Nu numai că sunt într-o furtună de nisip, dar aceasta se întețește pe măsură ce mă apropii de Schiaparelli. Acum câteva ore eram îngrijorat că trebuie să ocolesc craterul Marth. Acum trebuie să ocolesc ceva mult mai mare.

Și trebuie să-i dau bice. Furtunile de nisip se mișcă. Dacă stau pe loc, probabil o să fiu înghițit. Dar în ce parte s-o iau? Deja nu mai e o problemă de eficiență. Dacă o iau în direcția greșită, de data asta o să înghit praf și-o să mor.

N-am imagini din satelit. N-am cum să aflu dimensiunea sau forma furtunii, nici direcția în care se îndreaptă. Frate, aș da orice pentru o conversație de cinci minute cu NASA. Acum că mă gândesc la asta, celor de la NASA cred că le tremură chiloții așteptând să vadă cum o să se termine chestia asta.

Sunt contra cronometru. Trebuie să-mi dau seama cum să-mi dau seama ce trebuie să știu despre furtună. Și trebuie s-o fac acum.

Și în clipa asta nu-mi vine nimic în minte.

•

Mindy se târî către computerul ei. Schimbul de astăzi începuse la 2.10 p.m. Programul ei coincidea cu cel al lui Watney în fiecare zi. Dormea când dormea și el. Watney pur și simplu dormea noaptea, pe Marte, în timp ce Mindy trebuia să ațipească cu patruzeci de minute mai devreme în fiecare zi și să-și lipească folie de aluminiu pe ferestre ca să reușească să doarmă cât de cât.

Deschise cele mai recente imagini de la sateliți. Ridică o sprânceană. Bărbatul nu-și strânsese încă tabăra. De obicei conducea dimineața devreme, de îndată ce era destulă lumină ca să navigheze. Apoi profita de soarele de la miezul zilei ca să maximizeze încărcarea.

Dar astăzi nu se mișcase, și era trecut bine de orele dimineții.

Se uită în jurul roverelor și al dormitorului în căutarea unui mesaj. Îl găsi la locul obișnuit (la nord de tabără). Citind codul Morse, ochii i se măriră.

„FURTUNĂ DE NISIP. CAUT SOLUȚIE.”

Căută agitată în mobil și formă numărul personal al lui Venkat.

ÎNREGISTRARE DE JURNAL: ZIUA SOLARĂ 476

Cred că o să mă descurc.

Sunt chiar la marginea unei furtuni. Nu-i știu dimensiunile sau direcția. Dar se mișcă și pot să profit de asta. Nu sunt nevoit să rătăcesc în jurul ei ca s-o explorez. O să vină ea la mine.

Furtuna e doar praf în aer; nu e periculoasă pentru rovere. Pot să mă gândesc la ea ca la o „pierdere procentuală de energie”. Am verificat ieri generarea de energie și era la 97 la sută față de nivelul optim. Deci în această clipă e o furtună de 3 la sută.

Trebuie să avansez și trebuie să regenerez oxigen. Astea sunt cele două mari obiective ale mele. Folosesc 20 la sută din energia totală ca să recuperez oxigenul (când mă opresc în zilele de aer). Dacă ajung într-o zonă de furtună de 81 la sută, chiar o să am probleme serioase. O să termin oxigenul chiar dacă îi dedic toată energia disponibilă. Ăsta e scenariul dezastruos. De fapt, lucrurile devin dezastruoase cu mult înainte să se ajungă aici. Am nevoie de curent ca să mă deplasez, altminteri o să rămân împotmolit până trece furtuna sau se disipează. Asta ar putea dura luni de zile.

Cu cât generez mai multă energie, cu atât o să am mai multă pentru deplasare. Când cerul e senin, 80 la sută din energia totală o dedic deplasării. În felul ăsta ajung la 90 de kilometri într-o zi solară. Deci acum, cu o pierdere de 3 la sută, fac cu 2,7 kilometri mai puțin decât ar trebui.

E în regulă să pierd ceva din distanța de deplasare pe zi. Am destul timp, dar nu-mi permit să mă afund prea mult în furtună, altminteri n-o să mai pot ieși niciodată.

Așadar trebuie să mă deplasez mai rapid decât furtuna. Dacă pot să merg mai repede, pot să fac manevre în jurul ei fără să fiu înghițit. Trebuie să aflu cât de repede se mișcă.

Pot să fac asta stând aici vreme de o zi solară. Pot să compar energia în wați de mâine cu cea de azi. Nu trebuie decât să mă asigur că fac comparația la aceeași oră din zi. Atunci o să știu cât de repede se mișcă furtuna, cel puțin în termeni de pierdere procentuală a energiei.

Dar trebuie să știu și forma furtunii.

Furtunile de nisip sunt mari. Pot să se întindă pe mii de kilometri. Deci când o să-mi croiesc drum pe lângă ea, trebuie să știu încotro s-o iau. O să vreau să mă deplasez perpendicular pe linia ei de deplasare și în direcția în care e mai slabă.

Deci iată care e planul meu.

În clipa asta pot să merg 86 de kilometri (fiindcă ieri n-am încărcat complet acumulatorii). O să las o celulă solară aici și-o să conduc pe o distanță de 40 de kilometri spre sud. Acolo o să las o altă celulă solară și o să conduc alți 40 de kilometri spre sud. O să am trei puncte de referință pe 80 de kilometri.

În următoarea zi o să mă duc să colectez celulele și să obțin datele. Comparând energia în wați la aceeași oră din zi, din toate cele trei poziții, o să aflu forma furtunii. Dacă furtuna e mai densă spre sud, o s-o ocolesc prin nord. Dacă e mai densă spre nord, o s-o iau spre sud.

Sper s-o iau spre sud. Schiaparelli e la sud-est de mine. Dacă mă duc spre nord, lungesc mult timpul necesar întregii călătorii.

Există o singură problemuță cu planul meu: n-am cum să „înregistrez” energia în wați produsă de o celulă solară abandonată. Pot să urmăresc și să înregistrez cu ușurință energia în wați pe computerul roverului, dar am nevoie de ceva pe care să-l pot lăsa în urmă. Nu pot să fac citiri