Koroviev îi plăcu Margaretei, şi trăncăneala lui scîrţîitoare avu un efect liniştitor asupra ei.

— Nu, răspunse Margareta, altceva mă uimeşte; unde încap toate astea? şi făcu un gest cu mîna, subliniind astfel spaţiul necuprins al sălii.

Koroviev zîmbi mieros, şi umbrele prinseră a juca în cutele nasului său.

— E cel mai simplu lucru! răspunse el. Celor care cunosc bine a cincea dimensiune le este uşor să lărgească încăperea pînă la proporţiile dorite. Vă spun mai mult, stimată doamnă — pînă la dracu ştie ce proporţii! De altfel, eu, trăncăni Koroviev mai departe, am cunoscut oameni care n-aveau nici o idee nu numai despre a cincea dimensiune, ci, în general, despre nimic, şi, cu toate acestea, făceau adevărate minuni în ce priveşte lărgirea spaţiului lor. Aşa s-a întîmplat, de pildă, cu un orăşean care, după cum mi s-a povestit, primind un apartament de trei camere pe Zemleanoi Val, fără a cincea dimensiune şi alte lucruri năucitoare, l-a transformat cît ai clipi într-o locuinţă de patru camere, trăgînd prin una din odăi un zid despărţitor. După aceea, a făcut schimb de locuinţă primind două apartamente separate în două cartiere diferite ale Moscovei: unul de trei, şi altul de două camere. Cred că sînteţi de acord că acum omul avea cinci camere. Apartamentul de trei camere l-a preschimbat cu două apartamente de cîte două camere, devenind posesor, după cum vedeţi, a şase camere, ce-i drept, risipite într-o dezordine desăvîrşită prin întreaga Moscovă. Omul se pregătea să execute ultima şi cea mai strălucită mişcare a sa, dînd un anunţ la ziar că schimbă şase camere aflate în cartiere diferite pe un apartament de cinci camere pe Zemleanoi Val — cînd activitatea i-a fost întreruptă din pricini independente de voinţa lui. Posibil să aibă şi astăzi vreo cameră, dar, cutez să vă asigur, nu la Moscova. Iată ce pişicher, şi dumneavoastră binevoiţi să discutaţi despre a cincea dimensiune.

Deşi nu ea discutase despre a cincea dimensiune, ci Koroviev, Margareta rîse înveselită, ascultînd peripeţiile pişicherului — specialist în problema schimbului de locuinţă, Koroviev însă urmă:

— Dar să trecem la fapte, da, la fapte, Margareta Niko-laevna. Sînteţi o femeie foarte inteligentă şi aţi şi ghicit, desigur, cine e stăpînul acestei case.

Inima Margaretei zvîcni cu putere: se mulţumi să încuviinţeze din cap.

— Aşadar, urmă Koroviev, sîntem duşmanii oricăror lucruri nelămurite, ai oricăror mistere. În fiecare an, messire dă un bal. Balul acesta se cheamă balul de primăvară al lunii pline, sau balul celor o sută de regi. Vine la lume!... Aici, Koroviev îşi prinse obrazul în mînă, ca şi cînd l-ar fi apucat o durere de măsea. De altfel, sper să vă convingeţi singură. Aşadar, messire este celibatar, după cum vă daţi seama, desigur. Dar are nevoie de o stăpînă a casei, de o amfitrioană — Koroviev făcu un gest de neputinţă — recunoaşteţi şi dumneavoastră că fără amfitrioană...

Margareta îl asculta pe Koroviev, străduindu-se să nu scape o vorbă; îşi simţea inima înfiorată, în timp ce speranţa fericirii o ameţea.

— S-a stabilit o tradiţie, vorbi mai departe Koroviev, în primul rînd pe stăpîna balului s-o cheme Margareta, în al doilea rînd, să fie originară din partea locului. Noi, după cum vedeţi, călătorim şi, în momentul de faţă, ne aflăm la Moscova. Aici, am găsit 121 de Margarete, dar, dacă mă credeţi, Koroviev se plesni deznădăjduit peste pulpă, nici una nu corespundea pînă cînd, în sfîrşit, o întîmplare fericită...

Koroviev zîmbi cu tîlc, înclinîndu-se, şi Margareta simţi din nou un fior rece străbătîndu-i inima.

— Mai pe scurt, strigă Koroviev. Scurt de tot: Vreţi să acceptaţi această misiune?

— Vreau! răspunse răspicat Margareta.

— S-a făcut, zise Koroviev şi, ridicînd candela, adăugă: Urmaţi-mă, vă rog.

Porniră printre coloane şi, în cele din urmă, ajunseră într-o sală, cu un miros puternic de lămîi, unde se auzeau nişte foşnete şi ceva trecu pe lîngă capul Margaretei, atingîndu-l. Ea tresări:

— Nu vă speriaţi, o linişti dulce pe Margareta Koroviev, luînd-o la braţ. Sînt şiretlicurile de bal ale lui Behemoth, nimic mai mult. Şi, în general, am să îndrăznesc să vă sfătuiesc să nu vă temeţi de nimic, Margareta Nikolaevna. Ar fi o ne-chibzuinţă. N-am să vă ascund că balul va fi pompos. Vom vedea persoane a căror putere a fost cîndva deosebit de mare.

Dar, zău, cînd te gîndeşti cît de microscopice sînt posibilităţile lor în comparaţie cu posibilităţile celui din suita căruia am cinstea să fac parte, devine caraghios şi chiar, aş zice, trist... Şi-apoi, dumneavoastră în persoană sînteţi de viţă regească.

— De ce de viţă regească? şopti speriată Margareta, lipin-dvi-se de el.

— Ah, regină, trăncănea jucăuş Koroviev, problemele sîn-gelui sînt cele mai complicate probleme din lume! Şi dacă am interoga unele străbunici, mai ales pe acelea care se bucurau de reputaţia unor mironosiţe, ni s-ar deschide nişte taine uimitoare, preastimată Margareta Nikolaevna! N-am să păcătuiesc defel dacă, vorbind despre toate acestea, am să pomenesc despre un pachet de cărţi de joc bizar amestecate. Există lucruri unde nu sînt valabile nici barierele de castă şi nici chiar graniţele dintre state. Am să fac o aluzie: una dintre reginele Franţei, care a trăit în veacul al şaisprezecelea, trebuie să presupunem că s-ar mira din cale-afară dacă cineva i-ar spune că pe adorabila ei stră-stră-stră-strănepoată, după mulţi, mulţi ani, eu am s-o duc de braţ, la Moscova, prin sălile de bal. Dar am ajuns!

În aceeaşi clipă, Koroviev suflă în candelă, şi candela dispăru din mîna lui, iar Margareta văzu dinaintea-i, pe podea, o dîră de lumină strecurîndu-se pe sub o uşă întunecată. Koroviev bătu încet în uşa asta; Margareta se tulbură atît de tare, că prinseră a-i clănţăni dinţii, iar prin şira spinării o trecu un fior.

Uşa se deschise şi cei doi intrară într-o cameră deloc spaţioasă. Margareta văzu un pat larg, de stejar, cu cearşafurile şi pernele murdare şi boţite. În faţa patului se înălţă o masă tot de stejar cu picioare sculptate, pe care se afla un candela-bru cu braţe ce imitau nişte