şi copila mea din prima căsătorie şi ce a trebuit să îndure de la mamă-sa vitregă, nici nu mai spun. O fi ea, Katerina Ivanovna, foarte mărinimoasă, însă e o doamnă iute din fire şi irascibilă, imediat te pune la punct... Daa! Ei, dar n-are rost să mai vorbesc despre asta! Educaţie, după cum vă puteţi închipui, Sonia n-a primit. Am încercat, acum vreo patru ani, s-o învăţ eu geografia şi istoria lumii, însă cum nu eram nici eu tare la materiile astea şi nici nu aveam manuale ca lumea, doar nişte cărţulii... hm... ei bine, acum nu mai avem nici cărţuliile alea, cu asta s-a isprăvit toată învăţătura. La Cirus al Persiei ne-am oprit. Pe urmă, când a ajuns deja la maturitate, a mai citit nişte cărţi romantice, iar de curând, cu ajutorul domnului Lebeziatnikov, Fiziologia de Lewes. Binevoiţi s-o cunoaşteţi? A citit-o cu mare interes, chiar ne-a mai spus şi nouă câte ceva, însă asta îi e toată instrucţia. Acum, stimate domn, îndrăznesc să vă pun o întrebare personală: cât poate să câştige, după părerea dumneavoastră, o fată săracă, dar cinstită, prin muncă onestă?... Nici cinşpe copeici pe zi, domnule, nu câştigă dacă e cinstită şi nu are talente deosebite, chiar dacă se speteşte! Pe deasupra, consilierul de stat Klopstock, Ivan Ivanovici – aţi binevoit să auziţi de dânsul? –, nu numai că nu i-a dat nici acum banii pentru jumătatea de duzină de cămăşi de olandă pe care i le-a lucrat, dar a mai şi gonit-o, după ce a ocărât-o, a bătut din picior la ea şi a numit-o într-un fel, necuviincios, fiindcă, chipurile, la o cămaşă i-a greşit măsura la gât şi i l-a pus strâmb. Şi-acasă copilaşi-s flămânzi... Iar Katerina Ivanovna umblă prin odaie frângându-şi mâinile şi-i apar pete roşii pe obraji, cum e întotdeauna la boala asta: „Stai la noi, zice, ca o trântoriţă, mănânci şi bei şi te bucuri de căldură“, dar ce mâncat şi ce băut e ăla, când nici măcar copilaşii nu văd câte trei zile-n şir o coajă de pâine! Eu zăceam... ce mai, asta e, zăceam beat mort, şi numai ce-o aud pe Sonia mea (e o copilă blândă, cu glăscior sfios... bălaie, cu feţişoara mereu palidă, slăbuţă) spunând: „Atunci, Katerina Ivanovna, poate trebuie să mă duc să fac treaba aceea?“. Daria Franţovna, o femeie pusă pe rele şi bine cunoscută de poliţie, se interesase în vreo trei rânduri de ea prin gazda noastră. „Ei, ce să spun! îi răspunde Katerina Ivanovna în zeflemea. Ce tot o păzeşti atât? Halal comoară!“ Dar n-o învinuiţi, stimate domn, n-o învinuiţi! Nu avea judecata zdravănă când a zis asta, o dăduseră peste cap boala şi plânsetele copiilor nemâncaţi, a zis-o mai mult ca să o jignească decât în sensul direct al cuvintelor... Că aşa-i firea Katerinei Ivanovna, cum încep să plângă copilaşii, chiar şi de foame, îi bate. Dar ce văd, pe la ora şase, Sonecika s-a sculat, şi-a pus brobojoara, şi-a îmbrăcat hăinuţa şi a plecat, iar la nouă s-a întors. Cum a intrat, s-a dus direct la Katerina Ivanovna şi a pus fără nici o vorbă pe masă, în faţa ei, treizeci de ruble. N-a scos un cuvinţel, n-a aruncat nici o privire măcar, a luat doar broboada noastră verde, una mare din drap de dames (pe care o folosim cu toţii), şi-a acoperit capul şi chipul, şi s-a pus în pat cu faţa la perete; doar umerii şi trupuşorul îi tresăltau întruna... Iar eu zăceam, ca şi deunăzi, în aceeaşi stare... Am văzut atunci, tinere domn, am văzut cum Katerina Ivanovna, tot fără o vorbă, s-a apropiat de pătuţul Sonecikăi şi toată seara a stat îngenuncheată acolo sărutându-i picioarele, nu voia să se mai ridice, iar pe urmă au adormit amândouă îmbrăţişate... amândouă... amândouă... daa... iar eu zăceam beat criţă.

Marmeladov tăcu dintr-odată, rămas parcă fără grai. Apoi îşi turnă grăbit de băut, goli paharul şi îşi drese glasul.

— De-atunci, domnul meu, continuă după o scurtă pauză, de-atunci, printr-o întâmplare nenorocită şi pentru că nişte persoane răuvoitoare au umblat cu vorba – iar aici şi-a adus contribuţia şi Daria Franţovna, fiindcă nu i se arătase, chipurile, respectul cuvenit –, de-atunci fiica mea, Sofia Semionovna, a trebuit să-şi scoată condicuţă şi nici n-a mai putut să locuiască la noi. Că nici gazda, Amalia Fiodorovna, n-a vrut s-o îngăduie (chit că înainte îi dăduse apă la moară Dariei Franţovna), dar nici domnul Lebeziatnikov... mda... Din pricina Soniei i s-a şi întâmplat povestea aia cu Katerina Ivanovna. La început alerga chiar el după Sonecika, iar apoi l-a apucat deodată ambiţia: „Cum adică, să locuiesc eu, un om instruit, în aceeaşi casă cu una din astea?“. Dar Katerina Ivanovna nu i-a permis, s-a repezit la el... ei, şi asta a fost... Acum, Sonecika vine pe la noi mai mult seara, îi mai dă o mână de ajutor Katerinei Ivanovna, ne-ajută să ne mai cârpim cu banii... Stă la croitorul Kapernaumov, a luat o cameră cu chirie la el. Kapernaumov e şchiop şi bâlbâit, iar familia lui care creşte întruna tot bâlbâită e. Nevastă-sa e şi ea bâlbâită... Stau cu toţii într-o cameră, dar Sonia are odaia ei, despărţită printr-un perete... Hm, da... După ce că sunt aşa de săraci, mai sunt şi bâlbâiţi... da... Apoi, într-o dimineaţă, m-am sculat, mi-am pus zdrenţele pe mine, mi-am ridicat braţele spre cer şi am plecat la Excelenţa Sa Ivan Afanasievici, binevoiţi să-l cunoaşteţi? Nu? Apăi e pâinea lui Dumnezeu, să ştiţi! Ceară e... ceară înaintea bunului Dumnezeu, precum ceara se topeşte! I-au dat şi lacrimile, după ce a binevoit să mă asculte până la capăt. „Ei, a zis, Marmeladov, mi-ai înşelat deja o dată aşteptările... Te mai iau o dată pe răspunderea mea personală, aşa a zis, ţine minte, a zis, hai, du-te!“ I-am sărutat praful de pe cizme, doar în gând, că n-ar fi îngăduit el una ca asta de-adevărat, o persoană de rangul lui, cu idei noi şi culte despre ce-i ăla stat.