de data aceasta. Ethan voia ca, în câteva ore, autoritatea lui să-şi pună amprenta pe Palatul Orchard. Înainte de începerea conclavului pregătise un cerc restrâns de loialişti pentru a prelua principalele posturi administrative din Visul Viu. Şi pentru că Ellezelin era o hierocraţie, era, de asemenea, nevoit să formeze un nou cabinet pentru guvernul civil al planetei.

Predecesorul său, Jalen, mobilase sanctuarul primarului cu blocuri de paoviool, blocuri de piatră care se puteau modela după cum era necesar, stare intuită din gaia-câmp. Ethan se instală în scaunul format în spatele blocului lung rectangular ce servea drept birou. Nemulţumirea i se manifestă sub forma unor mici scântei de smarald erupând ca o urticarie optică pe suprafeţele de paoviool din jurul lui.

– Vreau ca gunoiul acesta modern să fie scos de aici până mâine, spuse Ethan.

– Desigur, răspunse Phelim. Vrei să reinstalăm mobilierul lui Inigo?

– Nu. Vreau să fie aşa cum ne-a arătat Mergătorul-pe-Apă.

Phelim aproape zâmbi.

– Mult mai bine.

Ethan privi în jurul sanctuarului oval cu pereţii săi simpli şi ferestrele înalte. Cu toate că încăperea îi era familiară, avea senzaţia că nu o mai văzuse până atunci.

– Pentru numele lui Ozzie, am reuşit! exclamă el răsuflând îndelung a mirare. Transpir. Chiar transpir. Îţi vine să crezi?

Când îşi duse mâna la sprânceană, realiză că tremură. Cu toţi anii în care plănuise, muncise şi se sacrificase pentru acest moment, realitatea succesului îl luase complet pe nepregătite. Erau o sută cincizeci de ani de când infuzase gaia-particule pentru a putea experimenta gaia-câmpul, şi în prima lui zi de comuniune fusese martor la Primul Vis al lui Inigo. O sută cincizeci de ani şi adolescentul reticent de pe gârla Lumii Externe Oamaru obţinuse una dintre cele mai influente poziţii din Marea Confederaţie disponibile încă pentru un simplu Natural.

– Tu eşti cel pe care îl voiau toţi, spuse Phelim.

Stătea pe marginea biroului ignorând cuburile mari de paoviool pe care s-ar fi putut aşeza.

– Am reuşit împreună.

– Hai să nu ne minţim singuri. N-aş fi fost propus nici măcar pentru consiliu.

– În mod normal, nu.

Ethan privi din nou în jurul sanctuarului. Enormitatea începu să îl pătrundă. Începu să se întrebe cum va arăta Golul când îl va putea vedea cu propriii ochi. Odată, cu decenii în urmă, îl întâlnise pe Inigo. Nu fusese chiar dezamăgit, dar Visătorul nu prea era cum se aşteptase. Nu că ar fi ştiut cum ar fi trebuit să arate. Poate mai cu forţă, mai dinamic.

– Vrei să începi? întrebă Phelim.

– Cred că aşa ar fi bine. Cei din cabinetul Ellezelin sunt toţi membri credincioşi ai Visului Viu, aşa că pot rămâne, mai mult sau mai puţin, aşa cum sunt, cu o singură excepţie. Te vreau pe tine în postul de Secretar Trezorier.

– Pe mine?

– O să construim navele stelare pentru Pelerinaj. N-o să fie ieftin. Vom avea nevoie de toate resursele financiare ale întregii Zone a Pieţei Libere pentru a finanţa lucrările. Am nevoie la Trezorerie de cineva pe care să pot conta.

– Credeam că voi intra în consiliu.

– Intri. Te avansez mâine.

– Două posturi de conducere. O să fie interesant când va trebui să punem de acord agendele de lucru. Şi ce loc gol din consiliu voi umple eu?

– O să-i cer lui Corrie-Lyn să ia în considerare poziţia ei.

Pe faţa lui Phelim apăru o undă de dezaprobare.

– Nu se poate spune că este cel mai mare susţinător al tău în consiliu, dar cred că, de fapt, ar fi în favoarea Pelerinajului. Poate unul dintre colegii tăi mai puţin flexibili…?

– Trebuie să fie Corrie-Lyn, spuse Ethan cu fermitate. Consilierii care se mai opun Pelerinajului sunt în minoritate şi putem trata cu ei relaxat. Nimeni n-o să-mi conteste mandatul. Credincioşii nu vor tolera asta.

– Corrie-Lyn să fie, atunci. Să sperăm că Inigo nu se întoarce înainte de a lansa navele. Ştii că au fost iubiţi?

– Este singurul motiv pentru care este consilier. Ethan îşi îngustă ochii. Încă îl mai căutăm pe Inigo?

– Prietenii noştri o fac răspunse Phelim. Noi nu prea avem genul acesta de resurse. Nu s-a raportat că ar mai fi dat vreun semn. Realist vorbind, dacă succesiunea ta în postul de Conservator nu-l aduce înapoi în prima lună sau cam aşa ceva, aş spune că am scăpat.

– Greşit formulat. Face să sune de parcă am fi făcut ceva rău.

– Dar nu ştim de ce Inigo era reticent la ideea de Pelerinaj.

– Inigo e doar un om, are slăbiciuni ca fiecare dintre noi. Numeşte-o cădere nervoasă în ultimul moment, dacă vrei să fii amabil. Convingerea mea este că va urmări de undeva evenimentele, aplaudându-ne pe noi.

– Sper să fie aşa. Phelim făcu o pauză în timp ce îşi examina informaţiile acumulate în exoimagini, datele locale fiind echilibrate de u-amprenta lui într-o imagine de ansamblu cuprinzătoare asupra alegerilor. Marius este aici şi cere audienţă.

– Nu i-a luat mult, nu-i aşa?

– Nu. Ai de îndeplinit o grămadă de formalităţi în seara asta. Preşedintele Marii Confederaţii va suna ca să te felicite, la fel ca şi liderii planetelor cu Piaţă Liberă plus zeci de aliaţi ai noştri din Lumile Externe.

– Cum stăm cu acoperirea unisferei?

– E devreme. Phelim verifică sintezele furnizate de u-amprenta lui. În mare măsură, cam ce ne aşteptam. Unii opozanţi isterici şi impulsivi ai Pelerinajului spun că o să ne omori pe toţi. Majoritatea prezentatorilor de ştiri serioşi încearcă să fie echilibraţi şi să explice dificultăţile implicate. Majoritatea par să privească Pelerinajul ca pe o promisiune politică.

– Nu există nicio dificultate în realizarea Pelerinajului, spuse iritat Ethan. Am văzut visul Lordului Cerului. E o creatură nobilă, o să ne lase să intrăm în Gol. Trebuie doar