Asta ni se întâmplă tuturor, mereu am fost mai mult odată, Tu n-ai fost niciodată atât de mult, spuse soţia primului orb. Aşa sunt cuvintele, ascund multe, se unesc unele cu altele, dau impresia că nu ştiu unde vor să meargă, dar deodată, din pricina a două sau trei vorbe, sau patru care apar brusc, simple în ele însele, un pronume personal, un adverb, un verb, un adjectiv, şi iată că emoţia urcă irezistibilă la suprafaţa pielii şi a ochilor, stricând măsura sentimentelor, uneori nu mai rezistă nervii, au îndurat multe, au îndurat totul, parcă purtau o armură, s-ar spune. Soţia medicului are nervi de oţel, dar iată că soţia medicului varsă lacrimi din pricina unui pronume personal, a unui adverb, a unui verb, a unui adjectiv, nişte simple categorii gramaticale, nişte simple denumiri, ca şi cele două femei suplimentare, altele, pronume nehotărâte, plângând şi ele, îmbrăţişând-o pe cea din propoziţia completă, trei graţii nude în ploaia care cade. Asemenea clipe nu pot ţine veşnic, femeile stau aici de peste o oră, e timpul să simtă frigul, Mi-e frig, rosti fata cu ochelari negri. Pentru rufe nu se poate face mai mult, pantofii sunt curaţi ca de zile mari, acum e momentul să se spele femeile, fiecare îi săpuneşte celeilalte părul şi spatele, şi râd aşa cum râdeau când erau încă fetiţe care se jucau de-a v-aţi ascunselea în grădină, înainte să orbească. Ziua s-a luminat de tot, primul soare a tras cu ochiul peste umărul lumii înainte să se ascundă din nou după nori. Continuă să plouă, dar cu mai puţină putere. Spălătoresele au intrat în bucătărie, s-au şters şi şi-au frecat pielea cu prosoapele mari pe care soţia medicului le-a adus din dulapul din sala de baie, pielea lor miroase de trăsneşte a detergent, dar asta e viaţa, cine n-are câine vânează cu pisica, săpunul s-a topit într-o clipită, chiar şi aşa în casa asta pare că se găseşte orice, poate fiindcă ştiu să folosească cum trebuie ce au, în sfârşit, s-au acoperit, paradisul e afară, pe balcon, halatul soţiei medicului e ud leoarcă, dar şi-a pus o rochie cu crengi şi flori, nepurtată de ani de zile, acum e cea mai frumoasă dintre toate trei.

  Când au intrat în sufragerie, soţia medicului a văzut că bătrânul cu legătură neagră stătea pe canapeaua pe care dormise, îşi ţinea capul între mâini, degetele în hăţişul de păr alb care i-a năpădit tâmplele şi ceafa, şi stătea imobil, încordat, ca şi cum ar fi vrut să-şi reţină gândurile sau, dimpotrivă, să le oprească din gândit. Le auzi intrând, ştia de unde vin, ce-au făcut, că au fost goale, ştia toate astea nu pentru că deodată i-ar fi revenit vederea şi s-ar fi dus pe vârful picioarelor, ca ceilalţi bătrâni, să pândească nu o singură Suzană în baie, ci trei, orb a fost, orb continua să fie, se apropiase însă de uşa bucătăriei şi auzise ce vorbeau pe balcon, râsetele, zgomotul ploii şi răpăitul apei, inspirase mirosul săpunului, apoi se întorsese pe canapeaua lui, gândindu-se că exista încă viaţă pe lume şi întrebându-se dacă el mai era parte din ea. Soţia medicului spuse, Femeile s-au spălat, acum e rândul bărbaţilor, şi bătrânul cu legătură neagră întrebă, Mai plouă, Da, plouă, şi e apă în lighenele de pe balcon, Atunci prefer să mă spăl în baie, în scăldătoare, pronunţă cuvântul ca şi cum şi-ar fi prezentat certificatul de vârstă, explicând Sunt de pe vremea când nu se spunea cadă, ci scăldătoare, şi adăugă, Dacă nu te deranjează, bineînţeles, nu vreau să-ţi murdăresc casa, promit că n-am să vărs apă pe jos, mă rog, o să fac tot posibilul, In cazul ăsta, îţi duc lighenele în baie, Te ajut, Pot să le duc singură, Trebuie să fac ceva, nu sunt invalid, Vino, atunci. Pe balcon, soţia medicului trase înăuntru un lighean aproape plin cu apă, Apucă de aici, îi spuse bătrânului cu legătură neagră conducându-i mâinile, Acum, ridicară ligheanul cât era de greu, Bine că ai venit să mă ajuţi, singură nu mă descurcam, Ştii zicala, Ce zicală, Munca bătrânului nu e multă, dar cine o ignoră are urechea surdă, Nu e aşa zicala, Ştiu, unde am zis bătrân, e copil, unde am zis ignoră, e dispreţuieşte, dar zicalele, dacă vor să spună ce spun pentru că e nevoie s-o spună, trebuie să se adapteze timpurilor, Eşti filosof, Ce idee, sunt bătrân. Au vărsat ligheanul în cadă, apoi soţia medicului deschise un sertar, îşi amintise că mai avea un săpun, îl puse în mâinile bătrânului cu legătură neagră, Vei mirosi plăcut, mai plăcut decât noi, foloseşte cât vrei, nu-ţi face probleme, o să lipsească mâncarea, dar, în supermarketuri, trebuie să fie săpunuri, Mulţumesc, Fii atent să nu aluneci, dacă vrei, îl chem pe soţul meu să te ajute, Nu, prefer să mă spăl singur, Cum doreşti, şi ai aici, fii atent, dă-mi mâna, o maşină de bărbierit, un pămătuf, dacă vrei să te razi, Mulţumesc. Soţia medicului ieşi. Bătrânul cu legătură neagră îşi, scoase pijamaua care îi căzuse la sorţi la distribuirea hainelor, apoi, cu multă grijă, intră în cadă. Apa era rece şi puţină, nu avea nici o palmă adâncime, ce diferenţă între a o primi în şuvoaie din cer, râzând ca cele trei femei, şi această bălăceală tristă. Îngenunche pe fundul căzii, inspiră adânc, cu mâinile făcute scoică îşi aruncă pe piept primul val de apă, care aproape îi tăie răsuflarea, îşi udă repede tot trupul, ca să nu aibă vreme să se înfioare, apoi, în ordine, cu metodă, începu să se săpunească, să-şi frece energic pielea pornind de la umeri, braţele, pieptul şi abdomenul, pubisul, sexul, între picioare, Sunt mai împuţit decât un animal, se gândi, apoi coapsele slabe, până la coaja de murdărie care îi încălţa labele picioarelor. Lăsă un timp spuma, pentru ca acţiunea de curăţire să fie mai prelungită, spuse, Trebuie să mă spăl pe cap, îşi duse mâinile la spate ca să-şi dezlege legătura, Şi tu ai nevoie de o baie, o desprinse şi o