— Hei! spuse ea uitându-se la mine. Ar trebui să te faci sprinter. Se aruncă în iarbă, gâfâind. M-am așezat lângă ea și am dat jos un păianjen mic care se așezase pe piciorul meu. Tușica Ifeoma se oprise din alergat înainte să ajungă în vârful dealului.

— Nne, îmi spuse. Îți voi găsi un antrenor, să știi că se fac bani serioși din atletism.

Am râs. Îmi părea atât de ușor acum să râd. Atâtea lucruri îmi păreau simple acum. Și Jaja râdea, și Amaka, și stăteam cu toții în iarbă, așteptând ca Obiora să ajungă în vârf. Urcă încet, ținând în mâini ceva ce se dovedi a fi un cosaș.

— E atât de puternic, spuse el. Îi simt tensiunea din aripi. Își întinse palma și privi cosașul zburând mai departe.

Am dus mâncarea în clădirea în ruine ascunsă pe partea cealaltă a dealului. Se prea poate să fi fost o magazie odată, dar acoperișul și ușile fuseseră aruncate în aer în timpul războiului civil, cu mulți ani în urmă, și rămăsese așa. Arăta lugubru și nu voiam să mănânc acolo, cu toate că Obiora spuse că oamenii întindeau rogojini pe dușumelele carbonizate și făceau picnicuri tot timpul. Examina mesajele scrijelite pe pereții clădirii și pe unele le citea cu voce tare. „Obinna o va iubi veșnic pe Nnenna”, „Emeka și Unoma au făcut-o aici”, „O singură iubire, Chimsimdi și Obi”.

Am răsuflat ușurată când tușica Ifeoma spuse că mâncăm afară pe iarbă, pentru că nu aveam rogojină. În timp ce mâneam moi-moi și beam Ribena, am văzut o mașină micuță târându-se la poalele dealului. Am încercat să mă concentrez, să văd ce e înăuntru, cu toate că era prea departe. Forma capului semăna destul de bine cu cea a părintelui Amadi. Am mâncat repede, m-am șters la gură și mi-am netezit părul. Nu voiam să arăt neîngrijit când apare.

Chima vru să alergăm în jos pe partea cealaltă a dealului, care nu avea atâtea cărări, dar tușica Ifeoma spuse că e prea abrupt. Așa că se așeză și se târî pe fund în jos pe deal. Tușica Ifeoma strigă:

— Vei spăla pantalonii scurți cu mânuțele tale, ai auzit?

Știam că, altă dată, l-ar fi certat mai mult și probabil l-ar fi făcut să înceteze. Am stat cu toții și ne-am uitat la el cum alunecă în jos pe deal, iar vântul iute făcu să ne curgă ochii. Soarele se înroșise și stătea să apună când tușica Ifeoma ne spuse că trebuie să plecăm, în timp ce ne târâm picioarele în josul dealului, am încetat să mai sper că va veni părintele Amadi.

Eram cu toții în camera de zi, jucând cărți, când sună telefonul în seara aceea.

— Amaka, te rog, răspunde, spuse tușica Ifeoma, deși ea era cel mai aproape de ușă.

— Pun pariu că e pentru tine, mamă, spuse Amaka, concentrată la cărțile ei. O fi vreunul din oamenii ăia care vor să le dai farfuriile și oalele, și chiar și chiloții de pe noi.

Tușica Ifeoma se ridică râzând și se grăbi să răspundă. Televizorul era stins și eram cu toții absorbiți de cărțile noastre în liniște, așa că am auzit-o limpede strigând-o pe tușica Ifeoma. Un strigăt scurt, sugrumat. O fracțiune de secundă, m-am rugat ca ambasada americană să-i fi revocat viza, înainte să mă reculeg și să-L rog pe Dumnezeu să nu-mi asculte rugăciunea. Am fugit cu toții în cameră.

— Hei, Chi m o! nwunye m! Hei! Tușica Ifeoma stătea lângă masă, cu mâna liberă pe frunte, așa cum fac oamenii când sunt în stare de șoc. Ce se întâmplase cu mama? Ținea telefonul întins; știam că vrea să i-l dea lui Jaja, dar eram mai aproape și l-am luat eu. Îmi tremura mâna atât de tare că receptorul îmi sări de la ureche la tâmplă.

Vocea joasă a mamei plutea pe linia telefonică și tremurul mâinilor mi s-a calmat.

— Kambili, e vorba de tatăl vostru. M-au sunat de la fabrică, l-au găsit mort în birou.

Am apăsat telefonul mai tare de ureche.

— Ce-i?

— E vorba de tatăl vostru. M-au sunat de la fabrică, l-au găsit întins, mort în birou. Vocea mamei suna ca o înregistrare. Mi-o imaginam spunându-i același lucru lui Jaja, pe exact același ton. Urechile mi se umplură de lichid. Cu toate că o auzisem bine, auzisem că fusese găsit mort în birou, am întrebat:

— A primit o scrisoare-bombă? A fost o scrisoare-bombă?

Jaja luă telefonul. Tușica Ifeoma mă conduse spre pat. M-am așezat și am fixat cu privirea punga de orez sprijinită de peretele din dormitor și știam că îmi voi aminti mereu sacul acela de orez, cu țesătura maronie de iută, cuvintele ADADA LONG GRAIN scrise pe el, felul în care se aplecase spre perete, lângă masă. Nu luasem niciodată în considerare posibilitatea ca Papa să moară, nu mă gândisem niciodată că ar putea muri. El era altfel decât Ade Coker, altfel decât alți oameni pe care îi omorâseră. Îmi păruse mereu nemuritor.

•

Am stat cu Jaja în camera noastră de zi cu ochii ațintiți pe locul unde fuseseră etajera și figurinele cu balerine. Mama era sus, împachetând lucrurile lui Papa. Fusesem sus să-i dau o mână de ajutor și am văzut-o îngenuncheată pe covorul de pluș, cu pijamalele lui roșii lipite de obraz. Nu s-a uitat în sus când am intrat; mi-a spus doar:

— Du-te, nne, du-te și stai cu