ca înainte. Are șalul legat la fel de lejer pe talie, dar îl înnoadă și deznoadă des, de parcă ar fi una dintre femeile lălâi din Piața Ogbete, care-și lasă șalurile să se dezlege de li se vede combinezonul plin de petice de dedesubt.

Nu pare s-o deranjeze că arată așa; nici măcar nu pare să-și dea seama. S-a schimbat de când Jaja a fost închis, de când s-a dus peste tot spunându-le oamenilor că ea l-a omorât pe Papa, că ea i-a pus otravă în ceai. A scris până și scrisori la ziare. Dar n-a luat-o nimeni în serios; nici acum n-o fac. Cred că durerea și negarea – că soțul ei a murit și că fiul ei e în închisoare – au transformat-o în acest trup numai piele și os, cu fața plină de puncte negre cât niște sâmburi de pepene. Poate din această cauză îi iartă faptul că nu se îmbracă numai în negru sau în alb timp de un an de zile. Poate din cauza asta n-a criticat-o nimeni că nu s-a dus la slujbele de comemorare în primul și în al doilea an, că nu și-a tăiat părul.

— Încearcă să-ți strângi puțin eșarfa, mamă, spun eu, întinzându-mă s-o ating pe umăr.

Ea dă din umeri, uitându-se mai departe pe geam.

— E destul de strânsă.

Celestine se uită la noi în oglinda retrovizoare. Are privirea blajină. Mi-a sugerat odată că ar trebui s-o ducem pe mama la un dibia, în satul lui natal, un bărbat care e expert în „chestii din astea”. Nu eram sigură ce voia să spună Celestine cu „chestii din astea” și dacă sugera cumva că mama o luase razna, dar i-am mulțumit și i-am spus că nu vrem să mergem. E bine intenționat Celestine. Am văzut cum se uită la mama uneori, cum o ajută să coboare din mașină și știu că-și dorește s-o vadă întreagă din nou.

Mama și cu mine rar venim la închisoare împreună. De obicei, Celestine mă aduce la o zi-două după ce o aduce pe ea, în fiecare săptămână. Ea preferă așa, cred. Dar azi e altfel, este o zi deosebită – ni s-a spus în sfârșit, cu certitudine, că Jaja va fi eliberat.

După ce a murit șeful statului, acum câteva luni – se spune că a murit deasupra unei prostituate, făcând spume la gură și în spasme –, am crezut că Jaja va fi eliberat imediat, că avocații noștri vor găsi repede o soluție. Mai ales cu grupările prodemocratice demonstrând întruna și cerând o investigație guvernamentală în cazul morții lui Papa, insistând că vechiul regim îl omorâse. Dar a durat vreo câteva săptămâni până când guvernul civil interimar a anunțat că-i va elibera pe toți deținuții de conștiință și alte câteva săptămâni până când avocații noștri au reușit să-l treacă pe Jaja pe listă. Numele lui e al patrulea pe o listă cu două sute de nume. Va fi eliberat săptămâna viitoare.

Ne-au spus ieri doi dintre avocații noștri cel mai recent angajați; ambii au alături de numele lor prestigiosul titlu de ASN (Avocat Senior al Nigeriei). Au venit acasă la noi cu veștile și cu o sticlă de șampanie legată cu o fundă roz. După ce au plecat, mama și cu mine n-am vorbit despre asta. Ne-am văzut de treabă, purtând, dar neîmpărtășindu-ne aceeași nouă pace, aceeași speranță, pentru prima dată concrete.

Sunt încă atâtea lucruri despre care mama și cu mine nu vorbim. Nu vorbim despre cecurile uriașe pe care le-am scris, pentru mită către judecători și ofițeri de poliție, și gardieni de închisoare. Nu vorbim despre câți bani avem, chiar și după ce jumătate din averea lui Papa s-a dus spre St. Agnes și spre nevoile misiunilor Bisericii. Și nu vorbeam niciodată despre faptul că Papa donase anonim către spitalele de copii și către orfelinate și veteranii infirmi din războiul civil. Mai sunt încă atâtea lucruri despre care nu vorbim cu voce tare, pe care nu le rostim în cuvinte.

— Celestine, te rog pune caseta cu Fela, spun eu, lăsându-mă în scaun. Vocea îndrăzneață invadează mașina în curând. Mă întorc să văd dacă o deranjează pe mama, dar ea se uită drept înainte spre scaunul din față; mă îndoiesc că aude ceva. De cele mai multe ori, răspunsurile ei sunt mișcări din cap, încuviințează sau clatină și mă întreb mereu dacă într-adevăr a auzit ce i-am spus. O mai rugam pe Sisi să vorbească uneori cu ea, pentru că stătea ore întregi cu Sisi în camera de zi, dar mi-a spus că mama nu-i răspundea, că pur și simplu stătea și se uita în gol. Când Sisi s-a căsătorit anul trecut, mama i-a dat seturi peste seturi de porțelan și Sisi stătea pe jos în bucătărie, plângând în hohote, în timp ce mama se uita la ea. Sisi mai vine din când în când pe la noi, ca să-l instruiască pe noul nostru administrator, Okon, și să întrebe dacă mama are nevoie de ceva. Mama de obicei nu spune nimic, doar dă din cap că nu și se leagănă.

Nici luna trecută, când i-am spus că merg la Nsukka, n-a spus nimic, nu m-a întrebat de ce, cu toate că acum nu mai știu pe nimeni în Nsukka. Pur și simplu, a aprobat din cap. Celestine m-a dus și am ajuns în jurul prânzului, tocmai pe când soarele devenea astrul pârjolitor despre care îmi imaginasem întotdeauna că poate să-ți usuce până și măduva din oase. Majoritatea pajiștilor din incinta universității erau necosite; firele lungi de iarbă se înalță ca ni