— Tot ce se poate, domnule Aronnax.

— Cu toate acestea, Ned, un vînător de balene ca dumneata, un om obişnuit cu mamiferele din apele oceanelor, ar trebui să creadă fără să stea prea mult pe gînduri că există cetacei uriaşi; dumneata s-ar cuveni să fii ultimul dintre oamenii de pe bord care să te îndoieşti de asta, în împrejurările de faţă!

— Vă înşelaţi, domnule profesor! răspunse Ned. Se prea poate ca unii oameni nepricepuţi să creadă în comete extraordinare care străbat cerul sau în monştri antediluvieni care sălăşluiesc în inima pămîntului; dar nici astronomul şi nici geologul nu va admite asemenea născociri. Aşa e şi cu vînătorul de balene. Am urmărit mulţi cetacei, am vînat cu cangea şi am ucis destui. Dar oricît ar fi fost ei de puternici şi de bine înarmaţi, n-ar fi putut numai cu cozile şi cu colţii lor să găurească plăcile de fier ale unui vapor.

— Şi totuşi, Ned, ştim că sînt vapoare care au fost străpunse de colţul narvalului.

— Corăbii de lemn s-ar putea să fie, îmi răspunse canadianul, cu toate că eu nu le-am văzut niciodată. Aşa că pînă una, alta, nu cred că balenele, caşaloţii sau narvahi ar putea săvîrşi asemenea isprăvi.

— Ascultă-mă, Ned...

— Nu, domnule profesor, asta n-o cred nici în ruptul capului. Poate să fie altceva... vreo meduză uriaşă...

— Ba nu, Ned, meduza nu e decît o moluscă şi însuşi numele ei arată cît de moale îi este carnea; chiar dacă ar avea lungimea de cinci sute de picioare şi tot ar fi nevătămătoare pentru nave ca Scoţia sau Abraham Lincoln, aşa că isprăvile monştrilor de teapa Krakeni-lor nu sînt decît poveşti.

— Atunci, domnule naturalist, îmi spuse Ned Land cu un ton cam ironic, dumneata continui să crezi că există un cetaceu uriaş?

— Da, Ned, ţi-o repet, şi credinţa mea se sprijină pe logica faptelor. Cred în existenţa unui mamifer puternic din încrengătura vertebratelor, ca balenele, caşaloţii sau delfinii, înzestrat cu un colţ în formă de corn, a cărui putere de pătrundere este extraordinară.

— Hm! făcu vînătorul de balene, scuturînd din cap ca un om care nu vrea să se lase convins.

— Gîndeşte-te, bravul meu canadian, că dacă un asemenea animal există şi trăieşte în fundul oceanului la o adîncime de cîteva mile, apoi trebuie să aibă un organism cu o putere de rezistenţă fără seamăn.

— Pentru ce? întrebă Ned.

— Pentru că este necesară o forţă nemaipomenită ca să te menţii în straturile de apă de mare adîncime şi să rezişti la presiunea lor.

— Adevărat? făcu Ned, clipind din ochi.

— Sigur. Şi cifrele ţi-o vor dovedi îndată.

— Ei, cifre! o întoarse Ned. Cu cifrele poţi să faci ce vrei!

— Asta cînd e vorba de afaceri, Ned, dar nu cînd e vorba de matematică. Ascultă-mă: să zicem că presiunea unei atmosfere este cît a unei coloane de apă înaltă de treizeci şi două de picioare. De fapt, înălţimea coloanei de apă ar trebui să fie mai mică, pentru că e vorba de apa de mare, care are o densitate mai mare decît a apei dulci. Prin urmare, Ned, cînd te scufunzi, la fiecare treizeci şi două de picioare de apă pe care le ai deasupra suporţi o presiune egală cu cîte o atmosferă, adică tot atîtea kilograme pe fiecare centimetru pătrat al suprafeţei corpului. De aici urmează că la trei sute douăzeci de picioare presiunea este de zece atmosfere, la trei mii două sute de picioare este de o sută de atmosfere şi că ea ajunge de o mie de atmosfere la treizeci şi două de mii de picioare, adică la aproape două leghe şi jumătate. Aşa că, dacă ai putea ajunge la această adîncime în ocean, fiecare centimetru pătrat de pe suprafaţa corpului dumitale ar suferi o apăsare de o mie de kilograme. Şi ştii dumneata, dragă Ned, ce suprafaţă ai în centimetri pătraţi?

— Habar n-am, domnule Aronnax!

— Cam vreo şaptesprezece mii.

— Atît de mult?

— Şi cum în realitate presiunea atmosferică este mai mare decît apăsarea unui kilogram pe centimetru pătrat, cei şaptesprezece mii de centimetri pătraţi ai dumitale suportă în această clipă o presiune de şaptesprezece mii cinci sute şaizeci şi opt de kilograme.

— Fără să bag de seamă?

— Fără să bagi de seamă. Şi dacă nu eşti turtit de o asemenea apăsare, aceasta e din pricină că aerul care-ţi pătrunde în interiorul corpului are o presiune egală. Există un echilibru desăvîrşit între apăsarea exterioară şi cea interioară, care se neutralizează şi care îţi îngăduie să le suporţi fără greutate pe amîndouă. Dar în apă lucrurile stau altfel.

— Da, înţeleg, răspunse Ned, care începuse să fie ceva mai atent, apa mă înconjoară, dar nu mă pătrunde.

— Întocmai, Ned. De aceea, la treizeci şi două de picioare sub apă ai suferi o apăsare de şaptesprezece mii cinci sute şaizeci şi opt de kilograme; la trei sute douăzeci, o presiune de zece ori mai mare, deci o sută şaptezeci şi cinci de mii şase sute optzeci de kilograme; la trei mii două sute de picioare, de o sută de ori această presiune, adică un milion şapte sute cincizeci şi şase de mii opt sute de kilograme; la treizeci şi două de mii de picioare, în sfîrşit, de o mie de ori această presiune, deci şaptesprezece milioane cinci sute şaizeci şi opt de mii de kilograme, adică ai fi turtit, ca şi cum ai fi scos dintr-o presă hidraulică.

— Drace! se miră Ned.

— Ei bine, dragul meu vînător, dacă nişte vertebrate lungi de cîteva sute de metri şi proporţional de groase pot să stea la asemenea adîncimi, ele a căror suprafaţă reprezintă milioane de centimetri pătraţi, înseamnă că apăsarea pe care o suportă ajunge şi ea la miliarde de kilograme. Socoteşte şi dumneata acum ce rezistenţă trebuie să aibă scheletul lor şi cît de puternic trebuie să le fie organismul, ca să reziste la o asemenea presiune.

— Ar trebui să fie făcute din plăci de fier groase de opt degete, ca fregatele cuirasate, răspunse