fata cu ochelari negri, dacă partenerul a ştiut să-şi îndeplinească satisfăcător obligaţia, ca ritm şi tehnică, plăteşte mereu dinainte şi dublu ceea ce încasează după aceea. In mijlocul acestor gânduri, fără îndoială pentru că tocmai plătise o consultaţie, ea se întrebă dacă n-ar fi momentul să urce, începând de azi, ceea ce, cu un zâmbitor eufemism, obişnuia să numească justul ei nivel de compensaţie.

  Ceru taximetristului să oprească mai înainte cu o stradă, se amestecă printre oamenii ce mergeau în aceeaşi direcţie, ca şi cum se lăsa purtată de val, anonimă şi fără nici o vină vizibilă. Intră în hotel cu un aer firesc, traversă holul spre bar. Ajunsese câteva minute mai devreme, trebuia deci să aştepte, ora întâlnirii fusese fixată precis. Ceru o răcoritoare, o bău calm, fără să privească pe nimeni, nu voia să fie confundată cu o vânătoare ordinară de bărbaţi. Puţin mai târziu, ca o turistă care urcă în cameră să se odihnească după ce şi-a petrecut după-amiaza în muzee, se îndreptă spre ascensor. Virtutea, cine n-o ştie, se loveşte mereu de obstacole în anevoiosul ei drum spre perfecţiune, însă păcatul şi viciul sunt atât de favorizate de soartă încât, de îndată ce a ajuns în faţa liftului s-au şi deschis uşile. Au ieşit doi oaspeţi, o pereche vârstnică, ea a intrat, a apăsat pe butonul de la trei, trei sute doisprezece era numărul unde era aşteptată, aici e, bătu discret la uşă, zece minute mai târziu era goală, după cincisprezece gemea, după optsprezece murmura cuvinte de amor pe care nu mai trebuia să-1 simuleze, după douăzeci începuse să-şi piardă capul, la douăzeci şi unu simţi că trupul i se topeşte de plăcere, la douăzeci şi două ţipă, Acum, acum, şi când îşi reveni, epuizată şi fericită, Şi acum văd totul alb.

  Pe hoţul automobilului 1-a dus un poliţist acasă. Circumspectul şi milosul agent al autorităţii n-avea cum să-şi imagineze că ducea de braţ un delincvent înrăit, nu pentru a-1 împiedica să scape, ci pur şi simplu pentru ca bietul om să nu se împiedice şi să cadă. în schimb, ne este foarte uşor să ne imaginăm spaima pe care a tras-o nevasta hoţului când, deschizând uşa, s-a trezit faţă în faţă cu un poliţist în uniformă care aducea încătuşat, aşa i se păru, un jalnic prizonier, căruia, judecind după faţa lui cătrănită, trebuie să i se fi întâmplat ceva mai grav decât o simplă arestare. Mai întâi, femeia se gândi pentru o clipă că bărbatul fusese prins în flagrant delict şi că poliţistul venise să percheziţioneze casa, idee, oricât de paradoxal ar părea, destul de liniştitoare, având în vedere că soţul ei nu fura decât automobile, obiecte care, din cauza dimensiunilor, nu pot fi ascunse sub pat. Nu dură mult îndoiala, poliţistul spuse, Domnul e orb, aveţi grijă de el, iar femeia, care ar fi trebuit să se simtă uşurată pentru că agentul nu venise de fapt decât ca însoţitor, înţelese dimensiunea nenorocirii care se abătuse asupra casei lor când un soţ hohotind îi căzu în braţe, spunându-i ceea ce ştim. Tânăra cu ochelari negri a fost şi ea dusă acasă de un poliţist, la părinţii ei, însă picanteria împrejurărilor în care orbirea se declarase în cazul ei, c femeie goală zbierând într-un hotel, băgând în sperieţi oaspeţii, în timp ce bărbatul cu care fusese încerca să se fofileze trăgându-şi în grabă pantalonii, modera, într-o oarecare măsură, dramatismul evident al situaţiei. Oarba, copleşită de ruşine sentiment întru totul compatibil, oricât ar mormăi prefăcuţii prudenţi şi falşii virtuoşi, cu mercena-rele exerciţii erotice pe care le practica, după ţipetele sfâşietoare pe care le scosese când pricepuse că pierderea vederii nu era o nouă şi imprevizibilă consecinţă a plăcerii, de-abia mai îndrăznea să plângă şi să se vaite când, îmbrăcată la nimereală, brutal, aproape în ghionturi, o dădură afară din hotel. Poliţistul, cu un ton care ar fi fost sarcastic dacă n-ar fi fost pur şi simplu grosolan, vru să afle, după ce o întrebase unde locuia, dacă dispunea de bani pentru taxi, în astfel de cazuri, statul nu plăteşte, anunţă, procedeu căruia, să notăm pe margine, nu i se poate nega o anumită logică, având în vedere faptul că aceste persoane aparţin numărului celor care nu plătesc impozite asupra imoralelor lor venituri. Ea dădu din cap, dar, fiind oarbă, închipuiţi-vă, se gândi că poliţistul ar fi putut să nu-i vadă gestul şi murmură, Da, am bani, şi pentru sine însăşi, Mai bine n-aş avea, cuvinte ce ni s-ar putea părea nelalocul lor, dar care, dacă suntem atenţi la circumvoluţiile spiritului omenesc, unde nu există drumuri scurte şi drepte, ajung, aceste cuvinte, să devină absolut clare, ce voia ea să spună era că fusese pedepsită din pricina purtării ei rele, a imoralităţii ei, asta e. îi spusese mamei că nu va cina acasă, şi, până la urmă, ajunsese la timp, chiar înaintea tatălui.

  Lucrurile s-au petrecut altfel cu doctorul oftalmolog, nu numai pentru că era acasă când a fost atacat de orbire, ci şi pentru că, medic fiind, nu voia să se lase pradă disperării, cum fac cei care îşi amintesc de trupul lor numai când îi doare. Chiar în asemenea situaţie, tulburătoare, având înainte o noapte de chin, tot a reuşit să-şi aducă aminte ce-a scris Homer în Iliada, poemul morţii şi al suferinţei, mai presus ca oricare, Un medic, de unul singur, face cât mai mulţi oameni, vorbe ce nu trebuie înţelese numai ca o expresie cantitativă, ci şi ca majoritar calitativă, cum în curând se va convinge. Avu curajul să se culce fără să-şi trezească soţia, nici măcar atunci când ea, murmurând pe jumătate adormită, se mişcă în pat ca să-1 simtă mai aproape. Ore şi ore treaz, reuşi să adoarmă din când în când din pură epuizare. Dorea să nu se mai sfârşească noaptea, ca să nu trebuiască să anunţe, el, care avea misiunea să vindece suferinţa ochilor celorlalţi, Sunt orb, dar, în acelaşi timp, dorea să sosească rapid lumina zilei, exact cu aceste cuvinte se gândi, Lumina zilei, ştiind că