– Căcat! Nu ești în Franța pentru el. Ești aici pentru noi. Asta ai spus, asta ai jurat.

Nancy simți un val de furie rece prin oase.

– Am făcut destul pentru voi! Iisuse, Tardi, nu te panica! O să vină în continuare destule provizii cu destule parașute. Găsește-ți altă fată pentru care să faci rochii.

El se dădu un pic în spate de parcă l-ar fi lovit, apoi înaintă din nou spre ea.

– Avem nevoie de tine! Nici un om nu merită suferința pe care ar aduce-o pierderea ta.

Ea se ridică rapid, obligându-l să se retragă.

– Henri merită zece ca mine! spuse ea. O sută ca mine. Nu știi, Tardi, nu-l cunoști. Nu ne cunoști pe nici unul dintre noi. Dumnezeule, dacă ar exista o șansă... mi-aș da viața pentru oamenii ăștia, dar mi-aș da viața de o mie de ori pentru Henri.

Furia pieri de pe fața lui, lăsând loc durerii și confuziei.

– Și tu ai face la fel pentru soția ta, Tardi. Nu nega.

Își luă mâna de pe armă, iar el se dădu un pas înapoi.

– Poate că da, mon colonel, spuse pe un ton amar, dar speram că ești mai bună ca mine.

Apoi plecă. Nancy se așeză greoi la loc, cu capul în palme și, pentru prima dată de când venise înapoi în Franța, își dădu seama că tremură.

Când se trezi a doua zi, culcușul pe care i-l pregătise lui Anne pe podea era strâns cu grijă. Simți un fior scurt de vinovăție la gândul că lăsa fata singură, dar Tardi și Mateo o să aibă grijă de ea. Se ridică în coate și se uită pe geam. Liniște. Nu-l mai văzuse pe Tardi ieri și nimeni altcineva n-o vizitase să-i spună ce ar trebui să facă și ce nu. Asta însemna că Mateo nu le spusese lui Fournier și lui Denden despre ofertă, iar Tardi păstrase decizia ei pentru el. Bine. O să fie mai ușor așa.

O să împartă oamenii pe grupuri pentru antrenamentele cu bazooka și o să-l pună pe René să-i informeze pe luptătorii seniori despre utilizările lor tactice. Apoi, când toată lumea era ocupată, va spune unui ofițer junior, unul care nu auzise oferta lui Böhm, poate Jules, că se duce să caute o locație pentru transportul de provizii mai aproape de Montluçon și o să-și vadă de drum.

Se întreba în ce stare de spirit va fi Mateo. Oare o va ierta pentru baia de sânge din cafenea? Poate iertare era cuvântul greșit. Ca s-o poată ierta, trebuia ca ea să recunoască faptul că greșise – iar ea nu greșise. O să-i treacă. Și Gaspard o să fie cu ochii pe ea, să se răzbune pentru treaba cu Denden. O să cotcodăcească atunci când va afla despre plecarea ei. Nu era nimic de făcut. Fournier o să se descurce.

Măcar avea ceva să le dea amărâților. Perspectiva unei acțiuni de amploare o să le țină mintea ocupată. Denden primise noaptea trecută un mesaj de la Londra. Voiau ca grupul lui Nancy să atace o armată germană la 65 de kilometri spre sud, să atragă o parte din trupe și să le facă loc britanicilor să debarce în Marsilia. Slavă Domnului că aveau bazooka! Era timpul să arunce niște zăhărele: o să se consulte în privința strategiei, pentru că Fournier cunoștea bine acea zonă; Gaspard putea să aleagă ce oameni să fie învățați să folosească bazooka. Lasă-i să-și oblojească mândria cu asta.

Se îmbrăcă rapid și se duse în pădure să se ușureze, apoi veni pe cărare spre tabăra principală.

Ce naiba...? Tardivat o ținea pe Anne de braț. Ea tremura în fața lui și el avea mâna ridicată.

O văzu pe Nancy și dădu drumul fetei, trântind-o pe jos.

– Mon colonel, copilul ăsta imbecil a făcut un foc în câmp deschis! Trimitea semnale cu fum de câteva ore!

– Nu mai speria copilul și stinge-l în cazul ăsta, spuse Nancy.

– Am făcut pâine, madame, spuse Anne, și arătă cu degetul zeci de chifle întinse pe un șervet în iarbă. Am văzut cuptorul aseară și m-am gândit să vă fac un mic dejun special, ca să vă mulțumesc.

Fată proastă. Nu folosești proviziile ca să le zici mulțumesc ofițerilor. Ce mai urmează? Torturi aniversare? Of, biata copilă! Nancy își aduse aminte de primele ei zile de fugară și de bunătatea necunoscuților.

– Bine, Anne. Dar să nu mai faci asta.

Anne se grăbi, puse chiflele în poala fustei și se retrase spre autobuz. Tardivat stinse focul de gătit, înjurând cu patimă.

– Ai văzut vreun avion? întrebă Nancy.

Tardivat scutură din cap.

– Dar e senin. Ar putea să fie suficient de departe și