la glezne şi, dacă ei nu ne sar în ochi precum Atilla sau Stenka Razin, asta se întâmplă tocmai pentru că îi întâlnim prea des, sunt prea obişnuiţi, au ajuns să ne fie familiari. În orice caz, dacă de pe urma civilizaţiei omul nu a ajuns mai setos de sânge, cu siguranţă a devenit feroce într-un fel mai rău, mai scârbos, decât altădatĂ. În vărsarea de sânge, el vedea mai înainte dreptatea şi, cu conştiinţa împăcată, îl extermina pe cel care trebuia stârpit; însă acum, deşi considerăm că vărsarea de sânge e o mârşăvie, ne săvârşim de această mârşăvie mai cu sârg decât altădată. Ce-i mai rău? Decideţi singuri. Cleopatrei (scuzaţi-mi acest exemplu din istoria Romei) îi plăcea să înfigă ace de aur în sânii sclavelor ei şi-şi găsea desfătarea în ţipetele şi zvârcolirile lor. Veţi spune că asta a fost, relativ vorbind, în timpuri barbare; că şi acum timpurile sunt barbare pentru că, (vorbind tot relativ) şi acum se mai înfig ace; că şi acum omul, deşi a învăţat să vadă uneori mai limpede decât în timpurile barbare, încă nici pe departe nu s-a deprins să procedeze aşa cum îi recomandă raţiunea şi ştiinţele. Dar sunteţi totuşi pe deplin convinşi că omul se va deprinde negreşit, după ce se va vindeca cu totul de unele năravuri vechi, proaste şi când bunul simţ şi ştiinţa îi vor reeduca omului firea şi i-o vor îndrepta-o pe un făgaş normal. Sunteţi siguri că atunci omul va înceta să mai greşească de bunăvoie şi, ca să zicem aşa, nici de nevoie nu va vrea să-şi despartă voinţa de interesele sale normale. Mai mult decât atât: atunci, spuneţi dv., însăşi ştiinţa îl va învăţa pe om (deşi ăsta-i deja un lux, după părerea mea) că în realitate nu are nici voinţă, nici capricii, că nu le-a avut niciodată, şi că toată fiinţa lui nu-i altceva decât o clapă de pian sau un buton de orgă; şi că, pe deasupra, orice ar face el, fapta nu se săvârşeşte câtuşi de puţin din voinţa lui, ci de la sine, conform legilor naturii. Prin urmare, e suficient să fie descoperite aceste legi ale naturii şi omul nu va mai da socoteală pentru faptele lui şi va duce o viaţă extrem de uşoară. Se înţelege de la sine că toate faptele omeneşti vor fi calculate din aceste legi, matematic, precum tabelele de logaritmi, până la 108.000 şi trecute în calendar; sau – ceea ce e şi mai bine – vor apărea nişte ediţii bine intenţionate de felul actualelor lexicoane enciclopedice, în care totul va fi calculat şi notat cu precizie, încât de-acum nu vor mai exista pe lume nici fapte, nici peripeţii.

  Atunci – asta tot dV. O spuneţi – vor apărea noi relaţii economice, de-a gata, calculate şi ele cu precizie matematică, aşa că într-o clipă vor dispărea toate întrebările posibile numai pentru că acestea vor primi toate răspunsurile posibile. Atunci se va clădi palatul de cleştar. Atunci. Ei, atunci, într-un cuvânt, va veni în zbor pasărea Kagan. Desigur, nu se poate garanta câtuşi de puţin (asta o spun eu, de la mine) că atunci, bunăoară, n-o să ne plictisim îngrozitor de mult (căci ce-ţi mai rămâne de făcut, atunci când totul va fi calculat conform tabelelor?), în schimb totul va fi extrem de rezonabil. Fireşte, câte nu poţi scorni din plictiseală! Doar şi acele de aur tot din plictiseală se înfig, dar asta încă n-ar fi nimic. Mizerabil e (tot eu spun asta) că nu-i mare lucru să se bucure atunci oamenii chiar şi de acele de aur. Căci omul e prost, fenomenal de prost. Adică, deşi nu-i prost deloc, e, în schimb, atât de ingrat încât, oricât ai căuta, n-ai găsi fiinţă care să-i semene. Doar eu, de pildă, nu m-aş mira deloc dacă îşi va face apariţia un gentleman cu o fizionomie vulgară sau, mai bine zis, retrogradă şi batjocoritoare, care îşi va pune mâinile în şolduri şi ne va spune tuturor: ce ziceţi, domnilor, n-ar fi bine să dăm naibii toată cuminţenia asta, să-i tragem un picior de să se-aleagă praful din ea, numai cu scopul de a trimite la mama dracului toţi logaritmii ăştia, iar noi să putem trăi iarăşi după cum ne taie capetele noastre proaste? Asta încă n-ar fi nimic, însă partea dureroasă e că îşi va găsi negreşit adepţi: aşa-i făcut omul. Şi asta dintr-un moft, pe care s-ar părea că nici nu merită să-l mai pomenim: tocmai din cauză că omului, oricând şi oriunde, orice ar fi fost el, i-a plăcut să acţioneze după bunul lui plac şi nicidecum aşa cum îi dictau raţiunea şi interesul; poţi vrea ceva şi împotriva propriului tău interes, iar uneori trebuie categoric să vrei (asta-i de-acum ideea mea). Vrerea ta personală, independentă şi liberă, capriciul tău, chiar şi cel mai năstruşnic cu putinţă, fantezia ta, incitată uneori până la nebunie – toate astea alcătuiesc folosul acela, trecut cu vederea, folosul cel mai folositor, care nu încape în nici o clasificare, din pricina căruia se duc mereu dracului toate sistemele şi teoriile. Şi de unde au scos-o înţelepţii ăştia că omul are nevoie de o vrere rezonabilă, avantajoasă? Omul n-are nevoie decât de vrere de sine stătătoare, oricât l-ar costa ea şi oriunde l-ar duce. Dar şi vrerea asta dracul s-o mai ştie.

  VIII

  — Ha-ha-ha! Păi, dacă vrei, vrerea nici nu există de fapt! mă întrerupeţi, râzând, domniile voastre. Chiar şi-n zilele noastre, ştiinţa a ajuns atât de departe cu disecţia omului, încât chiar şi acum ştim că vrerea şi aşa-numitul liber-arbitru nu sunt altceva decât.

  — Staţi, domnilor, şi eu tot aşa voiam să încep. Mărturisesc, chiar m-am speriat. Tocmai voiam să strig că dracul s-o mai ştie pe vrere de ce depinde şi că slavă Domnului dacă-i aşa, însă mi-am amintit de ştiinţă şI. M-am blocat. Şi chiar în momentul acesta aţi început domniile voastre să vorbiţi. Căci într-adevăr, adică dacă se va descoperi vreodată formula tuturor vrerilor şi capriciilor noastre, de ce depind ele, din