ridicau obstacole de netrecut. Bolta lăuntrică se înclina în aşa fel, încît nu mai urcam, ci ne învîrteam pe loc. La înălţimea aceea, regnul vegetal începea lupta cu regnul mineral. Cîţiva copăcei şi ici-colo chiar copaci în toată puterea cuvîntului ieşeau din scobiturile stîncilor. Am recunoscut cîteva euforbii din care picura sevă caustică. Eliotrope ce nu-şi justificau numele, pentru că razele soarelui nu le mîngîiau niciodată, îşi aplecau trist capetele decolorate şi fără mireasmă; crizantemele creşteau sfioase la rădăcina unor aloeşi cu frunze lungi, mohorîte, bolnăvicioase. Dar în torentul împietrit de lavă am găsit cîteva violete mici, slab parfumate, pe care le-am mirosit cu nesaţ. Parfumul e sufletul florii, dar florile mării, splendidele hidrofite n-au suflet!

Tocmai ajunseserăm lîngă o tufă de liliac neobişnuit de mare, cînd Ned Land strigă:

— Ia uitaţi-vă, un stup!

— Un stup ? întrebai eu neîncrezător.

— Da, un stup, repetă canadianul. Şi albinele zumzăie în jurul lui. M-am apropiat şi a trebuit să recunosc că aşa era. În scorbura unui trunchi roiau cîteva mii de albine, atît de răspîndite în insulele Canare şi ale căror produse sînt foarte preţuite. Fireşte, canadianul a vrut mai întîi să-şi strîngă o provizie de miere şi n-am avut ce-i face. Aprinzînd cu bricheta un mănunchi de frunze uscate amestecate cu pucioasă, el începu să afume albinele. Zumzetul se stinse treptat şi din scorbura deschisă Ned Land strînse cîteva livre de miere aromată pe care o vîrî în torbă.

— Să vedeţi ce prăjitură straşnică am să fac din miere şi făină de artocarpus! ne spuse el.

— Tii! se bucură Conseil. O să fie ca turta dulce.

— Fie şi ca turta dulce, spusei eu, numai hai să mergem mai departe. La unele coturi ale potecii pe care mergeam se vedea lacul, în toată întinderea lui. Farul îi lumina întreaga suprafaţă, pe care nu tresărea nici un val, nici o unduire. Nautilus părea încremenit. Pe punte şi pe mal forfoteau oamenii echipajului, ca nişte năluci negre în mijlocul luminii.

Pe cînd înconjuram vîrful înalt al stîncilor care sprijineau bolta, am descoperit că albinele nu erau singurele vieţuitoare dinăuntrul vulcanului. Păsări de pradă pluteau din loc în loc, rotindu-se în umbră, sau îşi luau zborul din cuiburile lor cocoţate pe vîrfuri de stîncă. Erau ulii cu pîntecul alb şi un fel de şoimi care poartă numele de vînturei. Pe povîrnişuri alergau cît le ţineau picioarele dropii dolofane. E lesne de închipuit ce poftă l-a cuprins pe Ned la vederea unui vînat atît de gustos şi cît de rău i-a părut că n-avea o puşcă la îndemînă. El încercă să înlocuiască plumbul cu pietre şi, după cîteva încercări nereuşite, izbuti să rănească una din dropiile acelea minunate. Dacă aş arăta că şi-a primejduit de zeci de ori viaţa ca să prindă vînatul, n-aş minţi deloc. Dar pînă la urmă izbuti să vîre dropia în tolbă, lîngă fagurii de miere.

A trebuit să coborîm apoi spre ţărm, pentru că era cu neputinţă să mai urcăm creasta. Deasupra noastră, craterul larg deschis părea o gură uriaşă de fîntînă. Din locul în care ne aflam zăream desluşit cerul şi vedeam alergînd norii răvăşiţi de vîntul din apus, carc-şi tîrau pînă în vîrful muntelui peticele neguroase. Asta arăta că norii nu sînt prea sus, fiindcă muntele se înălţa abia cu opt sute de picioare deasupra oceanului.

La o jumătate de oră după ultima ispravă a canadianului, ajunserăm din nou jos, pe malul interior. Aici creşteau lanuri întregi de mărar de mare, un fel de plantă mică din familia umbeliferelor, bună de gătit. Conseil culese cîteva buchete. Dintre animale, am întîlnit mii de crustacei de toate soiurile, homari, crabi, palemoni, mysis şi nesfîrşit de multe scoici şi ghiocuri.

Acolo se deschidea o peşteră minunată, pe al cărei nisip ne-am întins toţi trei cu plăcere. Focul lustruise pereţii smălţuiţi şi strălucitori ai peşterii, presăraţi în întregime cu pulbere de mica. Ned Land pipăia stîncă, încercînd să-i măsoare grosimea, ceea ce m-a făcut să zîmbesc fără voie. Vorbind apoi despre veşnicele sale planuri de evadare, i-am dat canadianului o oarecare speranţă, spunîndu-i că Nemo n-a venit spre sud decît ca să-şi împrospăteze provizia de sodiu. N-ar fi fost de mirare ca Nautilus să pornească spre coastele Europei şi ale Americii, înlesnind astfel canadianului o nouă încercare de fugă. Stăteam tolăniţi de o oră în peştera aceea fermecătoare. Discuţia, care la început fusese aprinsă, lîncezea acum. Ne cuprinse moleşeala. Fiindcă n-aveam de ce să mă împotrivesc somnului, m-am lăsat în voia lui.

Deodată mă trezi vocea lui Conseil.

— Alarmă! Alarmă! strigă el.

— Ce s-a întîmplat? îl întrebai ridicîndu-mă pe jumătate.

— Năvăleşte apa peste noi!

Am sărit în picioare. Marea năvălea în peşteră ca un puhoi şi, fiindcă nu eram moluşte, trebuia, nici vorbă, să fugim, în cîteva minute ne aflam la adăpost, pe vîrful grotei.

— Ce-o fi asta? întrebă Conseil. Vreun fenomen nou?

— Nicidecum, prietene, îi răspunsei. E fluxul care era cît p-aci să ne prindă pe neaşteptate, ca pe eroul lui Walter Scott! Oceanul se umflă în afară şi, printr-o lege firească a echilibrului, creşte şi nivelul lacului. Ne-am ales numai cu o baie. Haidem pe Nautilus să ne schimbăm hainele!

Trei sferturi de oră mai tîrziu, plimbarea noastră în jurul lacului luă sfîrşit şi ne urcarăm pe bord. Oamenii echipajului tocmai sfîrşeau de cărat provizia de sodiu şi Nautilus ar fi putut pleca de îndată. Cu toate astea, căpitanul Nemo nu dădu nici un ordin. Aştepta oare să se înnopteze, ca să poată ieşi în taină prin trecătoarea submarină? Se prea poate. A doua zi dimineaţa, însă, Nautilus, părăsindu-şi portul, naviga în larg, la cîţiva metri sub valurile Atlanticului.

 

 

 

 

 

Capitolul XI MAREA SARGASELOR

 

Direcţia lui Nautilus nu se schimbase. Prin urmare, orice nădejde de a ne reîntoarce spre mările europene trebuia lăsată la o parte, pînă una, alta. Căpitanul Nemo mergea întins către sud. Unde ne ducea? Nici nu îndrăzneam să mă gîndesc. În ziua aceea. Nautilus străbătu o regiune ciudată a Oceanului Atlantic. Nu există om care să nu fi auzit despre existenţa marelui curent de apă caldă, cunoscut sub numele de Golf-Stream. După ce iese din canalele Floridei,