și să repar orice n-ar merge. Apoi să mă hotărăsc ce iau cu mine și ce las și să trasez o rută către Schiaparelli, folosind o hartă din satelit cu rezoluție proastă. Și să-mi storc creierii încercând să mă gândesc ce lucruri importante am uitat.

Din ziua solară 6, tot ce-am dorit a fost să plec naibii de-aici. Acum perspectiva părăsirii habitatului mă sperie ca dracu’. Am nevoie de niște încurajări. Trebuie să mă întreb: „Ce-ar face un astronaut de pe Apollo?”

Ar bea 3 whisky-uri cu lămâie și ar conduce mașina Corvette până la rampa de lansare, iar apoi ar zbura către Lună într-un modul de comandă mai mic decât roverul meu. Frate, ce mișto erau tipii ăia!

CAPITOLUL 21

ÎNREGISTRARE DE JURNAL: ZIUA SOLARĂ 431

Planific cum să-mi fac bagajele. E mai dificil decât pare.

Am două vase de presiune: roverul și remorca. Sunt ele conectate prin furtunuri, dar nu sunt proaste. Dacă unul din ele pierde presiunea, celălalt etanșează instantaneu tuburile partajate.

Există o logică sinistră în asta: dacă apare o breșă în rover, sunt mort. N-are rost să iau în considerare acest scenariu. Dar dacă apare o breșă în remorcă, n-o să pățesc nimic. Asta înseamnă că ar trebui să pun tot ce e important în rover.

Tot ce merge în remorcă trebuie să reziste în vid și la temperaturi de îngheț. Nu că aș anticipa asta, dar știi cum e. Te pregătești pentru ce e mai rău.

„Coburii” pe care i-am făcut pentru călătoria la Pathfinder o să pice tocmai bine pentru depozitarea mâncării. Nu pot să depozitez cartofii în rover sau în remorcă. În mediul cald și presurizat ar putrezi. O să păstrez câțiva în rover ca să-i am la îndemână, dar restul vor sta afară, în congelatorul gigantic care e planeta asta. Remorca o să fie destul de aglomerată. O să aibă doi acumulatori voluminoși din habitat, regulatorul atmosferic, oxigenatorul și rezervorul meu de căldură artizanal. Ar fi mai convenabil să am rezervorul în rover, dar trebuie să fie în apropierea returului de aer al regulatorului.

Și roverul o să fie destul de încărcat. Când o să conduc, o să țin „dormitorul” împăturit lângă sas, pregătit pentru ieșirea de urgență. În plus, o să am cu mine cele două costume funcționale pentru EVA și tot ce-ar mai putea fi necesar pentru reparații de urgență: truse de scule, piese de rezervă, rezerva mea aproape consumată de material de etanșare, calculatorul principal al celuilalt rover (în caz de ceva!) și toți cei 620 de litri faimoși de apă.

Și o cutie de plastic pe post de toaletă. Una cu un capac zdravăn.

•

— Ce mai face Watney? zise Venkat.

Mindy tresări și ridică ochii din computerul ei.

— Domnule doctor Kapoor?

— Am auzit c-ai prins o imagine cu el în timpul unei EVA…

— Ăă, mda, spuse Mindy, apăsând pe tastatură. Am observat că se produc schimbări întotdeauna în jurul orei locale 9 a.m. În general, oamenii își păstrează obiceiurile, așa că m-am gândit că îi place să înceapă lucrul cam pe la ora aceea. Am făcut niște realinieri minore ca să obțin șaptesprezece imagini între 9 și 9.10. Într-una dintre ele a apărut și el.

— Bun raționament. Pot să văd poza?

— Sigur, spuse ea, deschizând imaginea pe ecran.

Venkat aruncă o privire imaginii neclare.

— Mai bună de atât nu se poate?

— Păi e o fotografie luată de pe orbită, spuse Mindy. NSA{34} a îmbunătățit imaginea cu cel mai bun software pe care-l are.

— Stai, cum? zise Venkat bâlbâindu-se. NSA?

— Mda, au sunat și s-au oferit să ajute. E același software pe care-l folosesc ca să îmbunătățească imaginile de la sateliții spion.

Venkat ridică din umeri.

— E uimitor cum poți să scapi de birocrație când toată lumea susține salvarea vieții unui om.

Arătă spre ecran:

— Ce face Watney aici?

— Cred că încarcă ceva în rover.

— Când a lucrat ultima dată la remorcă? spuse Venkat.

— N-a mai lucrat de ceva vreme. De ce nu ne scrie note mai des?

Venkat ridică din umeri.

— E ocupat. Muncește în cea mai mare parte a timpului când e lumină, iar așezarea pietrelor pentru un mesaj ia timp și energie.

— Așadar… de ce ați venit aici în persoană? spuse Mindy. Puteam să facem toate astea prin e-mail.

— De fapt am venit să vorbesc cu tine, zise el. Responsabilitățile tale se vor schimba. De acum înainte, în loc să gestionezi sateliții din jurul lui Marte, singura ta responsabilitate o să fie să îl urmărești pe Mark Watney.

— Poftim? zise Mindy. Și cu corecțiile traseelor și alinierea cum rămâne?

— Vom atribui aceste sarcini altor oameni, spuse Venkat. De-acum înainte tu te concentrezi numai pe examinarea imaginilor de la Ares 3.

— Asta e o retrogradare, zise ea. Sunt inginer de orbite și mă transformați într-un voyeur de mare clasă.

— E pe termen scurt, spuse Venkat. Și o să te recompensăm. Treaba e că ai făcut lucrul ăsta luni întregi și ești expertă în identificarea elementelor lui Ares 3 din imaginile primite prin satelit. N-avem pe nimeni altcineva care să poată face asta.

— De ce e dintr-odată așa de important?

— Nu mai are timp, spuse Venkat. Nu știm unde a ajuns cu modificările roverului, dar știm că mai are doar șaisprezece zile solare ca să le termine. Trebuie să știm exact ce face. Am pe cap jurnaliști și senatori care mă întreabă tot timpul care e starea lui. Chiar și președintele m-a sunat de vreo două ori.

— Dar nu ajută dacă vedem în ce stare e, zise Mindy. Dacă rămâne în urmă, tot nu avem ce face. Mi-ați dat o sarcină inutilă.

— De câtă vreme lucrezi pentru guvern? zise Venkat oftând.

ÎNREGISTRARE DE JURNAL: ZIUA SOLARĂ 434

A venit vremea să testez chestia asta.

Există o problemă. Spre deosebire de călătoria mea până la Pathfinder, acum trebuie să scot afară din habitat elementele vitale ale sistemului de menținere a vieții. Când scoți regulatorul atmosferic și oxigenatorul din habitat, rămâi cu… un cort. Un cort mare, rotund, care nu poate susține viața.