Cărți «Angus Fraser descarcă filme- cărți gratis .PDF 📖». Rezumatul cărții:
Nu era loc pentru atari detalii în Protectoratul german al Boemiei şi Moraviei, unde evenimentele vor depăşi în cruzime pe cele din virtual independenta Slovacie, în care discriminarea riguroasă nu va duce la exterminarea ţiganilor, ci doar la internarea lor în lagăre de muncă. Din 8000 de ţigani din Boemia şi din Moravia, doar circa 600 vor supravieţui. În Iugoslavia totuşi va pieri cel mai mare număr de ţigani, după dezmembrarea acesteia de către puterile Axei şi cele favorabile ei (Germania, Italia, Ungaria şi Bulgaria) împreună cu colaboraţioniştii din Croaţia, ce cuprindea şi Bosnia şi Herţegovina. Puţini ţigani vor supravieţui terorii declanşate în nordul ţării, odată cu venirea la putere a mişcării separatiste croate care va începe o baie de sânge împotriva minorităţilor ce nu erau de religie catolică. Înseşi autorităţile militare germane se vor arăta îngrozite de ferocitatea cu care miliţiile ustaşe (fasciste) vor declanşa atrocităţile{254}. În Serbia ocupată, folosirea sistematică a ţiganilor în chip de ostatici a însemnat pieirea multora în faţa plutoanelor de execuţie (100 de ţigani pentru un neamţ ucis de partizani şi 50 pentru unul rănit) în vreme ce alţii vor fi trimişi spre lagărele de internare, transportul făcându-se cu ajutorul camerelor de gazare mobile. În august 1942 Serbia va fi prima ţară în care se raportează „rezolvarea” problemei evreilor şi a ţiganilor. Şi în Grecia guvernul militar îi va folosi pe ţigani în chip de ostatici, dar deportarea lor la Auschwitz în 1943 va fi parată de apelurile venite din partea primului-ministru al Greciei şi a arhiepiscopului de Atena. În cazul în care Anglia ar fi fost ocupată, ţiganii de aici nu ar fi scăpat, după cât se pare. În vara anului 1942, Biroul de informaţii al Serviciului de securitate din cadrul SS începe, în mod îngrijorător, să manifeste interes faţă de numărul de ţigani din Anglia.
Statele suverane care s-au lăsat pradă viselor lui Hitler vor rămâne în urma Germaniei în privinţa chestiunii ţigăneşti, dar numai atâta timp cât vor mai putea decide singure asupra destinului lor. Italia va deporta o serie de familii în Sardinia şi în alte locuri mai îndepărtate, abandonându-le acolo. Numai după capitularea Italiei în 1943, ţiganii din zonele de sub controlul Wehrmachtului vor fi strânşi şi trimişi la muncă forţată în Germania sau în lagărele de concentrare. În Albania, devenită provincie italiană, pierderile suferite de ţigani vor fi şi mai mici, întrucât forţele de ocupaţie italiene şi guvernul marionetă al ţării nu le vor acorda prea multă atenţie. După căderea lui Mussolini, autorităţile germane vor rezista mai puţin de un an din cauza situaţiei militare precare şi vor avea prea puţin timp pentru a putea face vreo distincţie între grupările etnice de acolo. În Ungaria, persecuţia activă a evreilor şi a ţiganilor a fost restrânsă atâta timp cât ţara şi-a păstrat independenţa. Marile operaţii vor începe în 1944 şi, după numai câteva luni de ocupaţie germană, vor fi deportaţi circa 30.000 de ţigani, dintre care doar a zecea parte se vor mai întoarce. Principala acţiune pe care România o întreprinde este deportarea a 90.000 de ţigani în proaspăt înfiinţata provincie a Transnistriei, o fâşie de pământ ucrainean smuls URSS-ului. Mai mult de o treime vor pieri datorită abandonării, malnutriţiei şi tifosului.{255} Bulgaria va rămâne un exemplu unic printre guvernele satelit şi marionetă din Europa lui Hitler, păstrându-şi în mod remarcabil imunitatea în faţa flagelului prejudecăţilor rasiale. Nici un singur evreu bulgar nu va fi deportat, în ciuda imenselor presiuni exercitate de Germania, atunci când Bulgaria se va alătura, în 1941, puterilor Axei. Ca urmare, ţiganii din Bulgaria şi din teritoriile ocupate de aceasta o vor duce mai bine decât cei din ţările învecinate, deşi aceia care se vor alătura partizanilor din Macedonia vor fi pedepsiţi fără discriminare. Ministrul plenipotenţiar trimis de Hitler la Sofia va face următoarea remarcă tristă cu privire la această naţiune de agricultori: „Mentalităţii poporului bulgar îi lipseşte cultura ideologică de care se bucura poporul nostru. Dat fiind că întreaga lor viaţă şi-au petrecut-o alături de armeni, de greci şi de ţigani, bulgari nu văd în evrei un pericol care să justifice luarea de măsuri împotriva acestora.”{256}
Date fiind aria geografică a acestui asalt asupra ţiganilor din Europa şi multele lacune în evidenţa datelor, cifra pierderilor suferite de aceştia nu poate fi stabilită cu exactitate, ceea ce, în ultimă instanţă, poate că nici nu este atât de important, Numărul victimelor făcute de război în rândul populaţiei ţigăneşti din Europa variază între un sfert şi o jumătate de milion, şi chiar mai mult{257}, şi, pe de altă parte, nu se poate vorbi de circumstanţe atenuante în cazul unui masacru de atari proporţii. Dintre cei care au supravieţuit, majoritatea vor fi marcaţi fizic şi psihic de experienţa prin care au trecut. Aşa-zisele raţiuni de stat, pe care s-a bazat tratamentul aplicat ţiganilor, vor deveni în curând o chestiune controversată în Germania, în contextul daunelor de război (respectiv în Republica Federală, întrucât numai câteva sute de sinti vor rămâne în zona sovietică şi în Republica Democrată Germană care i-a urmat, preferând să-şi păstreze independenţa economică){258}. Dacă victimizarea ţiganilor s-a făcut pe motiv că aceştia erau potenţiali delincvenţi şi nu pe motiv că erau ţigani, s-ar putea susţine că destinul lor a fost, în ultimă instanţă, consecinţa unor măsuri de securitate obişnuite. Un punct de vedere răspândit ani de-a rândul în tribunalele Germaniei este acela potrivit căruia, până la sfârşitul anului 1942, ţiganii nu au fost persecutaţi pe motive rasiale şi orice acţiune întreprinsă înainte de această dată, că era justificată sau nu, nu trebuie să beneficieze de măsuri reparatorii. În 1959, Curtea de Apel din Hamm se va
