Roşi şi tăcu. Avdotia Romanovna se îmbujoră la faţă, dar nu rupse tăcerea. Nu mai rostise un cuvânt din clipa în care venise vorba despre Lujin.

Cât despre Pulheria Alexandrovna, nefiind susţinută de fiica ei, era în mod vădit încurcată. În cele din urmă, poticnindu-se şi uitându-se întruna la Dunia, mărturisi că în momentul acela o îngrijora extrem de mult un anumit lucru.

— Vedeţi, Dmitri Prokofici..., începu ea. O să fiu absolut sinceră cu Dmitri Prokofici, nu, Dunecika?

— Bineînţeles, mamă, răspunse pe un ton categoric Avdotia Romanovna.

— Uitaţi despre ce e vorba, se grăbi să-i povestească Pulheria Romanovna, ca şi cum faptul că i se îngăduia să-şi verse durerea ar fi izbăvit-o într-adevăr de ea. Astăzi, dis-de-dimineaţă, am primit de la Piotr Petrovici un bilet, drept răspuns la scrisoarea pe care i-am trimis-o ieri ca să ne anunţăm sosirea. Vedeţi, s-ar fi cuvenit să ne întâmpine ieri la gară, aşa cum făgăduise. În schimb, a trimis un lacheu să ne dea adresa acestor camere, să ne însoţească până aici şi să ne transmită că dânsul, Piotr Petrovici, are să vină la noi în dimineaţa asta. Când colo, azi-dimineaţă a sosit bileţelul ăsta, uitaţi... Citiţi-l mai bine chiar dumneavoastră, e în el ceva care mă îngrijorează mult... o să vedeţi dumneavoastră îndată ce... să-mi spuneţi sincer ce părere aveţi, Dmitri Prokofici! Dumneavoastră cunoaşteţi mai bine decât oricine firea lui Rodea şi sunteţi cel mai în măsură să-l sfătuiţi. Vă spun dinainte că Dunecika a hotărât deja totul din prima clipă, însă eu, eu încă nu ştiu cum trebuie procedat şi... de aceea v-am aşteptat pe dumneavoastră.

Razumihin despături bileţelul datat cu o zi înainte şi citi următoarele:

Stimată doamnă Pulheria Alexandrovna, am onoarea de-a vă aduce la cunoştinţă că, fiind reţinut de împrejurări neprevăzute, nu am izbutit să vă întâmpin la gară, de aceea am trimis un om foarte descurcăreţ. Mă văd totodată lipsit de plăcerea de-a mă întâlni cu dumneavoastră şi mâine-dimineaţă, din pricina unor treburi care nu suferă amânare la senat şi pentru a nu vă stingheri întâlnirea de familie, a dumneavoastră cu fiul şi a Avdotiei Romanovna cu fratele dânsei. Voi avea onoarea de a vă vizita şi de a vă prezenta omagiile mele la locuinţa dumneavoastră abia mâine-seară, la ora opt fix, îndrăznind să vă rog stăruitor ca Rodion Romanovici să nu fie de faţă la întrevederea noastră, întrucât m-a jignit la modul cel mai grosier şi mi-a arătat o totală lipsă de consideraţie când l-am vizitat ieri, ştiindu-l bolnav, şi în afară de asta pentru că doresc să am personal şi pe larg cu dumneavoastră o explicaţie necesară în legătură cu un anume punct despre care doresc să vă aflu părerea. Totodată, am onoarea să vă previn că dacă, în ciuda rugăminţii mele, îl voi întâlni pe Rodion Romanovici, mă voi vedea nevoit să mă retrag imediat, lucru pentru care nu mă veţi putea învinui. Vă scriu aceste lucruri şi fiindcă presupun că Rodion Romanovici, care părea atât de bolnav atunci când l-am vizitat, după numai două ore s-a însănătoşit brusc şi, de vreme ce a ieşit deja din casă, este posibil să vină şi la dumneavoastră. M-am convins de asta cu propriii mei ochi, la locuinţa unui beţiv pe care l-a călcat o trăsură şi care a murit deja, unde i-a dat fiicei aceluia, o fată de moravuri uşoare, în jur de douăzeci şi cinci de ruble, pretextând că erau pentru înmormântare, ceea ce m-a mirat foarte mult, ştiind cât de greu aţi procurat dumneavoastră această sumă. Totodată, asigurând-o de stima mea deosebită pe Avdotia Romanovna, vă rog să primiţi sentimentul celui mai respectuos devotament din partea preaplecatului dumneavoastră servitor,

P. Lujin

— Ce să fac eu acum, Dmitri Prokofici? întrebă Pulheria Alexandrovna aproape plângând. Cum să-i spun eu lui Rodea să nu vină? După ce-a stăruit atât aseară să îl refuzăm pe Piotr Petrovici, acum ni se dă dispoziţie să nu-l primim pe el! Dar el, cum o să afle, o să vină înadins... şi ce-o să fie atunci?

— Faceţi aşa cum a hotărât Avdotia Romanovna, răspunse pe dată Razumihin, foarte calm.

— O, Doamne! Ea spune... Dumnezeu ştie ce spune, fiindcă nu vrea să mă lămurească şi pe mine ce are de gând! Spune că e mai bine, adică nu că e mai bine, ci că trebuie neapărat, nu ştiu pentru ce, să vină şi Rodea azi la ora opt, să se întâlnească neapărat amândoi... Eu mă gândeam să nu-i arăt scrisoarea şi, cu ajutorul dumneavoastră, să-l împiedic să vină... fiindcă e iritabil... Apoi nici nu-nţeleg nimic, ce-i cu beţivul care a murit şi cu fiica lui şi cum a fost în stare să-i dea acestei fiice ultimii bani, toţi banii... pe care...

— Pe care i-am procurat cu atâta greutate, mamă, adăugă Avdotia Romanovna.

— Ieri a fost ceva cu el, spuse îngândurat Razumihin. Dacă aţi şti ce-a făcut ieri la cârciumă, deşi n-a fost chiar fără cap... hm! Mi-a vorbit într-adevăr şi mie despre un mort şi despre nu ştiu ce fată ieri, când îl însoţeam acasă, dar n-am priceput nimic... De altfel, ieri şi eu...

— Mamă, cel mai bine e să mergem noi la el, te asigur că o să vedem imediat ce avem de făcut. De altfel, e deja timpul. Doamne, e unsprezece! strigă ea uitându-se la foarte frumosul ei ceas de aur emailat, pe care îl purta la piept, atârnat de un