asta, la 22 octombrie 1702, vasele engleze sosiră în Golful Vigo. Amiralul Château-Renaud se luptă vitejeşte, cu toate că avea mai puţine forţe. Dar cînd văzu că bogăţiile convoiului sînt pe cale să cadă în mîna duşmanului, el dădu foc şi găuri corăbiile, care se scufundară împreună cu comorile lor uriaşe.

Căpitanul Nemo se opri. Mărturisesc că încă nu vedeam în ce măsură putea să mă privească povestirea asta.

— Şi apoi? îl întrebai.

— Ei bine, domnule Aronnax, ne aflăm în Golful Vigo şi dacă vreţi, puteţi să-i pătrundeţi tainele.

Căpitanul se ridică şi mă îndemnă să-l urmez. Avusesem vreme să-mi vin în fire. Salonul era întunecat, dar prin ferestrele străvezii sclipeau valurile. Am privit afară. În jurul lui Nautilus, pe o întindere de o jumătate de milă, razele electrice luminau apa. Fundul nisipos era neted şi curat. Oamenii echipajului, în costume de scafandri, se străduiau să deşerte mai multe butoaie putrezite şi lăzi sparte care zăceau în mijlocul unor resturi de nave înnegrite de vreme. Din butoaiele şi lăzile acelea se rostogoleau bucăţi de aur şi argint, cascade de pietre preţioase şi juvaeruri, acoperind nisipul. Oamenii încărcaţi cu preţioasa lor pradă urcau pe bordul lui Nautilus şi se reîntorceau apoi ca să reînceapă nesfîrşitul pescuit de aur şi argint. Înţelesei. Aici avusese loc bătălia din 22 octombrie 1702. Chiar în locul acesta se scufundaseră corăbiile cu încărcătura lor aşteptată de guvernul spaniol. Aici venea căpitanul Nemo să încaseze, după trebuinţă, milioanele cu care îşi încărca vasul. Pentru el, şi numai pentru el, trimisese America metalele ei preţioase. El era singurul moştenitor direct al comorilor smulse de la incaşii învinşi de Fernando Cortez.

— V-aţi închipuit, domnule profesor, că marea ar putea ascunde atîtea bogăţii ? mă întrebă el zîmbind.

— Ştiam că argintul care se află în mări este socotit la două milioane de tone.

— Fără îndoială; dar ca să extragi argintul acesta, cheltuielile ar întrece cîştigul. Aici nu fac decît să culeg ceea ce oamenii au pierdut; şi nu numai în Golful Vigo, ci şi în mii de alte locuri unde s-au petrecut naufragii şi care sînt notate pe harta mea submarină. Acum înţelegeţi de ce sînt miliardar?

— Înţeleg, domnule căpitan. Daţi-mi voie cu toate astea să vă spun că, exploatînd Golful Vigo, n-aţi făcut altceva decît să o luaţi înainte unei alte societăţi.

— Nu vă înţeleg...

— Există o societate care a obţinut de la guvernul spaniol privilegiul de a căuta corăbiile înecate. Acţionarii sînt momiţi de cîştigurile nemaipomenite care îi aşteaptă, fiindcă valoarea comorilor nautragiate este preţuită la cinci sute de milioane.

— Cinci sute de milioane! Nemo surîse. Au fost, dar nu mai sînt.

— Într-adevăr! îi răspunsei. Ar fi bine să se milostivească cineva cu acţionarii şi să-i înştiinţeze. Dar te pomeneşti că au să se şi supere pe cel care îi va înştiinţa, fiindcă, de obicei, jucătorilor le pare mai rău cînd îşi pierd speranţele nesăbuite, decît atunci cînd îşi pierd banii. La urma urmei, îi plîng mai puţin pe acţionari decît pe miile de nenorociţi cărora bogăţiile astea le-ar folosi cu adevărat. Aşa, ele rămîn pierdute pentru totdeauna. Înainte încă de a termina, am simţit că vorbele mele îl răniseră pe căpitanul Nemo.

— Pierdute! spuse el, cu înflăcărare. Credeţi că bogăţiile astea sînt pierdute, dacă le culeg eu? Credeţi că pentru mine le adun? Cine vă spune că nu le folosesc cum trebuie? Vă închipuiţi că nu ştiu că sînt pe lume fiinţe care suferă, popoare asuprite, nenorociţi de ajutat, victime de răzbunat? Nu pricepeţi?....

Căpitanul Nemo se opri deodată. Poate îi părea rău că-mi spusese prea multe. Dar eu ghicisem. Orice motive l-ar fi împins să-şi caute libertatea în fundul mărilor, el rămăsese înainte de toate om! Înţelegeam acum cui trimisese milioanele, cînd Nautilus trecuse prin apele Cretei răsculate!

 

 

 

 

Capitolul IX UN CONTINENT DISPĂRUT

 

A doua zi, în dimineaţa de 19 februarie, canadianul intră în camera mea. Eram sigur că o să vină. Aşa cum mă aşteptam, părea foarte dezamăgit.

— Ce mai spuneţi? mă întrebă el.

— Ce să mai spun, Ned! Soarta ne-a fost potrivnică ieri.

— Da! A trebuit ca tocmai în clipa cînd voiam să fugim, blestematul de căpitan să oprească vasul!

— Da, Ned, a avut treabă cu bancherul lui.

— Cu bancherul ?

— Cu banca, mai bine-zis. Vreau să spun, cu oceanul ăsta, în care bogăţiile lui stau mai la adăpost decît în tezaurul unui stat.

I-am povestit apoi canadianului întîmplările din ajun, nutrind speranţa că am să-l înduplec să nu-l părăsească pe căpitanul Nemo. Dar povestirea mea stîrni din partea lui Ned numai părerea de rău că n-a putut face pe socoteala lui o plimbare prin locurile unde s-a desfăşurat lupta de la Vigo.

— În sfîrşit, încheie el, nu-i încă totul pierdut! N-am nimerit-o acum, dar altă dată o să izbutim, şi chiar la noapte, dacă trebuie...

— Ce direcţie are Nautilus.? l-am întrebat.

— Habar n-am, răspunse Ned.

— La amiază o să cercetăm harta.

Canadianul plecă să-l întîlnească pe Conseil, iar eu mă îmbrăcai şi intrai în salon. Busola îmi dădu de gîndit. Nautilus se îndrepta spre sud-sud-est. Întorsesem spatele Europei.

Am aşteptat cu oarecare nerăbdare să fie însemnat pe hartă punctul în care ne aflam. Aproape de ora unsprezece şi jumătate, rezervoarele se goliră şi aparatul nostru urcă la suprafaţa apei. Am alergat pe punte. Ned Land mi-o luase înainte.

Uscatul nu se mai vedea deloc. Jur împrejurul nostru lucea numai întinderea nemărginită a apelor. La orizont se zăreau cîteva pînze. Erau fără îndoială nişte corăbii ce se îndreptau spre Capul San Roque în căutarea vînturilor prielnice, care să le poarte dincolo de Capul Bunei Speranţe. Cerul se înnorase; în aer plutea furtuna.

Spumegînd de furie, Ned încerca să străpungă cu privirea zările înceţoşate. Mai nădăjduia încă să vadă, dincolo de pîcle, ţărmul atît de dorit.

La amiază, soarele se mai ivi o clipă. Secundul folosi înseninarea aceasta ca să-i măsoare înălţimea. Apoi, pentru că marea devenea din ce în ce mai furioasă, am părăsit puntea, iar capacul a fost închis. O oră mai tîrziu, cercetînd harta, am văzut că poziţia lui Nautilus era însemnată la 16°17' longitudine şi 33°22' latitudine, adică la o