Băiatul și fata se învârteau în jurul oamenilor, plângând. Fetița trăgea de fustele mamei moarte pe care omul care o prinsese o căra de-a lungul curții. Nu era timp să stea să-i îngroape. Mateo le spuse să-i lase sub lemnele de foc. Le închise ochii și le scoase ștreangurile de la gât, în timp ce fetița stătea pe jos între trupuri, urlând fără să scoată un cuvânt, întorcându-se când la unul, când la altul ca să-i atingă, îi lua de mână și le dădea drumul, iar apoi îi lua din nou de mână. Nancy se dădu jos din mașină, scoase un plic din tunică și numără un pumn de bancnote. Cât valora un părinte? Doi părinți, un cămin? Nu avea suficient pentru asta. Destul pentru mâncare pentru câteva săptămâni. Să-i dea băiatului? Unde era băiatul?

El sări la ea rapid, cu un urlet de ură, cu briceagul lui micuț, briceagul pe care sora lui îl folosise ca să taie sforile. Îl ținea îndreptat în față. Când luase briceagul? Urla. Că era vina ei. Că o s-o omoare. Ea doar se uita la el cum vine. Nu se mișcă. Mateo se întoarse de la cadavre și ridică arma, dar Jules fu mai rapid – sări de pe parul pe care stătea și îl lovi pe băiat cu patul puștii. Băiatul căzut ca un sac de cartofi, cuțitul îi sări din mână în noroiul uscat din curte. Jules se aplecă, examină băiatul și se ridică.

– O să trăiască.

Nancy tot nu se mișca. Jules îi luă banii din mână, fugi spre fată și-i dădu. Ea nu înțelese. Se vedea. Mintea ei era împrăștiată de oroare. Poate că avea să-și revină. Nu părea să observe că fratele ei era întins pe jos lângă poartă. Jules îi îndesă banii în buzunarul salopetei și o lăsă în pace.

Apoi oamenii lui Nancy erau în mașină din nou, iar ea se așeză la locul ei și ferma dispăru în cutele văii.

Întorși la autobuz, după ce le comunicase ora și locația transportului din acea noapte într-o voce monotonă, Mateo îi întinse o foaie de hârtie.

– Era prinsă de haina lui monsieur, spuse el. Apoi își luă arma și împreună cu ceilalți seniori ieși din autobuz și o lăsă singură cu foaia.

Ea o despături. Poza ei. O poză destul de bună. Recompensă pentru spionul englez criminal și pervers, Nancy Wake, alias Madame Fiocca, alias Șoarecele Alb. Un milion de franci. Băiatul ar fi putut cumpăra o fermă nouă de banii ăia. Știa că nu de-asta o atacase, dar pentru o clipă îi păru rău că nu reușise s-o înjunghie în stomac și să îi ia banii. Rahat. Stai calmă, Nancy. Dacă erau în stare să facă așa ceva, să spânzure un soț, o soție și un bătrân din cauza ei, oare ce-i făceau lui Henri? Își aduse aminte când îl văzuse prima dată pe Gregory după ce îl reținuse Gestapoul și simți un gust amar în gură.

Ușa autobuzului se trânti de perete. Era Denden.

– Nancy! Ai organizat comitetele de primire pentru diseară? O să plouă cu tot soiul de bunătăți.

Ea nu răspunse, doar îi întinse anunțul. El îl scană rapid și ridică din sprâncene.

– Un milion de franci! Măi, măi! Vezi să nu ți se urce la cap.

Nancy luă un pahar de pe masă și își turnă mult din ce dracu’ o fi fost în sticla aia transparentă din dulap. Un soi de brandy, probabil. Ardea ca naiba.

– Nu e amuzant, Denden. Dobitocii ăștia îl au pe Henri și știu exact cine sunt. O să se răzbune pe el.

El ridică mâinile.

– Scuze, scuze! A fost o glumă proastă.

Ea își mai turnă un pahar și îl bău. Închise ochii și văzu corpul bătrânului legănându-se de castan. Cine o să-l dea jos?

– Da, totul e o glumă grozavă pentru tine, nu-i așa? bolborosi ea sumbru către pahar.

Îl văzu cu coada ochiului cum roșește.

– De ce ai spus asta?

– Știi ceva, Gaspard are dreptate. Ridică sticla și se trânti în fața lui. Mai luă o gură. Eu sunt răspunzătoare pentru sute de vieți, iar tu te distrezi pe-aici de parcă ești în vacanță.

El ridică mâinile în aer.

– Iar începem!

– Ți-o tragi cu oricine se nimerește...

Coada ochiului îi tresări, semn că era jignit. Nancy știa asta. Își aducea aminte de la antrenamente. Dar nu-i păsa.

– Bine, Nancy! Descarcă-ți vina pe fătălău!

– Noi suntem acolo, sacrificăm totul...

Simțea funia în propriile mâini. Văzu cum le leagă ștreangurile de gât și cum îi împinge din porumbar. Cum râde când funia scârțâie și se întinde.

– Așa, bun, toată