Gabriele Moro puse la dispoziţia consilierilor scrisoarea incriminantă, care circulă din mână în mână, stârnind exclamaţii de indignare sau de îndoială, în funcţie de atitudinea fiecărui membru al consiliului faţă de doge şi de familia acestuia.

Pietro Malipiero, un simpatizant al lui Francesco Foscari, citi scrisoarea şi, după ce făcu o schimă dispreţuitoare, o trecu mai departe.

– Cine îmi garantează că nu este un fals? Prin mâinile noastre au trecut multe plastografii, în cele din urmă aruncate la coş. După cum prea bine ştiţi, Jacopo Foscari nu are acces la secretele de stat.

– Atunci cine i le-a furnizat? Vreun înalt demnitar al Senioriei? Dogele însuşi? întrebă veninos Niccolo Molin. Pietro Malipiero se înfierbântă:

– Terminaţi cu aluziile! Puneţi punctul pe i! Îl bănuiţi pe doge de înaltă trădare?

Jacopo Loredan interveni cu ironie acidă:

– Onorabilul consilier Malipiero acuză pe acuzatori. Ce interes are consilierul Malipiero să încerce a spăla de păcate pe fiul dogelui? Şi eventual pe doge însuşi?

Atacul lui era direct şi extrem de dur. Dar imparţialitatea lui rămânea discutabilă. Se ştia că tatăl său, Pietro Loredan, căpitanul general al armatelor Republicii, fusese contracandidatul lui Francesco

Foscari la alegerile de doge, dar că fusese învins de acesta. Întrebările lui Jacopo Loredan nu erau însă lipsite de logică. Cu acelaşi calm reluă:

– Aş fi înţeles îndoielile colegului nostru, consilierul Malipiero, în autenticitatea scrisorii supuse Consiliului dacă trecutul lui Jacopo Foscari ar fi fost imaculat. Uită consilierul Malipiero că Jacopo Foscari a fost condamnat pentru prima oară în 1445 fiindcă a violat legea care interzice dogelui şi rudelor sale să primească daruri de la persoane din afara familiei? Uită consilierul Malipiero că acelaşi Jacopo Foscari a fost exilat din Veneţia deoarece a planat asupra lui bănuiala, în parte dovedită, că a ucis pe Almoro Donati, una dintre cele trei căpetenii ale Consiliului celor Zece? Almoro Donati, care a pronunţat prima lui condamnare?

– Ai recunoscut chiar dumneata, Messer Loredan, că vina lui Jacopo Foscari în această afacere nu a fost niciodată deplin dovedită. Este nedrept şi inuman să condamni un om la o pedeapsă infamantă numai în temeiul unor prezumţii.

Gabriele Moro aruncă în balanţă un nou argument:

– Autenticitatea scrisorii semnate de Jacopo Foscari a fost stabilită de cinci grafologi, cu o reputaţie deasupra oricăror bănuieli.

– Sunteţi sigur că n-au intrat în joc şi unele influenţe din afară? întrebă Pietro Malipiero, fără să se lase descumpănit. Cunosc efectul campaniilor de intimidare. Dispuneţi şi de alte probe?

Consilierii îşi îndreptară privirile asupra lui Gabriele Moro. Duelul devenea tot mai strâns. Moro scoase din mapă câteva coli de hârtie, scrise mărunt.

– Aveţi aici declaraţia unui agent al lui Jacopo Foscari, care i-a adus o pungă cu diamante, perle şi zece mii de ducaţi din partea sultanului Mehmed. Diamantele, perlele şi banii, găsiţi dealtfel asupra agentului, au şi fost depuşi în tezaurul Republicii. Chitanţa se află la dosarul cauzei. Mai are nevoie şi de alte probe onorabilul consilier Pietro Malipiero?

Malipiero bătea nervos cu degetele în tăblia mesei. Vru să riposteze, dar se abţinu.

Jacopo Loredan luă cuvântul:

– Cer punerea sub acuzare şi trimiterea în judecată a lui Jacopo Foscari, pentru crimă de înalta trădare!

Consilierul Giovanni Venier, un personaj venerabil, eliberat de pasiunile şi prejudecăţile tinereţii, interveni cu glas domol:

– Evident, nu ne putem împotrivi ca cererea onorabilului consilier Loredan să fie pusă la vot. Este foarte probabil să fie admisă de majoritatea consilierilor. Dar un proces de asemenea natură este susceptibil să arunce o umbră compromiţătoare asupra instituţiilor Serenissimei Republici. Trădarea dogelui Marino Falieri este încă vie în mintea veneţienilor. Judecarea lui Jacopo Foscari va împroşca inevitabil cu noroi şi numele dogelui Francesco Foscari, părintele său. Nu trebuie să dăm uitării serviciile eminente aduse de Francesco Foscari Veneţiei!

– Siguranţa Republicii primează înainte de orice alte considerente! declară neînduplecat Niccolo Molin. Dacă dogele a săvârşit greşeli, cu sau fără intenţie, trebuie să sufere consecinţele!

Jacopo Loredan, ca şi tatăl său, condamnase întotdeauna politica externă continentală a dogelui, care neglijase posesiunile de peste mări. Şi de data aceasta atacă violent:

– Nu ne este îngăduit să acoperim corupţia, oricât de înalte ar fi personajele angajate. Datorită trădării lui Jacopo Foscari şi incompetenţei secretarului de stat al armatei şi al marinei - un om de casă al dogelui - imperiul nostru maritim este compromis, iar Bizanţul, aliatul Veneţiei, se află în primejdie de moarte. Orice indulgenţă din partea noastră ar echivala cu o complicitate la crima de înaltă trădare săvârşită de Jacopo Foscari. Trebuie acţionat cu energie şi severitate! Dacă va fi cazul, îl vom destitui pe doge însuşi!

Gabriele Moro puse la vot trimiterea în judecată a lui Jacopo Foscari. Consiliul o admise cu şapte voturi pentru şi două voturi contra.

* * *

În cortul său, sultanul Mehmed studia harta Constantinopolelui, când kapi-agasi - mareşalul palatului - i se înfăţişă spre a-i raporta sosirea în tabără a grofului Laszlo Kemenyi, ambasadorul regatului ungar, care cerea să fie primit în audienţă. Intrigat, padişahul îl chemă pe Zaganos-Paşa.

– Nu vreau să-l primesc pe trimisul Ungariei înainte de a afla ce gânduri are. Încearcă să-l descoşi. Dacă refuză să-ţi comunice scopul venirii sale, ţine-l cu vorba, plimbă-l, oferă-i un banchet, îmbată-l, aruncă-i în braţe cele mai voluptuoase femei sau cei mai frumoşi băieţi, după preferinţă. În cazul că este purtătorul unui ultimatum, trebuie să amânăm primirea lui până ce cucerim mai întâi Constantinopolele. Fă în aşa fel încât ambasadorul să nu poată intra în contact cu marele vizir! Ai înţeles?

Zaganos îşi luă în serios rolul. Ipoteza formulată de sultan era într-adevăr tulburătoare. Ieşi personal în întâmpinarea grofului şi îl preveni, cu toate menajamentele, că Înălţimea-sa Padişahul era uşor suferind, dar că îndată ce se va simţi mai bine, îi va acorda audienţa solicitată.

– Până atunci mă voi strădui să vă fac cât mai plăcută şederea în mijlocul nostru, îi vorbi cu desăvârşită politeţe Zaganos-Paşa.

Îl pofti apoi în cortul său şi îl trată cu o îmbelşugată gustare.

– Aş putea să cunosc scopul vizitei dumneavoastră? îl întrebă zâmbind vizirul armatei în vreme ce se înfruptau