Când ieşi din cort, trompetele sunară „onorul la sultan”. Soldaţii din garda imperială prezentară armele. Mehmed încălecă pe calul său acoperit cu un somptuos valtrap de brocart, apoi, urmat de ofiţeri din casa militară, porni să inspecteze trupele orânduite pe poziţii.

* * *

Haldun adăpa în râul Lycus cei patru cai personali ai sangiac-bey-ului Omer Seyda, când auzi dinspre tabăra spahiilor urale atât de puternice, încât acoperiră până şi bubuiturile tunurilor. Curios ca o babă, porni pe povârnişul malului în sus, trăgând de căpestre telegarii. Când ajunse în tabără, văzu o mulţime de spahii şi de cabeli adunaţi în jurul câtorva trompeţi călări, escortă a unui crainic imperial ce dădea citire unei proclamaţii. Fiecare pasaj era salutat de aplauze şi de aclamaţii. Când Haldun ajunse îndeajuns de aproape de crainic spre a-i putea desluşi vorbele, prinse un sfârşit de frază greu de înţeles:

– ...ale voastre vor fi toate comorile. Îmi întăresc făgăduiala făcând jurământ în numele lui Allah, al lui

Mahomed şi al celor două mii de prooroci, în memoria părintelui meu - răposatul sultan Murad - pe capul copiilor mei şi pe sabia lui Osman!

Ovaţiile izbucniră iarăşi, furtunoase.

– Trăiască Sultanul Mehmed!

– Trăiască Stăpânul şi binefăcătorul nostru!

– Trăiască Padişahul!

– Numele lui să fie binecuvântat de Allah!

– Glorie veşnică Padişahului!

– Allah ilallah, Mahomed profetam marladz. Crainicul făcu sul proclamaţia, apoi plecă, urmat de trompeţi, spre a răspândi cuvintele sultanului şi în alte părţi ale taberei.

– Ce-a spus? Ce-a spus? întrebă Haldun pe un tânăr cabel, căci nu îndrăznea să tulbure pe un spahiu.

Ochii cabelului reflectau o bucurie sălbatică. Îl bătu pe Haldun cu palma peste umăr.

– Bucură-te şi tu, fecior al lui Mahomed! Padişahul a făgăduit să ne dea pe mână Constantinopolele.

Haldun era cam greu de cap.

– Cum să ni-l dea dacă nu este încă al nostru?

– După ce-l vom cuceri, omule!

Ţine-calul îşi vârî degetele bătătorite, cu unghii îndoliate, sub turbanul soios şi începu să se scarpine nedumerit.

– Şi ce-o să fie al nostru?

– Întreg oraşul, cu toţi locuitorii şi cu toate comorile lui. O să avem atâtea bogăţii, încât n-o să mai ştim ce să facem cu ele. Dacă luăm numai câte zece aspri pe fiecare ghiaur înrobit, şi tot ne umplem de aur! O să avem însă atât de mulţi robi, încât n-o să găsim cumpărători şi or să ne rămână pe cap. Până la urmă o să împletim din bărbile şi pletele lor frânghii pentru şei şi căpestre. Fiecare soldat o să aibă un harem cu câte o sută de femei şi de fecioare. Haldun se scărpină şi mai aprig.

– Eu aş vrea numai fecioare! Cabelul începu să râdă.

– Ţap bătrân, te trage inima la fecioare! Mai bine pregăteşte-te să-i urezi padişahului viaţă lungă şi cuceriri fără de sfârşit! Căci o să vină în mijlocul nostru. Să-i spui câteva cuvinte frumoase, ştii, cu întortocheri, aşa cum face imamul!

Haldun se înspăimântă.

– Eu? Tocmai eu? O să mi se împleticească limba!

– Trebuie să-i vorbeşti în numele ţine-cailor din sangiacul stăpânului tău, Omer Seyda! Aşa e datina!

Haldun clătină jalnic din cap.

– Dacă aşa e, o să mă supun!

Cabelul îl bătu din nou pe umăr şi se îndepărtă râzând. Rămas cu caii pe care-i ţinea de căpestre, Haldun se uită în jur la spahiii şi la cabelii care se veseleau, comentând proclamaţia padişahului. Numai el era posomorât, fiindcă îl strivea grija. Ce va spune sultanului ca să nu-l supere?

Duse caii în ţarcul lor, şi acolo, printre bidiviii neastâmpăraţi, se aşeză pe pământ, turceşte, şi începu să cugete. Deodată auzi trompetele vestind „onorul la sultan”. Se stârni mare agitaţie. Spahiii, cabelii se aliniau de-a lungul drumului pe care avea să treacă darnicul lor stăpân, padişahul. Sangiac-bey-ul Omer Seyda ieşi din cort şi se aşeză cu ofiţerii lui în faţa frontului.

Haldun se strecură în primele rânduri ale spahiilor, îşi scutură la repezeală hainele de colb şi de resturi de fân, îşi netezi barba, mustăţile şi, în aşteptarea sultanului, continuă să-şi stoarcă mintea, căutând cuvintele pe care avea să le rostească în numele ţine-cailor.

Văzu în depărtare scăpărări de lumină, ca şi când ar fi fulgerat, deşi cerul era senin. Auzi ropot de cai şi ovaţii care creşteau în putere. Când spahiii şi cabelii din jurul lui începură să răcnească aclamându-l pe sultan, ieşi din front spre a-şi debita vorbele de mulţumire pe care - cu chiu, cu vai - le pregătise în vreme ce stătuse în ţarc printre cai. Dar un spahiu îl trase de haină.

– Ce, ai înnebunit? Înapoi, omule!

Haldun se uită înfricoşat şi descumpănit la spahiul care-l interpelase, apoi la cortegiul imperial care se apropia în galopul telegarilor. Nimbul de scăpărări ce înconjura făptura padişahului îl orbi. Mehmed al II-lea trecu ca un vârtej prin faţa lui, agitându-şi în chip de salut mâna înmănuşată.

– Mărite Doamne! bolborosi Haldun.

Calul unui ofiţer din garda imperială îl luă în piept, proiectându-l peste spahiii dinapoia sa. Şocul făcu să sară cât colo turbanul lui Haldun, care rămase cu capul lui ras şi rotund ca o bilă descoperit în văzul lumii.

– Băgaţi-l la carceră! porunci sangiac-bey-ul Omer Seyda.

Haldun se văzu luat pe sus de nişte cabeli şi zvârlit într-un fel de cuşcă strâmtă, cu gratii, de înălţimea unui om, folosită pentru disciplinarea soldaţilor căzuţi în greşeală. Stând în picioare, căci spaţiul era prea restrâns spre a-i îngădui să se aşeze jos, Haldun suspină fericit. Allah întorsese în aşa fel lucrurile încât îl scutise să se facă de batjocură, bâlbâindu-se în faţa padişahului. Nu-i mai rămânea decât să devină stăpânul celor o sută de fecioare creştine, care i se vor cuveni după cucerirea Constantinopolelui...

Sangiac-bey-ul Omer Seyda era scârbit. Asediul acesta nu-i plăcea deloc. El, spahiu coborâtor din buni şi străbuni spahii, legaţi de războiul de mişcare prin însăşi profesiunea lor de luptători călări, se vedea silit să renunţe la pasionantele şarje de cavalerie, spre a-şi îngropa oamenii în tranşee, ori a-i ascunde după valuri de pământ, în aşteptarea unor atacuri pedestre asupra fortificaţiilor constantinopolitane. Padişahul făgăduise generalilor, ofiţerilor şi soldaţilor săi bani, sclavi şi mai ales