arătă atunci când îşi luă rapid zborul îi submină din nou starea de spirit. Nu mai era nimic. Nimic. Fiecare cabană era o grămadă de moloz mocnit, incintele breslelor cu zidurile lor robuste din piatră se prăbuşiseră. Abia mai putea recunoaşte urmele străzilor. Un strat subţire de ceaţă murdară aluneca încet peste ruine.

Atunci când vulturul se năpusti în jos, putu vedea cadavrele. Haine carbonizate fluturau fără vlagă peste cărnurile sfâşiate. Mai rău încă era să vadă bucăţile care se zăreau pe sub moloz. O mişcare atrase atenţia vulturului, şi acesta pivotă frumos pe vârful unei aripi.

Bătrânul Fromal stătea lângă ruinele casei lui, cu capul în mâini, balansându-se înainte şi-napoi, cu faţa ridată şi murdară brăzdată de lacrimi. Mai era un băieţel, complet dezbrăcat, alergând în jurul tarabelor distruse din piaţă. Era rănit şi sângera, iar faţa îi era încremenită într-un rictus feroce, neprivind la nimic din lumea fizică din jur.

– Au plecat, spuse Edeard. Hai să ieşim.

Aruncă arma pe care o ura atât de mult şi dădu placa deoparte.

Duhoarea era cel mai greu de suportat. Un amestec saturat de lemn, păr şi carne arse. Edeard aproape că vomită. Nu ardeau doar genistari şi animale domestice. Rupse o fâşie de pânză din pantalonii zdrenţuiţi, o înmuie într-o băltoacă şi şi-o legă peste faţă.

Îl opriră pe băiatul care era într-o stare de şoc prea adâncă pentru a mai putea gândi normal. Îl conduseră apoi pe bătrânul Fromal departe de cărbunii aprinşi care fuseseră casa lui timp de o sută douăzeci şi doi de ani. Îl găsiră pe micul Sagat ascuns în butoaiele răsturnate lângă puţul care funcţiona.

Şapte. Atâţia reuşiseră ei şi vulturul să găsească. Şapte supravieţuitori dintr-un sat care număra peste patru sute de suflete.

Se adunară în afara porţilor rupte, în umbra zidurilor de apărare inutile, unde mirosul de cadavre nu era atât de rău. Edeard se întoarse de câteva ori, încercând să găsească nişte haine şi alimente.

Aşa îi găsi potera din satul Thorpe-By-Water chiar înainte de asfinţit. Peste o sută de oameni călare pe cai şi ge-cai, bine înarmaţi, cu ge-lupi alergând alături de ei. Abia îşi puteau crede ochilor la vederea care îi aştepta şi nu voiau să accepte nici că nişte bandiţii organizaţi erau responsabili de asta. În loc să pornească în urmărirea lor pentru a face dreptate, se întoarseră din drum şi călăriră înapoi spre Thorpe-By-Water, în caz că cei dragi lor ar fi fost în primejdie. Îi luară şi pe supravieţuitori cu ei. Niciunul dintre aceştia nu se mai întoarse în sat.

Edeard îşi folosi televorbirea pentru a-i spune Salranei:

– Caravana este aici.

– Unde? întrebă ea. Nu-i pot sesiza.

– Au ajuns doar la ferma lui Molby, ar trebui să fie la podul satului aproximativ într-o oră.

– Ăsta e un drum lung pentru televedere, chiar şi pentru tine.

– Ge-vulturul mă ajută, recunoscu el.

– Trişor!

Edeard râse.

– Ne întâlnim în piaţă în jumătate de oră.

– În regulă.

Termină de instruit turma de ge-cimpanzei care curăţau grajdurile şi-i ceru scuze lui Tonri, ucenicul senior. Tot ce primi pentru politeţea lui fu un mormăit indiferent. Breasla Oumodelatorilor din Thorpe-By-Water nu îl primise chiar cu braţele deschise. Exista un semn de întrebare uriaş cu privire la statutul lui actual. Maestrul încă nu-l confirmase drept calfă. Cererea lui Edeard de a fi recunoscut ca atare generase o mulţime de resentimente printre ceilalţi ucenici, care credeau că ar trebui să fie junior. Că talentul lui era mai mare decât al oricăruia dintre ei, chiar şi al maestrului, nu-i uşura situaţia.

Salrana fusese acceptată mult mai uşor în Biserica Madonei de către stareţa din Thorpe-By-Water. Dar nici ea nu era fericită.

– Locul acesta nu va fi niciodată casa noastră, îi spusese lui Edeard cu tristeţe, după prima lor săptămână. Rezidenţii din Thorpe-By-Water nu-i evitau pe refugiaţii din Ashwell, dar nici nu-i făceau să se simtă bineveniţi. Provincia Rulan trăia acum cu frica bandiţilor. Dacă aceştia putuseră lovi Ashwellul, care era la trei zile călare de marginea sălbăticiei, însemna că ar putea lovi oriunde în provincie. Viaţa se schimbase irevocabil. Acum erau patrule tot timpul peste tot, pe terenurile fermelor şi ale pădurilor, iar meşterii trebuiseră să lase la o parte toate sarcinile care nu erau urgente pentru a consolida zidurile satului. Toată lumea din provincia Rulan avea să fie mai săracă în această iarnă.

Edeard păşi în piaţa centrală sub aceleaşi priviri furişe pe care le simţea în fiecare zi în ultimele trei săptămâni. Cu toate standurile sale şi cu terenul pietruit, aceasta era remarcabil de asemănătoare cu cea din Ashwell. Era mai mare, desigur. Thorpe-By-Water era un sat mai mare, construit într-o bifurcare a râului Gwash, care-i oferea astfel protecţie naturală de-a lungul a două laturi. Şanţul unui canal fusese săpat între cele două cursuri rapide de apă, cu un pod mobil solid în mijloc, completând apărarea. Edeard gândi că s-ar putea să fie mai în siguranţă decât în Ashwell. Exista într-adevăr un singur punct de intrare. Cu excepţia cazului în care bandiţii ar fi folosit bărci. Unde ar fi putut găsi bandiţii suficiente bărci ca să…

Televederea lui o percepea uşor pe Salrana grăbindu-se spre el. Se salutară, în faţa uneia dintre numeroasele tarabe cu peşte. Ea era îmbrăcată în roba albă-albastră de novice a Madonei, una uşor lălâie de data asta.

– Aproape ca înainte, spuse Edeard, cercetând-o din cap până-n picioare.

Era conştient de privirile pe care fata le atrăgea din partea celorlalţi bărbaţi tineri din piaţă.

Ea se agită în interiorul robei, trăgând de mânecile lungi evazate.

– Am uitat cât de înţepător este materialul ăsta atunci când e nou, spuse ea. N-am mai avut unul nou decât o dată, înainte, în Ashwell, pentru ceremonia mea de confirmare, celelalte au fost toate de mâna a doua. Dar aici maica stareţă mi-a făcut