class="corp-text">Toate astea şi le spuneau pe palier, chiar în faţa uşii gazdei. Nastasia le făcea lumină, stând cu o treaptă mai jos. Razumihin era grozav de surescitat. Cu numai jumătate de ceas mai devreme, când îl conducea spre casă pe Raskolnikov, chit că fusese atât de limbut, lucru de care îşi dădea seama şi el, era cât se poate de vioi şi aproape treaz, în ciuda nemăsuratei cantităţi de vin băute în seara aceea. Acum însă, se afla într-o stare vecină cu exaltarea, iar tot vinul băut părea să i se fi urcat din nou la cap, cu putere îndoită. Stătea în faţa celor două doamne, ţinându-le de mână, încercând să le convingă prin argumente de o sinceritate surprinzătoare şi, pesemne pentru a fi mai convingător, strângându-le cu toată puterea, ca într-o menghină, în timp ce, fără pic de sfială, o sorbea din ochi pe Avdotia Romanovna. De durere, ele îşi mai smulgeau din când în când mâinile din laba lui uriaşă, osoasă, dar el nu-şi dădea seama şi le strângea mai abitir, trăgându-le către el. Dacă i-ar fi poruncit să se arunce atunci, ca să le facă un serviciu, cu capul în jos pe scară, le-ar fi îndeplinit pe loc dorinţa, fără să stea pe gânduri şi fără să-şi pună vreo întrebare. Pulheria Alexandrovna, chiar aşa tulburată şi cu gândul numai la Rodea al ei, deşi îşi dădea seama că tânărul era din cale-afară de excentric şi că o strângea prea tare de mână, îl socotea o adevărată providenţă şi se străduia să închidă ochii la toate aceste ciudăţenii. Avdotia Romanovna însă, deşi împărtăşea îngrijorarea mamei sale şi nu se speria cu una, cu două, era uimită, dacă nu chiar înspăimântată, văzând aţintite asupră-i privirile înflăcărate ale prietenului fratelui ei şi doar încrederea căpătată din ceea ce povestise Nastasia despre acest om ciudat îi stăvilea pornirea de-a o lua la sănătoasa, trăgându-şi mama după ea. Dar îşi dădea seama că acum nici măcar nu mai puteau fugi de el. De altfel, după vreo zece minute se linişti aproape cu totul: Razumihin avea însuşirea de a se arăta într-o clipă aşa cum era, oricare i-ar fi fost starea de spirit, astfel încât lumea se dumirea foarte repede cu cine avea de-a face.

— Nu se poate să vă duceţi la gazdă, ar fi cea mai mare prostie! strigă el ca să o convingă pe Pulheria Alexandrovna. Cu toate că îi sunteţi mamă, dacă rămâneţi îl aduceţi la turbare, şi-atunci dracu’ ştie ce se mai poate întâmpla! Uitaţi ce vă propun: o să rămână Nastasia cu el, iar eu vă însoţesc până acasă, că de mers singure pe stradă nu poate fi vorba, în privinţa asta, la noi, la Petersburg... Ei, n-are a face!... După aceea mă întorc numaidecât aici şi, peste un sfert de ceas, pe cuvântul meu de onoare, vin să vă dau raportul: cum e, dacă doarme sau nu doarme şi toate cele. După aceea, ascultaţi! După aceea, de la dumneavoastră alerg acasă la mine – am musafiri, beţi toţi – îl iau pe Zosimov, doctorul care îl tratează, e la mine acum, dar nu-i beat, sigur nu-i beat, nu se îmbată niciodată! Îl duc să-l vadă pe Rodka şi pe urmă imediat la dumneavoastră, deci într-o oră o să aveţi de două ori noutăţi despre el, de la mine şi de la doctor, înţelegeţi, de la doctor în persoană, ceea ce e cu totul altceva decât ce v-aş putea spune eu! Dacă-i este rău, jur că vă aduc eu încoace, iar dacă-i e bine, vă culcaţi. Eu o să rămân aici toată noaptea, în faţa uşii, fără să ştie el, iar pe Zosimov îl duc să doarmă la gazdă, ca să fie la îndemână. Spuneţi-mi, de cine are mai multă nevoie acum: de dumneavoastră sau de doctor? Mult mai de folos îi e un doctor. Aşa că să mergem acasă! Fiindcă la gazdă nu puteţi rămâne; eu pot, dar dumneavoastră nu v-ar da voie, pentru că... pentru că e o proastă. Ar fi geloasă, din pricina mea, pe Avdotia Romanovna, dacă vreţi să ştiţi, chiar şi pe dumneavoastră... Dar pe Avdotia Romanovna, cu siguranţă. Are o fire ciudată rău! De fapt, şi eu sunt un prost... Nu contează! Să mergem! Aveţi încredere în mine? Spuneţi, aveţi ori nu?

— Să mergem, mamă, spuse Avdotia Romanovna, va face cu siguranţă aşa cum a promis. L-a readus o dată la viaţă pe Rodea, şi dacă e adevărat că doctorul se învoieşte să rămână aici peste noapte, ce poate fi mai bine?

— Uite, dumneavoastră... dumneavoastră... mă înţelegeţi, pentru că sunteţi un înger! strigă plin de entuziasm Razumihin. Să mergem! Nastasia! Du-te îndată sus şi stai lângă el cu lumina aprinsă; într-un sfert de ceas sunt înapoi...

Pulheria Alexandrovna, deşi avea încă îndoieli, nu se mai împotrivi. Razumihin le luă pe amândouă de braţ şi începu să le tragă după el pe scară. Totuşi nu era deloc sigură în privinţa lui: „O fi el descurcăreţ şi îndatoritor, dar te poţi încrede în făgăduielile lui? În starea în care se află!...“

— A, înţeleg, vă gândiţi la starea mea! îi întrerupse gândurile Razumihin, ghicind ce era în mintea ei şi mergând pe trotuar cu nişte paşi atât de mari, încât cele două doamne abia se puteau ţine după el, lucru pe care nu părea să-l bage de seamă... N-are a face! Adică... m-am îmbătat ca un nerod, dar nu despre asta e vorba; nu băutura m-a îmbătat. Abia când v-am văzut mi s-a urcat la cap... Dar nu vă supăraţi! Nu mă luaţi în seamă, spun vrute şi nevrute, nu sunt vrednic de dumneavoastră... Sunt cu totul nevrednic!... Cum vă duc acasă, mă întorc la canal, îmi torn două vedre de apă în cap şi îmi trece... Dac-aţi şti cât vă iubesc pe amândouă!... Nu râdeţi şi nu vă supăraţi!... Puteţi să vă supăraţi pe oricine, dar pe mine nu vă