Oala este însă şi o ascunzătoare în care se furişează forţele malefice (dracii, moroii, strigoii, bolile), motiv pentru care, în momentele critice din viaţa omului (perioada de lehuzâe, nopţile şi zilele cât stă mortul în casă, când se fac vrăjile şi descântecele de alungare a spiritelor rele şi a bolilor din corpul omului) se scot oalele din casă, Dar cea mai cunoscută practică magică spargerea oalei mortului de pragul casei, imediat după scoaterea trupului neînsufleţit. Atunci, omul şi substitutul său ritual, oala, devine ceea ce au fost, lut, şi se întorc în pântecele de unde au plecat, Pământul-Mamă.

  Pentru a reda perioada îndelungată scursă de la moartea şi înmormântarea unui om românii folosesc o expresie tulburătoare prin modul sintetic de a ilustra principiul devenirii pe Terra; „S-a făcut oale şi ulcele!

  Dar oala şi colacul, ofrande obişnuite împărţite astăzi în sâmbetele morţilor şi la moşii de peste an, în special la Moşii de Vară, erau, înainte de a fi sacrificate (colacul mâncat sacramental şi oala spartă ritual) însufleţite.

  Tehnica neolitică a obţinerii şi însufleţirii oalei de pământ este identică cu prepararea pâinii şi colacului: pământul este zdrobit şi fărâmiţat în particule minuscule, bobul de grâu este pisat, râşnit sau măcinat; pământul amestecat cu apa formează lutul, făina amestecată cu apa formează aluatul; din lut se modelează oala, din aluat pâinea §i colacul; oala este însufleţită prin ardere în cuptor, pâinea şi colacul prin coacere în ţest sau cuptor. în vremurile biblice, Dumnezeu a modelat din lut omul după chipul şi înfăţişarea Sa (antropomorfismul indo-european), aşa cum femeia neolitică modelase din lut oala şi din aluat pâinea şi colacul după chipul şi înfăţişarea Pământului Mamă (geomorfismul neolitic); Dumnezeu a însufleţit trupul suflând viaţă asupra lui, omul neolitic a însufleţit oala (idolii, statuetele), pâinea şi colacul, arzându-le în cuptor.

  (după Ion Ghinoiu – „Obiceiuri populare de peste cm")

  PLĂCINTĂ BUCUREŞTEANĂ CU BRÂNZĂ

  Aluat:

  • 1,5 pachete unt (300 g) • 250 g smântână l ceaşcă mare făină (300-350 g) • 1 praf sare

  Se amestecă unt, smântână, făină şi sare şi se pune coca la frigider 1 noapte; cu 1 oră înainte de copt se scoate

  Umplutură:

  500 g brânză de vaci • 200 g stafide

  3 plicuri zahăr vanilat • 1 pahar zahăr tos

  3 ouă • 1 lingură de făină

  Brânza se freacă cu ouă, zahăr, făină

  Se adaugă stafidele şi se amestecă

  Copt: l nucă de unt • 1 pahar pesmet

  3 linguri zahăr pudră (glazură)

  Se împarte aluatul în 2 şi se întind foi cât o tavă de cuptor

  Se unge tava cu unt apoi se presară cu 2-3 linguri de pesmet

  Se aşază 1 foaie, marcând bine colţurile şi înţepând-o cu furculiţa şi se da la cuptor 1 sfert de oră

  • Se scoate tava – foaia are o frumoasă culoare aurie – şi se presară restul de pesmet

  * Se aşterne umplutura, se acoperă cu a doua foaie, şi se pune în cuptor, la foc potrivit, 1 jumătate de oră (ochii pe ea, să nu se ardă!)

  • Se oferă presărată cu zahăr pudră şi caldă-caldissimă

  ŞNIŢEL DE CAŞCAVAL

  Cine crede, cinstind vorbind, că aşa ceva ar putea fi o reţetă românească?

  Insă, dacă tot văd franţujii minunându-se în faţa chestiei ăsteia, – care e curentă-n Bucureşti, dar mai rară aiurea – forţez şi îmi zic, de ce nu, hai, treacă şi ciudăţenia asta (creată probabil de un bucătar de vagon restaurant blocat de viscol la Chitila),

  200 g caşcaval * 1 ou • 1 lingură făină

  2 linguri lapte • 3 linguri untdelemn * piper

  Se taie caşcavalul în felii groase de un deget

  Se trece prin lapte

  Se bate oul cu făină şi piper

  * Se scurge caşcavalul de lapte, se trece prin oul bătut şi apoi se tăvăleşte în pesmet

  • Se prăjeşte la foc mic până se rumeneşte pe ambele părţi

  * Trebuie mâncat imediat altfel se face piatră

  Fiind o brânză caldă (mai dacă e caşcaval de Brădet afumat, preferatul meu) merge cu un vin alb, jumătate dulce —jumătate parfum, un Muscat Ottonel de Severin, desigur, ars de Dunării până a-nceput a mirosi a caisă răscoaptă. Dar mai abitir mă leg de un Chardonnay de Murfatlar – vin fierbinte, mirosind a fân proaspăt cosit şi depunând straturi de satin în juru-i şi-n oricine-l atinge.

  CIORBĂ DE POTROACE

  Tot o fiertură rituală, dar deloc religioasă, ci, vai, foarte laică, încheind de obicei, ca un balsam acrişor, o noapte de petrecere şi abuzuri – nunta,

  2 cepe * 2 linguri orez * 2 ouă

  200 ml smântână * 20 boabe piper • leuştean l litru zeamă de varză limpede şi parfumată

  400 g zarzavat (morcovi, păstârnac, ţelină)

  500 g alte chestii păsăreşti – gâturi, capete, spate, târtiţe, creste etc,

  • 300 g măruntaie – inimi, pipote de (fireşte) pasăre – raţă, porumbel, bibilică, găină, curcan, gâscă (Doamne, ce alintare adus-ai lumii!)

  * Se îndepărtează ciocurile, se taie carnea bucăţele cât înghite un om cuminte o dată * Se toacă cât mai mărunt zarzavatul şi ceapa

  Se pune carnea la fiert în 4 litri de apă cu o linguriţă rasă de sare (cât să adune spuma)

  Se spumuieşte

  * Se adaugă zarzavatul şi ceapa

  • După circa 1 oră de fiert molcom se pune orezul bine spălat

  *A fiert şi orezul, 20 de minute, urmează desigur zeama de varză murată – potroaca – care sărează şi acreşte fiertura minunată

  • Se mai dă în clocot 3-4 minute

  * Se bat ouăle cu smântână şi ceva zeamă din ciorbă

  • Se stinge focul, se drege cu ouăle bătute şi se presară leuştean tocat

  Potroaca înseamnă sărătură, nu altceva, o zeamă reparatorie care scoate în mod tradiţional veninul din beţivi,