– Nimic. Mii de indivizi vin şi pretind că l-au visat pe Lordul Cerului. Nu ne ajută în căutări.

– Trebuie să-l găsim.

– Ethan… celor mai buni Maeştri ai Viselor le-au trebuit câteva luni de zile ca să asambleze fragmentele existente în micul vis pe care îl avem. Credem că acum nu există nicio legătură fermă ca aceea pe care Inigo a avut-o cu Golul. Fragmentele ar fi putut intra în gaia-câmp în mai multe feluri. Prin purtători care nu realizează ce transportă. Direct din Gol? Poate că e câmpul galactic al lui Ozzie. Mai poate fi o scurgere de la Silfen Motherholme sau un alt sentient postfizic care se distrează pe seama noastră. Poate fi chiar Inigo.

– Nu este Inigo. Sunt convins de asta. Ştiu ce sentiment îţi dau visele lui, toţi ştim. Acum e ceva diferit. Eu am fost cel cufundat în acele fragmente, aminteşte-ţi. Mi-am dat seama ce sunt. Există un al Doilea Visător.

– Ei bine, acum eşti Conservator, poţi să autorizezi o monitorizare mai detaliată a nodurilor de confluenţă din gaia-câmp şi să le depistezi astfel originea.

– Este posibil? Credeam că gaia-câmpul este dincolo de influenţa noastră directă.

– Maeştrii Viselor pretind că pot face asta, da. Pot fi făcute anumite modificări în cuiburi. Dar va costa ceva.

Ethan oftă. Conclavul fusese epuizant din punct de vedere mental, iar acesta era doar începutul. Atât de multe lucruri. Toate deodată.

– O să te ajut. Ştii asta.

– Ştiu. Şi îţi mulţumesc, prietene. Într-o zi vom sta în adevăratul Makkathran, în cel real. Într-o zi vom face ca vieţile noastre să fie perfecte.

– Curând.

– Pentru numele lui Ozzie, sper să fie aşa. Acum, invită-l pe Marius înăuntru, te rog!

Ethan se ridică politicos în picioare pentru a-şi primi oaspetele. Că trebuia mai întâi să-l vadă pe reprezentantul Facţiunii ANA era grăitor. Nu era încântat de modul în care el şi Phelim se ajutaseră de Marius în timpul campaniei sale pentru poziţia de Conservator. Într-un univers ideal, nu ar fi avut nevoie de niciun sprijin din afară şi, în mod sigur, nu de unul de care să fie legaţi cu atâtea fire potenţial îngrijorătoare. Nu că ar fi existat vreo sugestie de quid pro quo din partea lui Marius. Niciuna din facţiunile din interiorul inteligenţei aproape-postfizice a Activităţii Neuronale Avansate a Pământului nu s-ar fi manifestat atât de direct.

Bărbatul zâmbea politicos, în timp ce era condus înăuntru. Era de înălţime medie, cu o faţă rotundă şi ochi verzi, pătrunzători, scoşi în evidenţă de irisurile mărite. Nasul şi gura erau înguste, iar urechile erau mari, dar turtite atât de tare spre spate încât ar fi putut fi luate drept riduri ale scalpului. Părul roşcat şi des era înspicat cu auriu, fără îndoială rezultatul vanităţii vreunui strămoş Avansat. Niciun indiciu despre funcţiile Înalte. Ethan făcu o scanare pasivă folosindu-şi îmbunătăţirile interne, dar, dacă vreuna dintre funcţiile de câmp ale reprezentantului era activă, era şi prea sofisticată pentru a fi percepută. N-ar fi fost surprins să fie aşa, căci era posibil ca Marius să fi fost îmbunătăţit cu cel mai avansat biononic existent. Toga neagră lungă a trimisului genera un abur de suprafaţă ce plutea în jurul lui ca un strat fin de ceaţă, fuioare extrem de fine alunecând spre spatele lui în timp ce mergea.

– Eminenţa Voastră, spuse Marius şi se înclină protocolar. Felicitările mele cele mai sincere pentru alegere!

Ethan zâmbi. Era tot ce putea face ca să nu tremure. Toate instinctele primitive profund-rafinate pe care le poseda detectaseră cât de periculos era bărbatul din faţa lui.

– Mulţumesc.

– Sunt aici pentru a vă asigura că vom continua să vă sprijinim ţelurile.

– Deci nu consideraţi că Pelerinajul va însemna sfârşitul galaxiei, aşa cum susţinea presa?

Ce dorea cu disperare să întrebe era de fapt: ce înseamnă noi? Dar erau atât de multe facţiuni în ANA care făceau şi desfăceau în mod constant alianţele încât întrebarea era, practic, lipsită de sens. Era destul că facţiunea reprezentată de Marius dorea ca Pelerinajul să pornească. Lui Ethan nu-i mai păsa dacă motivele lor erau probabil exact opusul celor alor sale, nici dacă îl considerau un simplu instrument politic. Nu că ar fi ştiut vreodată. Pelerinajul era ce conta, să fie dat credincioşilor universul promis. Asta era, de fapt, tot ce conta. Nu-i păsa că susţinuse obiectivul politic al altcuiva atâta vreme cât acesta nu interfera cu al său.

– Sigur că nu. Marius rânji de parcă împărtăşeau vreo glumă doar de ei ştiută despre cât de stupid era restul omenirii în comparaţie cu ei doi. Dacă lucrurile ar fi stat aşa, cei care se află deja în interiorul Golului ar fi declanşat până acum evenimentul.

– Oamenii trebuie educaţi. Aş aprecia dacă m-aţi ajuta în această privinţă.

– Vom face tot ce vom putea, desigur. Dar lucrăm amândoi împotriva unei considerabile cantităţi de inerţie mentală, nemaivorbind de prejudecăţi.

– Sunt foarte conştient de asta. Pelerinajul va polariza opinia publică în întreaga Mare Confederaţie.

– Şi nu numai cea a oamenilor. Există câteva specii care se arată interesate de problemă.

– Imperiul Ocisen. Ethan scuipă cuvintele cu tot dispreţul posibil.

– A nu fi complet subestimat, spuse Marius. Nu era chiar o punere la punct.

– Singurii din cauza cărora îmi fac griji sunt Raielii. Au declarat public că se vor opune oricui va încerca să intre în Gol.

– Şi aici, desigur, intervenţia noastră ar fi cea mai benefică pentru tine. Oferta noastră iniţială este încă valabilă: vom furniza ultrapropulsoare pentru navele Pelerinajului.

Ethan, un expert în istoria antică, presupuse că acesta era ceea ce simbolul religios Adam trebuie să fi simţit când i s-a oferit mărul.

– Şi în schimb?

– Statu-quoul care domneşte acum în Marea