Cărți «Eliberare carti online pdf 📖». Rezumatul cărții:
O aștepta lângă locul în care se spălau și când o văzu că se apropie, începu să-și descheie cămașa.
– Gaspard o să plătească pentru asta, spuse Nancy în timp ce lăsa hainele curate și îl ajuta să-și dea jos cămașa murdară și împuțită de pe umeri.
– N-are de ce, spuse el.
– E strigător la cer.
El se întoarse s-o lase să-i dezlipească haina de pe spate.
– Am spus că n-are de ce!
Vocea lui era sălbatică, clară. Ea era gata să insiste, apoi văzu. Spatele lui era acoperit de cicatrici. Brazde clare de biciuire.
– Denden...
El se aplecă să-și desfacă șireturile și se descălță.
– Știi că nu e prima dată când vin în Franța, Nancy. Am fost aici și în 1939. Eram în turneu cu circul și am ajuns la Paris, transmiteam informații rețelei de acolo. Am rezistat aproape trei ani. Am fost învățat să folosesc radioul pe teren când unul dintre operatori a fost împușcat. Eu am fost unul dintre agenții pe care i-au prins când ne-au spart codurile.
– Gestapoul?
El își dădu jos pantalonii și intră încetișor în apă. Era la fel de slab și deșirat ca ea. Brațele îi erau foarte bronzate de la cot la încheietură. Nancy se așeză turcește pe mal, în timp ce el se scufundă în apă, apoi ieși și își dădu părul de pe față.
– Cine altcineva? M-au ținut șase luni înainte să mă deporteze, dar am sărit din tren cu alți câțiva. Am ajuns pe coasta Bretaniei. Am găsit un pescar prietenos.
– De ce nu mi-ai spus? întrebă ea, cu bărbia în palmă.
El își turnă apă caldă peste piele cu căușul palmelor, insistând pe păr.
– Pentru că nu ar trebui să le arăt oamenilor cicatricile mele ca să le demonstrez că nu sunt un poponar laș.
Nancy tresări. Ea spusese asta. Unui om care supraviețuise trei ani în Parisul ocupat. Unui om care, după cum se dovedise, știa exact ce-l așteaptă dacă va fi prins. Prietenului ei.
– Denden, ce am spus... Nu vorbeam serios...
– Ba da.
El strânse și mai multă apă și se frecă pe piept, apoi și mai multă ca să-și spele sângele din jurul nasului.
– Toată lumea crede că poponarii sunt lași. Mie mi-era teamă că au dreptate; cred că de-asta am început să transmit informații, de fapt.
Lăsă capul pe spate. Stătea cu brațele larg deschise, simțind cum îi bate soarele pe față. Arăta ca Iisus la botez.
– Tu te crezi o fată modernă, Nancy. Dar tot fata mamii ești. Toate rahaturile alea plicticoase din Biblie sunt tot acolo, pe undeva, și ne judeci pe toți.
Ieși din apă și ea îi întinse prosopul. El și-l înfășură în jurul mijlocului și se așeză lângă ea.
– S-ar putea să ai dreptate. Și eu mă judec. Mă face să fiu o vacă insuportabilă uneori.
El se întinse pe piatra rece și privi spre cer.
– Cu Jules te-au prins?
– Nu mă laud.
Nancy trase aer în piept, pregătindu-se să-i povestească despre miliție, despre Böhm, despre ce avea de gând să facă, dar replica aceea scurtă și tăioasă făcu ca propriile confesiuni să-i rămână în gât. Îl scosese literalmente din rahat și încercase să-și ceară scuze. Nu-i datora mai mult. Ba da, îi datora. Știa asta, dar nu-i putea oferi mai mult.
Capitolul 49
Nu mai vorbi nimeni despre incident și, dacă cineva avea ceva de zis despre venirea lui Anne în tabără, nimeni nu scosese nici un cuvânt în privința asta. Nancy avu la dispoziție o bună parte din zi să-și pregătească notițele pentru Denden și ce ofițer DOS să trimită după ea înainte ca Tardi să o găsească.
Denden deschise violent ușa autobuzului. Nancy ascunse notițele pe care le scria sub perna de satin și așteptă calm asaltul.
– Mateo nu crede c-o s-o faci, dar chiar o faci, nu-i așa?
Nu-l văzuse niciodată așa, avea fața roșie, tonul ridicat. Părea că ia tot oxigenul din spațiul restrâns al autobuzului, aplecându-se spre ea. Nancy își lăsă mâna moale peste armă.
– Neamțul te minte!
– Tardi, spuse ea calmă, trebuie s-o fac. Dacă există vreo șansă ca Henri să fie încă în viață, trebuie să dau la schimb viața mea pentru a lui. Îl iubesc. Și el ar face asta pentru mine.
Tardivat
