să-ţi înseninez inima. Din nefericire, legile războiului sunt aspre, neîndurătoare. Lupta Măriei-tale şi a poporului tău împotriva colosului otoman este de la început sortită înfrângerii. Minunile de vitejie pe care le-aţi făcut până acum n-au putut şi nici nu vor putea precumpăni zdrobitoarea superioritate numerică a osmanlâilor.

Emirul ar fi vorbit şi despre pierderile cumplite în oameni şi materiale suferite de armatele sultanului.

Pentru fiecare creştin ucis, pieriseră zece turci.

Proporţia nu era exagerată, ci zugrăvea cu exactitate înverşunata rezistenţă a apărătorilor

Constantinopolelui. Trebuia să fie însă prudent, fiindcă trădătorii colcăiau în ambele tabere. Era sigur că vorbele sale vor fi transmise sultanului pe căi subterane de înşişi romeii intraţi tainic în slujba acestuia.

– Înălţimea-sa Padişahul, în dorinţa-i sinceră de a evita ororile unui masacru de neînlăturat în condiţiile cuceririi oraşului prin forţă, îţi oferă, Mărite Doamne, posibilitatea de a părăsi nevătămat oraşul, împreună cu toate averile tale, însoţit de sfetnici, de familiile lor şi de toţi romeii dornici să te urmeze. Aceştia vor fi liberi să-şi ia cu ei toate bunurile mobile pe care le vor putea duce. Populaţiei creştine care va prefera să rămână între zidurile oraşului i se vor garanta de către Înălţimea-sa Sultanul viaţa, libertatea cultului şi respectarea averii. În inalterabila sa bunăvoinţă, puternicul meu stăpân este gata să-ţi recunoască suveranitatea asupra Peloponezului pentru tine şi pentru urmaşii tăi, sub suzeranitatea sa. Dacă Măria-ta vei găsi cu cale să respingi această ultimă şi supremă ofertă, oraşul va fi supus din nou grozăviilor asediului, iar după cucerire, toţi bărbaţii vor fi ucişi, în vreme ce femeile şi copiii vor fi luaţi în sclavie.

Împăratul asculta neclintit cuvintele emirului. Voise ca toţi consilierii lui să fie prezenţi, pentru ca nici unul să nu poată pretinde că n-ar fi fost martor la formularea ultimatumului. Când li se va cere părerea, vor răspunde potrivit conştiinţei lor şi în deplină cunoaştere a cauzei.

– Implor pe Majestatea-voastră să cugete temeinic înainte de a da un răspuns. Îndrăznesc să amintesc Majestăţii-voastre că oraşul se află într-o situaţie disperată. Zidurile dărâmate în numeroase puncte nu mai pot oferi protecţie trupelor creştine, vlăguite şi decimate. Populaţia supusă celor mai grozave privaţiuni şi cuprinsă de deznădejde socoteşte că dezastrul abătut asupra ei nu este decât o pedeapsă dumnezeiască pentru nefericita şi nelegiuita Unire cu Roma.

Emirul îşi încheie expunerea. Expresia întipărită pe chipul împăratului era indescifrabilă.

– Nobile emir, rosti Constantinos după câteva momente de gândire, îţi mulţumesc pentru vorbele tale prietenoase, pentru grija ce ne-o porţi, pentru osteneala ta. Voi discuta cu sfetnicii mei oferta stăpânului tău, padişahul. Potrivit rânduielilor diplomatice, un trimis al meu te va însoţi până în tabăra turcească, spre a expune padişahului răspunsul nostru. Te rog să aştepţi în camera alăturată rezultatul deliberărilor noastre.

Emirul salută adânc şi, înainte de a ieşi, aruncă o ultimă privire asupra consilierilor. Unii stăteau încruntaţi, cu privirile aţintite în pământ. Alţii, cei mai mulţi, ţineau dârzi fruntea sus. În clipa aceea prevăzu răspunsul romeilor.

Căpitanul de Brienne îl conduse într-un culoar de piatră, fără ferestre, luminat şi ziua de torţe aprinse. Emirul admiră ţinuta mândră a francezului. Îi zâmbi cu prietenie.

– Mi-ar fi plăcut să luptăm umăr la umăr! Căpitanul ridică uşor colţul buzelor:

– Mi-ar fi plăcut să ne întindem mâna prieteneşte, între prieteni!

Emirul clătină din cap.

– Înţelepte cuvinte, căpitane!

Apoi tăcu, afundându-se în gânduri. Într-un târziu apăru marele şambelan Sphrantzes, urmat de un personaj în armură militară.

– Luminate emir, căpitanul Mobalis, aici prezent, te va însoţi până în tabăra turcească, spre a supune sultanului tău răspunsul împăratului Constantinos şi al consilierilor săi. Nu-mi doresc, emirule, decât să ne revedem în împrejurări mai plăcute decât cele de azi.

– Rămâi cu bine, Clarissime! rosti protocolar Ismail Iskanderoglu.

O oră mai târziu, căpitanul Mobalis, flancat de emirul de Sinope, se înfăţişa lui Mehmed al II-lea, care-l primi în faţa cortului său, astfel ca răspunsul împăratului Constantinos să fie auzit de cât mai multă lume. Erau prezenţi acolo şi viziri, şi generali, şi ofiţeri superiori, şi soldaţi din trupele de gardă, şi dervişi.

Mobalis dădu citire răspunsului scris al basileului către padişah:

„Dacă vrei, Mărite Sultane, să trăieşti în pace cu noi, aşa cum au trăit şi părinţii tăi, mă voi bucura şi voi înălţa mulţumiri lui Dumnezeu. Să nu uiţi că oraşul acesta a fost pentru străbunii tăi o a doua patrie. În vremuri de restrişte, între zidurile lui şi-au găsit limanul, iar strămoşii mei i-au ocrotit şi i-au iubit ca pe propriii lor copii. Cei care ne-au voit răul şi au încercat să ne urgisească au fost pedepsiţi de Atotputernicul. Dacă vrei să ajungem la înţelegere, păstrează cetăţile şi pământurile pe care ni le-ai răpit pe nedrept. Ţi le lăsăm, fiindcă iubim pacea şi prietenia între oameni, chiar dacă aceasta ne păgubeşte uneori. Ceva mai mult, suntem gata să-ţi plătim un tribut, pe care te poftim să-l hotărăşti. Apoi du-te cu Dumnezeu şi lasă-ne să ne bucurăm de libertate. Ştim! Nădăjduieşti să câştigi acest război. Dar cine îţi garantează că victoria va fi a ta? S-au mai văzut întorsături ale destinului care au năruit cele mai abile planuri. Cât priveşte oraşul Constantinopole, nu ţi-l pot da, fiindcă acest lucru nu stă în puterea mea şi nici a altcuiva din locuitorii lui. Intact l-am primit de la moşii şi strămoşii noştri, şi intact avem datoria să-l predăm celor ce ne vor urma în veacul veacurilor. Dacă vrei totuşi a ne sili să ne batem, ne vom bate până la moarte. Ne-am ales drumul fără şovăire. Preferăm să pierim ca oameni liberi decât să trăim în robie.”

Când auzi contrapropunerile împăratului Constantinos, padişahul izbucni în râs:

– Stăpânul tău este gata să plătească un tribut hotărât de mine. Dacă i-aş cere o sută de mii de besanţi de aur anual, nu i-ar putea achita nici dacă sar vinde cu toţi miniştrii lui şi cu întreaga populaţie a oraşului. Condiţiile mele nu îngăduie tocmeală. Repet, sunt hotărât să permit împăratului şi locuitorilor Constantinopolelui care vor să-l urmeze să se retragă cu toate averile în Moreea. Dacă oraşul va rămâne pustiu, îl voi repopula cu oameni aduşi tocmai din străfundurile Asiei. Imperiul meu dispune de