea moale de pene de gâscă. După câteva dezastre, reuşise în cele din urmă să le înveţe pe ge-maimuţele sale personale punctele fine ale ritualului spălatului rufelor astfel încât, o dată pe săptămână, avea pe pat cearşafuri proaspete, parfumate cu lavandă din stratul cu ierburi din mica grădină a bucătăriei incintei – şi ea îngrijită în mod corespunzător, acum.

Se spălă rapid, folosind cana mare de apă din porţelan. Incinta Breslei nu era conectată încă la reţeaua rudimentară de conducte de apă a satului, dar Melzar promisese că o va face până la sfârşitul lunii. Atât el, cât şi fierăria încercau să proiecteze o sobă pentru încălzit apa în locuinţele individuale, producând diverse invenţii stranii, cu încrengături de conducte încolăcite în jurul lor. Până în prezent, conductele se spărseseră toate sau crăpaseră şi aveau scurgeri, dar ei făceau progrese.

Edeard îşi trecu vechiul aparat de ras de rezervă al lui Akeem peste firele de păr rebele de pe bărbie, tresărind la micile tăieturi făcute de lama zimţată. Un aparat de ras nou era următorul pe lista sa de comisioane, dar şi o oglindă decentă. Ge-cimpanzeii lăsaseră o grămadă de haine proaspăt spălate din care alese o cămaşă largă de bumbac alb pe care o purta cu pantalonii lui eleganţi de dromătase. Găsise în sat mai multe ţesătoare dornice să-i facă haine în schimbul unor ge-păianjeni. Akeem considera trocul drept o operaţiune comercială neînregistrată, avertizându-l că aceasta nu trebuia să interfereze cu comisioanele lor oficiale. Avea încă cizmele cumpărate în Witham. Un pic uzate acum, după un an, dar rămăseseră confortabile şi intacte. Singura problemă era că începeau să îl strângă din ce în ce mai mult. Crescuse aproape doi centimetri în înălţime în ultimul an, dar nu se rotunjise niciun pic. Îi era groază să nu sfârşească arătând ca Fahin văzând că ia în înălţime fără rotunjimile corespunzătoare.

Deschise partea de sus a micului butoi de piatră din faţa focului şi scoase o geantă de umăr din piele. Era un loc relativ imun la televedere. Verifică dacă ceea ce se găsea în geantă nu fusese descoperit de alţi ucenici şi îşi trase cureaua peste braţ.

– Foarte îngrijit, observă Akeem.

Edeard tresări, strângând în braţe geanta într-un mod evident vinovat. Nu-l observase pe bătrânul maestru aşezat în holul principal. Toată lumea încercase să reproducă modul în care bandiţii se ecranau, cu diferite grade de succes. Edeard nu era sigur cât de mult efort mental investise Akeem în asta. El avusese întotdeauna capacitatea de a sta liniştit şi de a se confunda în mod natural cu fundalul.

– Mulţumesc, răspunse Edeard, conştient că trăgea de partea de jos a cămăşii.

– Ieşi undeva? întrebă Akeem cu un amuzament şiret, făcând semn către masa lungă aşezată pentru cinci. Nu făcu nicio remarcă despre geantă.

– Hm…, da. Mi-am îndeplinit sarcinile. O să încep să sculptez noii cai şi câini pentru ferma lui Jibit mâine. Trei dintre Impliciţi sunt la ovulaţie, masculii sunt în ţarcurile lor.

– Unele lucruri sunt, cu siguranţă, mai uşoare pentru alte specii, observă Akeem şi îndreptă spre hainele lui Edeard încă o privire semnificativă. Deci, pe care dintre stabilimentele rafinate ale oraşului nostru îl onorezi în seara asta?

– Hm, nu îmi pot permite să merg la tavernă. Mă întâlnesc doar cu câţiva alţi ucenici, asta-i tot.

– Ce drăguţ. Printre colegii ucenici se întâmplă să fie şi unii de sex feminin?

Edeard îşi ascunse gândurile, dar nu putea face nimic cu obraji care îi ardeau.

– Cred că Zehar va fi acolo. Probabil şi Calindy.

Ridică din umeri, arătându-şi inocenţa în astfel de chestiuni.

Pentru prima dată Akeem păru ciudat, deşi îşi pusese un scut puternic în jurul propriilor gânduri.

– Băiete… Poate cândva ar trebui să vorbim despre astfel de lucruri.

– Lucruri? murmură Edeard alarmat.

– Fete, Edeard. La urma urmei, ai şaisprezece ani acum. Sunt sigur că ai început să le observi în ultimul timp. Ştii ce să-i ceri doctorului Seneo pentru ca ah… circumstanţele să devină favorabile.

Chipul lui Edeard îngheţă în timp ce se ruga la Madona ca oroarea asta să înceteze.

– Eu… ăă, da. Da, ştiu. Mulţumesc. Să merg la doctorul Seneo şi să cer un flacon de suc de vinak? Madona, mai degrabă l-aş reteza cu totul.

Akeem se lăsă pe spate în scaun şi îşi ridică privirea în tavan.

– Ah, îmi amintesc propriile aventuri amoroase din tinereţe, din Makkathran. Oh, fetele acelea de oraş cu gătelile lor, cele de familie bună nu ar fi făcut nimic altceva cât era ziua de lungă decât să se răsfăţe şi să se aranjeze pentru petrecerile şi balurile care ţineau toată noaptea. Edeard, cât îmi doresc să