alte dezastre. Un atac sovietic prin surprindere asupra Cartierului său General a distrus staţia radio a ofiţerului de legătură german, singurul mijloc de comunicare cu statul-major al generalului Heim, şi toate contactele au fost întrerupte timp de câteva zile.

Cel mai uimitor aspect al evenimentelor din această zi a fost lipsa de reacţie a generalului Paulus. Nereuşind să organizeze o grupare de asalt mecanizată înainte de ofensiva inamică, Paulus a continuat să nu facă nimic. Diviziile 16 şi 24 tancuri au fost lăsate cu unităţile lor cheie prinse peste cap în luptele de stradă de la Stalingrad. Nu s-a făcut nimic pentru a se aduce muniţie şi combustibil pentru realimentarea vehiculelor lor.

În după-amiaza zilei de 19 noiembrie, tancurile sovietice au înaintat în coloane către sud prin ceaţa îngheţată. Deoarece în pustiul înzăpezit nu existau multe puncte de reper, localnicii au fost folosiţi ca ghizi pentru unităţile din primul eşalon, dar nici acest lucru nu a fost suficient. Vizibilitatea era atât de redusă, încât comandanţii erau nevoiţi să-şi conducă trupele cu ajutorul busolei.

Înaintarea era de două ori periculoasă. Troienele de zăpadă acopereau şanţurile adânci. Din loc în loc, iarba înaltă de stepă, acoperită cu chiciură, se ridica deasupra zăpezii, pentru ca mai departe troienele să se întindă făcând curbe amăgitor de blânde. Servanţii tancurilor erau zguduiţi atât de tare, încât doar căştile lor de piele căptuşită îi fereau de lovituri puternice la cap. Cei din interiorul tancurilor s-au ales cu fracturi la braţe, dar coloanele nu s-au oprit. In spate se puteau vedea flăcări la gura ţevii şi explozii în timp ce infanteria lor termina de curăţat primul şi al doilea rând de tranşee.

Comandanţii din Corpul 4 tancuri, înaintând către sud dincolo de Kleţkaia, urmăreau cu îngrijorare flancul stâng, aşteptându-se la un contraatac din partea germanilor, ştiind că românii nu erau capabili să-l execute. Viscolul intensificându-se, zăpada a blocat înălţătoarele şi a umplut fantele mitralierelor jumelate de lângă armamentul principal. Când a început să se lase întunericul, pe la ora 15.30, comandanţii au dat ordin să se aprindă farurile. Nu aveau altă opţiune dacă doreau să continue înaintarea.

În pătrunderea din vest, Corpul 26 tancuri al generalului Rodin a observat focuri mari în faţă. Ele proveneau de la un colhoz pe care germanii îl abandonaseră în grabă după ce dăduseră foc clădirilor.

Inamicul era evident conştient de prezenţa lor. Atunci când artileria germană a deschis focul, conductorii tancurilor au stins farurile.

La dreapta, Corpul l tancuri al lui Butkov a fost cel care s-a confruntat cu o formaţiune puternic slăbită, Corpul 48 tancuri. Tancurile germane aveau în continuare probleme electrice, iar şenilele lor înguste derapau pe gheaţa neagră, în întunericul care se lăsa lupta era haotică. Germanii pierduseră avantajele asigurate de măiestria tactică.

Ordinul primit de la statul-major al grupului de armate de a bloca digul rupt de lângă Kleţkaia cu o parte a Corpului 11 şi cu Divizia 14 tancuri a fost şi el tardiv, chiar din momentul emiterii lui. Statul-Major al Grupului de Armate B şi cel al Armatei 6 au fost orbite din cauza absenţei unor informaţii clare. “Nu este nici măcar posibil să obţii de la recunoaşterea aeriană o vedere generală asupra situaţiei”, scria generalul von Richthofen în jurnalul său. La rândul lor, ruşii au reuşit să facă situaţia şi mai confuză, lansând atacuri aproape în toate sectoarele Armatei 6.

La ora 17.00, când Corpul 4 tancuri al generalului Kravcenko reuşise deja să înainteze peste 35 de kilometri, Corpul 11 al generalului Strecker a primit ordinul să formeze o nouă linie de apărare către sud pentru a proteja ariergarda Armatei 6. Comandanţii germani, printre care şi Richthofen, nu reuşiseră nici atunci să ghicească obiectivul Armatei Roşii. “Sperăm”, scria el, “că ruşii nu vor ajunge la calea ferată, principala arteră pentru aprovizionarea noastră.” Ei nu-şi puteau imagina că sovieticii încercau să realizeze o încercuire completă a Armatei 6.

La ora 18.00, statul-major al generalului von Seydlitz a primit instrucţiuni ca formaţiile din Divizia 24 tancuri care nu fuseseră angajate în luptele din Stalingrad să se deplaseze către zona Peskovatka şi Vertiaci, de lângă trecerile peste Don. Totuşi, abia la ora 22.00 - la şaptesprezece ore de la începutul ofensivei - Armata 6 a primit ordinul ferm din partea general-colonelului von Weichs. “Schimbarea situaţiei în zona Armatei 3 române impune măsuri radicale, obiectivul fiind mutarea forţelor cât se poate de repede pentru a acoperi ariergarda Armatei 6 şi pentru a putea asigura liniile de comunicaţii.” Toate activităţile legate de ofensiva din Stalingrad “vor fi oprite imediat”. Unităţile de tancuri şi cele motorizate vor fi trimise către vest cât se poate de repede. Din cauza lipsei totale de pregătire pentru o astfel de eventualitate, ceea ce a urmat s-a executat foarte lent. Armata 62 a lui Ciuikov, aşa cum era de aşteptat, a lansat atacuri puternice pentru a preîntâmpina dezangajarea germanilor.

Divizia 16 tancuri, “în rândurile căreia fuseseră recrutaţi mulţi hiwi ruşi pentru a umple golurile mari existente”, a primit ordinul de a se deplasa către vest până la Don. Ca şi Divizia 24 tancuri, aceasta avea să-şi facă reaprovizionarea de la depozitele de materiale de rezervă de pe drum deoarece în imediata apropiere a Stalingradului nu mai era suficient combustibil, în primul rând însă, divizia trebuia să se degajeze din luptele din jurul Rînokului.

Aceasta însemna că, deşi o parte din divizie a plecat către vest în seara următoare, unele tancuri ale Regimentului 2 tancuri nu au primit ordinul “să se deplaseze” decât la ora 3, pe 21 noiembrie, la patruzeci şi şase de ore de la începerea atacului sovietic.

Deoarece atacurile sovietice aveau loc în spatele Armatei 6, în afara ariei ei de responsabilitate, Paulus aşteptase să primească ordine de sus. Între timp, Grupul de Armate B era nevoit să execute ordinele transmise de la Führer, din Berchtesgaden. Hotărârea lui Hitler de a controla evenimentele generase un imobilism dezastruos, atunci când era nevoie de cea mai mare rapiditate. Se pare că nimeni nu a reevaluat serios intenţiile inamicului. Prin trimiterea grosului regimentelor de tancuri ale Armatei 6 înapoi peste Don pentru a apăra flancul stâng s-a pierdut flexibilitatea.