Ştia ce era asta, durerea nimicitoare, singurătatea şi frica, toate atât de evidente în gândurile ei. Avea nevoie de consolare, şi intimitatea fizică era cel mai puternic fel de consolare dintre toate. Având în vedere starea lui emoţională şubredă, ar fi fost reconfortant şi pentru el. Dar îi păsa prea mult şi ar fi simţit prea mult că profită.

– Chiar mi-aş dori, dar eşti tânără. Prea tânără.

– Linem avusese un copil anul trecut şi nu era la fel de mare cum sunt eu acum.

El nu se putu abţine să surâdă.

– Ăsta e un exemplu pe care o novice să-l dea turmei ei?

– O turmă cu un singur membru.

Amuzamentul lui Edeard dispăru.

– Da. Unul.

Salrana se uită la capacul de piatră.

– Crezi că a mai rămas vreunul dintre ei?

– Unii, da. Desigur. Ashwell este un sat încăpăţânat şi rezistent, aşa spuse Akeem întotdeauna. Ăsta e modul în care a rezistat atât de bine schimbării în ultimele secole.

– Chiar ai fi vrut?

– Eu…

Găsea deconcertant modul în care putea sări de la un subiect la altul atât de uşor, mai ales atunci când acesta era unul dintre subiectele în cauză.

– Da, recunoscu el cu prudenţă. Trebuie să ştii cât de frumoasă eşti pe cale să devii.

– Mincinosule! Trebuie să îl vizitez pe doctorul Seneo de trei ori pe săptămână ca să-mi dea unguent pentru faţă.

– Te faci minunată, insistă el liniştit.

– Mulţumesc, Edeard. Eşti foarte drăguţ, ştii? Nu m-am gândit niciodată la alt băiat. Numai la tine, întotdeauna.

– Hm. Sigur.

– Ar fi groaznic să mor fecioară, nu-i aşa?

– Madona! Eşti cea mai rea novice din tot Golul.

– Nu fi atât de prost. Madona trebuie să se fi bucurat grozav de dragoste. Ea a fost soţia lui Rah. Jumătate din Makkathran pretinde că descinde din ei. Asta înseamnă o mulţime de copii.

– Asta trebuie să fie o blasfemie.

– Nu. Înseamnă să fii uman. De aceea Madona a fost unsă de Primele-vieţi, pentru a ne reaminti mereu cum să descoperim adevărata noastră natură.

– Ei bine, acum însă trebuie să ne gândim la supravieţuire.

– Ştiu. Deci câţi ani trebuie să am? Vârsta ta?

– Hm, probabil, da. Da, cam aşa.

– Nu pot să aştept. Te-ai dus cu Zehar aseară?

– Nu… Hei, asta nu este treaba ta. Pentru un motiv stupid, dintr-odată îşi dori să fi dat curs avansurilor lui Zehar. Trebuie să fie moartă acum. Repede, dacă avusese noroc.

– O să fii soţul meu. Am dreptul să ştiu totul despre fostele tale iubite.

– Nu sunt soţul tău.

– Nu încă, îl ironiză. Premoniţia îmi spune că vei fi.

El îşi ridică mâinile, dându-se bătut.

– Cât timp vom sta aici? întrebă ea.

– Nu sunt sigur. Chiar dacă nu mai e nimic de care să se teamă, nu vor dori să rămână prea mult timp. Celelalte sate vor afla deja ce s-a întâmplat. Fumul trebuie să fi ajuns la jumătatea drumului spre Marea lui Odin, iar fermierii trebuie să fi fugit, teleţipând tot drumul. Mă aştept ca provincia să adune miliţia şi să-i vâneze.

– O miliţie? Pot face asta?

– Fiecare provincie are dreptul să formeze o miliţie în vremuri de criză, spuse el, încercând să-şi amintească detaliile. Akeem îi vorbise despre dreptul constituţional al Querenciei. Şi situaţia asta cu siguranţă corespunde. În ceea ce priveşte detaliile practice, mă aştept ca bandiţii să fi dispărut de mult înainte ca orice forţă decentă să poată ajunge aici, nemaivorbind de locurile din sălbăticie. Şi armele acelea pe care le aveau. Îşi ridică trofeul, nedumerit de designul bizar. Fără a se îndoi de puterea lui, totuşi. N-am auzit de aşa ceva înainte de asta. E ca un lucru pe care oamenii îl aveau de dinainte de zborul în Gol.

– Deci asta e tot? Nu există dreptate.

– Va fi. Atâta timp cât voi rămâne în viaţă, îşi vor blestema îndrăzneala de azi. Şi-au chemat propria moarte prin ceea ce-au făcut satului nostru.

Salrana se agăţă de el.

– Nu te duce după ei. Te rog, Edeard! Ei trăiesc acolo, e sălbăticia lor, ei cunosc felul ăsta de viaţă, sacrificiul şi brutalitatea. Ei nu ştiu nimic altceva. Nu aş putea suporta dacă te-ar prinde.

– Nu am de gând s-o fac imediat.

– Mulţumesc.

– Bine, cred că e deja după-amiază. Haide să aruncăm o privire.

– În regulă. Dar, dacă sunt încă acolo şi ne vor vedea… Nu pot fi amanta lui, Edeard.

– Niciunul dintre noi nu va fi prins, îi promise el, convins. Pentru a sublinia asta, îşi bătu uşor arma. Acum hai să vedem ce e acolo.

Începu să-şi aplice a treia mână pe piatra rece. Buzele ei le atinseră pe ale sale. Gura i se deschise în răspuns, şi sărutul dură ceva timp.

– Pentru orice eventualitate, murmură Salrana, strâns lipită de el. Am vrut să ştim amândoi cum este.

– Eu… Mă bucur, spuse el sfios.

De data asta îi fu mult mai greu să mute capacul imens de piatră. Doar atunci începu să realizeze cât de epuizat era şi de înfometat, şi de speriat. Dar mută piatra cu câţiva centimetri până când o semilună subţire deveni vizibilă pe cerul gri al lumii de afară. Nu veniră nici strigăte excitate, nici tatonări cu televederea jos în groapă. Nu-şi putea trimite televederea la prea mare distanţă, deschiderea era mică şi se afla încă sub pământ. În schimb, mintea lui îl strigă pe singurul ge-vultur al Breslei. Uşurarea pe care o simţi atunci când pasărea maiestuoasă îi răspunse fu profundă. Ge-vulturul se cocoţase pe stânci, tulburat şi dezorientat. Ce îi