biblioteca Nr.1
de cărți online gratis
Cărți » Filosofie » Ion dowloand free .PDF 📖 📕 - carte online gratis .Pdf 📚

Cărți «Ion dowloand free .PDF 📖». Rezumatul cărții:

0
0
1 ... 82 83 84 ... 180
Mergi la pagina:
care vorbea stricat românește, îl întrebă dacă s-a gândit bine ce a făcut, iar când dânsul răspunse că s-a gândit, îi zise că plângerea lui e mincinoasă și, prin urmare, în loc de două săptămâni, acuma poate să fie închis două luni, de nu și mai mult... Ion, cu o înfățișare nepăsătoare, tăcu. Pe urmă un aprod îl scoase afară.

Până ce ajunse în uliță, flăcăul se mai gândi că n-ar fi trebuit să vândă pe Herdelea. În uliță își zise că și în temnițe oameni trebuie să stea și că ori o săptămână, ori o lună, tot un drac e... Apoi toată afacerea aceasta fu îngropată sub noianul grijilor cu Ana, cu Vasile Baciu, cu pământurile lor care vor fi ale lui...

Fiindcă Ion, de la o vreme încoace nu mai mergea așa de des pe la Herdelea ca înainte și niciodată n-a deschis vorba despre încurcăturile lui cu Ana, familia învățătorului de-abia după vreo săptămână și întâmplător a aflat cum odrasla Glanetașului nici n-a vrut să asculte pe Vasile Baciu când a încercat să-l descoase asupra gândurilor lui cu fata batjocorită. Domnișoarele și doamna convinseră lesne pe Herdelea că el, ca învățător și om luminat, e dator să intervină, să povățuiască și la nevoie să dojenească pe „destrăbălatul care nu mai are frică nici de Dumnezeu și nici de oameni”. Măgulit, învățătorul chemă îndată pe Ion, care răspunse că vine, numai să arunce întâi niște ogrinji în ieslele Dumanei.

— Păcat că nu-i aici și Titu, murmură Herdelea, așteptând aproape mișcat să sosească flăcăul. Am băgat de seamă că Titu are multă influență asupra nebunului... Ei, dar acuma săracul Titu cine știe cum se trudește în Gargalău! Căci de, pâinea cea de toate zilele greu se agonisește și cu multă sudoare!

Ion intră, dar de la primele cuvinte se burzului, se roși, se înfurie și curând i-o trânti, fără rușine, învățătorului:

— Dar mai lăsați-mă în seama necuratului, că doar nici eu nu-s copil și știu bine ce fac și cum trebuie să mă port!... Apoi zău așa!... N-o iau, domnule învățător, pentru că n-am poftă s-o iau. Și drept să vă spun, mi-i urâtă Ana ca mama pădurii și nu mi-ar mai trebui, să știu că badea Vasile mi-ar pune colea-n palmă tot hotarul Pripasului... Ce-s eu vinovat c-a rămas ea cu pântecele la gură? Io-s vinovat? Ea-i de vină, că de nu i-ar fi plăcut, nu s-ar fi lăsat... Că doar n-am rugat-o eu, păcatele mele...

Herdelea se cruci ascultându-l și amuți, iar fetele fugiră în salon ca să nu fie nevoite să mai audă asemenea vorbe păgâne. Numai dăscălița nu-și pierdu cumpătul, ci aprinzându-se de indignare, îi zise, căutând totuși să-și păstreze demnitatea:

— Nu ți-i rușine ție, măi băiete, să vorbești așa în fața noastră, oameni cumsecade? Astea-s vorbe de om zdravăn? Nici țiganii cei mai nemernici n-ar îndrăzni să facă și să grăiască precum îndrăznești tu! Frumos îți stă, n-am ce zice... Noi te-am crezut mai de treabă și mai așezat ca pe alții, dar văd că n-ai pereche în blestemății... Da, da, bine-a zis cine-a zis că din coadă de câine nu faci până-i lumea sită de mătase... Foarte bine a zis...

— Lasă-l, dragă, lasă-l mai încet, că-i tânăr și nu știe ce vorbește, interveni Herdelea împăciuitor, uitându-și hotărârea energică de adineaori în fața îndârjirii flăcăului. Încercă apoi să-l îmblânzească reamintindu-i că, de câte ori i-a ascultat sfaturile numai bine i-a mers, și stăruind mai ales asupra pățaniei cu Simion Lungu, când fusese cât pe-aci să-i putrezească oasele prin cele temnițe și când numai jalba pe care i-a făcut-o dânsul l-a scăpat teafăr.

Învățătorul n-apucă să isprăvească. Pe Ion blândețea aceasta îl sugruma fiindcă îl silea să se rușineze. Dar nevrând să se dea învins, își aduse aminte de domnul străin de la judecătorie și sări mânios, strigând:

— Că bine m-ai sfătuit, domnule învățător! Mai bine nu mă sfătuiai și mă lăsai în pace să stau închis atunci două săptămâni, decât să stau amu două luni ori poate și doi ani!... Lasă că am aflat și noi cum s-au întors lucrurile, ca doar nu suntem tocmai așa de proști...

— Vasăzică asta ți-e recunoștința, măi Ioane? zise Herdelea înfricoșat de îndrăzneala feciorului. După ce m-ai rugat o seară întreagă, și tu și ai tăi, să nu te las, acuma ai obraz să-mi faci imputări? Uiți că tot plângerea mea te-a scăpat de temniță...

— M-a scăpat, cum să nu mă scape... Zi mai bine că ți-ai bătut joc de neștiința mea cum nici n-aș fi putut crede, că doar mai frumos cum m-am purtat eu cu dumneavoastră nu s-a purtat nimeni... Dar amu nu-i nimic! Să fim sănătoși! De-amu oi ști și eu să mă feresc și să umblu după capul meu... Să dea Dumnezeu noapte bună!...

Ieși repede, trântind ușa și bodogănind până acasă.

Atâta obrăznicie încremeni chiar și pe doamna Herdelea, încât de-abia într-un târziu putu zice:

— A înnebunit de tot becisnicul! ceea ce se potrivea și cu părerea domnișoarelor care, reapărând, nu mai știau cum să-și arate revolta.

Până noaptea târziu uimirea nu se potoli în casa Herdelea. Asemenea necuviință din partea unui sătean nu li se mai întâmplase niciodată... Și supărarea tuturor era mai mare pentru că tocmai Ion dovedea atâta nerecunoștință și lipsă de respect. Fiindcă toți l-au iubit, acuma toți îl ocărau la întrecere. Familia învățătorului îl privise întotdeauna ca pe un om al casei, mai isteț și mai spălat ca ceilalți țărani. Herdelea se mândrea că l-a avut elev și-l lăuda pretutindeni. Ce-i drept, și Ion fusese veșnic săritor și nu se codea, dacă i se cerea, ba

1 ... 82 83 84 ... 180
Mergi la pagina: