consideră că discuţia se îndepărta prea mult de chestiunea care-1 interesa în mod special, Dar cum aţi ajuns în casa mea, întrebă, Ca mulţi alţii care nu mai trăiesc unde trăiau, mi-am găsit casa ocupată de persoane care n-au vrut să înţeleagă de vorbă bună, se poate spune că am fost aruncaţi pe scări, Este departe casa dumneavoastră, Nu, Aţi mai făcut vreo încercare s-o recuperaţi, întrebă soţia medicului, acum lumea se mută frecvent dintr-o casă în alta, Am mai încercat de două ori, Şi erau tot acolo, Da, Şi ce-aveţi de gând să faceţi acum că ştiţi că e casa noastră, vru să afle primul orb, ne veţi alunga aşa cum au făcut alţii cu dumneavoastră, Nu am nici vârsta nici putere pentru aşa ceva şi, chiar dacă aş avea, nu cred c-aş fi în stare să recurg la procedee atât de expeditive, un scriitor ajunge să aibă şi în viaţă răbdarea de care a avut nevoie ca să scrie, Ne veţi lăsa, aşadar, casa, Da, dacă nu găsim altă soluţie, Nu văd ce altă soluţie s-ar putea găsi. Soţia medicului ghicise însă care va fi răspunsul scriitorului, Dumneavoastră şi soţia, ca şi prietena care vă însoţeşte, locuiţi într-o casă, presupun, Da, mai precis în casa ei, E departe, Nu se poate spune c-ar fi departe, Atunci, dacă îmi permiteţi, am o propunere, Spuneţi, Să continuăm aşa cum suntem, în acest moment, amândoi avem o casă unde putem trăi, eu voi fi în continuare atent la ce se întâmplă cu a mea, dacă într-o zi o găsesc liberă, mă mut imediat acolo, dumneavoastră veţi face acelaşi lucru, veniţi aici cu regularitate, iar când o găsiţi goală, vă mutaţi, Nu sunt sigur că îmi place ideea, Nu mă aşteptam să vă placă, dar mă îndoiesc că v-ar fi pe plac alternativa care rămâne, Care anume, Să vă recuperaţi imediat casa care vă aparţine, Dar, în acest caz, Exact, în acest caz, mergem noi să stăm dincolo, Nu, nici gând, interveni soţia primului orb, să lăsăm lucrurile aşa cum sunt, vom vedea la timpul potrivit, Mi-a venit acum ideea că mai există o soluţie, spuse scriitorul, Despre ce e vorba, întrebă primul orb, Să trăim aici ca oaspeţi ai voştri, casa e destul de mare, Nu, spuse soţia primului orb, vom face ca până acum, vom locui la prietena noastră, nu trebuie să te întreb dacă eşti de acord, adăugă spre soţia medicului, Nici eu nu-ţi voi răspunde, Vă rămân recunoscător, spuse scriitorul, adevărul e că m-am aşteptat tot timpul să ni se – ceară casa înapoi, Lucrul cel mai firesc e să te mulţumeşti cu ce ai atunci când eşti orb, spuse soţia medicului, Cum aţi trăit de când a început epidemia, Am fost internaţi până acum trei zile, Ah, sunteţi dintre cei care au fost băgaţi în carantină, Da, A fost greu, E puţin spus, Oribil, Sunteţi scriitor, aveţi, cum aţi spus adineauri, obligaţia de a cunoaşte cuvintele, ştiţi deci că adjectivele nu ne ajută prea mult, dacă un om îl omoară pe altul, de exemplu, e mai bine s-o enunţăm ca atare, şi să ne încredem că simpla oroare a actului este atât de şocantă încât ne va scuti să mai spunem că a fost oribil, Vreţi să spuneţi că avem prea multe cuvinte, Vreau să spun că avem prea puţine sentimente, Sau le avem, dar nu mai folosim cuvintele care le exprimă, Aşa că le-am pierdut, Aş vrea să-mi povestiţi cum aţi trăit în carantină, De ce, Sunt scriitor, Ar fi trebuit să fiţi acolo, Scriitorul e ca oricare alt om, nu poate să ştie totul, nici să trăiască totul, trebuie să întrebe şi să-şi imagineze, într-o zi, poate că vă voi povesti cum a fost, veţi putea după aceea să scrieţi o carte, O scriu, Cum, doar sunteţi orb, Şi orbii pot să scrie, Vreţi să spuneţi că aţi apucat să învăţaţi alfabetul Braille, Nu cunosc alfabetul Braille, Cum scrieţi, atunci, întrebă primul orb, O să vă arăt. Se ridică de pe scaun, ieşi, după un minut se întoarse, aducea în nună o foaie de hârtie şi un pix, E ultima pagină completă pe care am scris-o, N-o putem vedea, spuse soţia primului orb, Nici eu, spuse scriitorul, Atunci cum puteţi scrie, întrebă soţia medicului, privind foaia de hârtie, pe care, în semiîntunericul din încăpere, se distingeau liniile foarte strânse, din loc în loc suprapuse, Pe pipăite, răspunse zâm-bind scriitorul, nu e greu, se pune foaia de hârtie pe o suprafaţă puţin moale, cum ar fi, de exemplu, alte foi de hârtie, apoi scrii, Dar, dacă nu vedeţi, spuse primul orb, Pixul este un bun instrument de lucru pentru scriitorii orbi, nu vă pot da să citiţi ce-am scris, dar mă ajută să ştiu unde am scris, e destul să urmăresc cu degetul adâncitura lăsată de ultimul rând scris, merg aşa până la marginea filei, calculez distanţa până la noul rând şi continuu, e foarte uşor, Am remarcat că, uneori, rândurile se suprapun, spuse soţia medicului, luându-i delicat din mână foaia de hârtie, Cum vă daţi seama, Eu văd, Vedeţi, v-aţi recăpătat vederea, cum, când, întrebă scriitorul nervos, Presupun că sunt singura persoană care n-a pierdut-o niciodată, Dar de ce, cum vă explicaţi, Nu-mi explic, probabil că nu există nici o explicaţie, înseamnă că aţi văzut tot ce s-a întâmplat, Am văzut ce-am văzut, n-am avut ce face, Câţi oameni au fost în carantină, Aproape trei sute, De când, De la început, am ieşit numai de trei zile, cum v-am spus, Cred că eu am orbit primul, spuse primul orb, Trebuie să fi fost oribil, Din nou cuvântul ăsta, spuse soţia medicului, ler-taţi-mă, dintr-o dată mi se pare ridicol tot ce-am scris de când am orbit, familia mea şi cu mine, Despre ce e vorba, Despre suferinţele noastre, despre viaţa noastră, Fiecare trebuie să vorbească despre ce ştie, iar despre ce nu ştie întreabă, Eu vă întreb pe dumneavoastră, Şi eu vă voi răspunde, nu ştiu când, într-o zi. Soţia medicului atinse cu foaia de hârtie