Afară, ploaia cădea în valuri oblice, lovind geamurile închise într-un ritm furios. Dădea jos fructe de acaju și mango din copaci și începuseră să putrezească pe pământul umed, răspândind mirosul acela dulce-acrișor.

Porțile erau încuiate. Mama îi spusese lui Adamu să nu deschidă porțile tuturor celor care voiau să se înghesuie la mgbalu, să-și exprime condoleanțele. Chiar și membri din umunna noastră, care veniseră de la Abba, fură refuzați. Adamu spuse că nu mai văzuse așa ceva, să nu-i lași să intre pe cei care veneau la priveghi. Dar mama îi spusese că vrem să-l jelim în intimitate și că puteau să dea singuri slujbe pentru odihna sufletului lui Papa. N-o auzisem niciodată pe mama vorbindu-i în felul acesta lui Adamu; nici măcar n-o auzisem vorbindu-i vreodată.

— Doamna a spus că ar trebui să beți niște Bournvitta, spuse Sisi, intrând în camera de zi. Aducea o tavă pe care erau așezate aceleași cești pe care Papa le folosise mereu când luam ceaiul împreună. Puteam simți mirosul de curry și cimbru care i se impregnaseră în haine. Chiar și după ce făcea baie, tot așa mirosea. Din toată casa, Sisi fusese singura care plânsese, cu suspine zgomotoase, care se potoliseră repede în fața liniștii noastre uluite.

M-am întors spre Jaja după ce plecă și am încercat să-i vorbesc din priviri. Dar ochii lui erau goi, ca o fereastră cu oblonul tras.

— Nu vrei să bei niște Bournvitta? am întrebat, într-un târziu.

Dădu din cap că nu.

— Nu din ceștile astea. Se foi pe scaun și adăugă: Trebuia să am grijă de mama. Uită-te cum ține Obiora echilibrul familiei pe umerii lui, iar eu sunt mai mare decât el. Ar fi trebuit să am grijă de mama.

— Dumnezeu știe cel mai bine, am spus. Căile Lui sunt necunoscute. Și m-am gândit cât de mândru ar fi fost Papa că am spus asta și cum ar fi aprobat ceea ce spun.

Jaja râse. Râsul lui suna ca niște pufnituri legate una de alta.

— Sigur că așa face Dumnezeu. Uite ce I-a făcut servitorului său credincios și chiar propriului Său fiu. Dar te-ai gândit vreodată de ce? De ce trebuia să-Și omoare propriul fiu ca să fim noi mântuiți? De ce nu ne-a salvat pur și simplu El?

Mi-am dat jos papucii de casă. Marmura rece de pe jos îmi trăgea căldura din picioare. Voiam să-i spun lui Jaja că ochii mi-erau plini de lacrimi nevărsate, că încă mai ascultam să aud pașii lui Papa pe scări. În mine erau dureros împrăștiate bucăți pe care nu le mai puteam pune niciodată la loc, pentru că locurile în care se potriveau dispăruseră.

În loc de asta am spus:

— St. Agnes va fi plină la slujba de înmormântare a lui Papa.

Jaja nu răspunse.

Telefonul începu să sune. Sună îndelung; cine sunase sigur formase numărul de mai multe ori până când mama răspunse într-un târziu. Veni în camera de zi la puțin timp după aceea. Șalul legat neglijent deasupra pieptului îi atârna în jos, dezvelindu-i semnul de la naștere, un mugur micuț și negru, deasupra sânului stâng.

— S-a făcut o autopsie, spuse ea. S-a găsit otravă în trupul tatălui vostru. Vorbea de parcă otrava era ceva despre care știuserăm cu toții, ceva ce pusesem expres pentru a fi găsit acolo, ca în cărțile pe care le citeam despre oamenii albi care ascundeau ouăle de Paști în grădină ca să fie găsite de copii.

— Otravă? am spus.

Mama își strânse șalul, apoi merse la geam, dădu draperiile la o parte și verifică dacă erau închise obloanele, ca să nu plouă înăuntru. Avea mișcările încete și calme. Când vorbi, o făcu pe o voce la fel de înceată și calmă.

— Am început să-i pun otrava în ceai înainte să vin la Nsukka. Sisi mi-a făcut rost de ea; unchiul ei e un vraci foarte puternic.

Preț de o clipă lungă, tăcută, nu m-am putut gândi la nimic. Aveam mintea goală. Eram goală pe dinăuntru. Apoi m-am gândit la gurile de ceai pe care le sorbeam din ceașca lui Papa, gurile de iubire, la lichidul fierbinte care îi ardea iubirea pe limba mea.

— De ce i-ai pus-o în ceai? am întrebat-o pe mama ridicându-mă. Aveam vocea tare. Aproape că țipam. De ce tocmai în ceai?

Dar mama nu răspunse. Nici măcar când m-am ridicat și am scuturat-o până când Jaja mă smulse cu forța de lângă ea.

•

Ofițerii de poliție veniră cu câteva ore mai târziu. Spuneau că vor să ne pună niște întrebări. Cineva de la Spitalul St. Agnes îi contactase și aveau la ei o copie a raportului de autopsie. Jaja nu așteptă să audă întrebările lor; le spuse că folosise otravă de șoareci, pe care o pusese în ceaiul lui Papa. I-au dat voie să-și schimbe cămașa înainte să-l ridice.

Prezentul

Drumul spre închisoare îmi e familiar. Știu casele și magazinele, cunosc fețele femeilor care vând portocale și banane chiar înainte să virezi pe drumul plin de gropi care dă în curtea închisorii.

— Vrei să cumperi portocale, Kambili? întreabă Celestine, încetinind mașina, în timp ce vânzătorii ambulanți încep să facă cu mâna și să strige la noi. Are vocea blândă. Mama spune că acesta a fost motivul pentru care l-a angajat când i-a spus lui Kevin să plece. Asta și faptul că nu are o cicatrice în formă de pumnal pe gât.

— Ar trebui să fie de ajuns ce avem în portbagaj, spun eu. Mă întorc spre mama. Vrei să cumpărăm ceva de aici?

Mama dă din cap că nu, și eșarfa de pe cap începe să-i alunece. Se întinde s-o lege, tot așa de lejer