sfoară, La ce te-ai gândit, întrebă fata cu ochelari negri, neliniştită, auzind zgomotul foarfecelui tăindu-i părul, Dacă părinţii tăi se întorc, vor găsi pe clanţa uşii o şuviţă de păr, a cui ar putea fi dacă nu a fiicei lor, întrebă soţia medicului, îmi vine să plâng, spuse fata cu ochelari negri, zis şi făcut, cu capul pe braţele încrucişate pe genunchi îşi vărsă durerile, dorul, emoţia trezită de ideea soţiei medicului, apoi înţelese, fără să ştie pe ce căi ale sentimentelor ajunsese aici, că plângea şi pentru bătrâna de la etajul întâi, devoratoarea de carne crudă, vrăjitoarea oribilă, care, cu mina ei moartă, îi restituise cheile casei. Atunci soţia medicului spuse, Ce timpuri trăim, s-a răsturnat ordinea lucrurilor, un simbol, care aproape întotdeauna a fost al morţii, devine semn de viaţă, Unele mâini sunt în stare de astfel de minuni şi de altele mai mari, spuse medicul, Nevoia poate multe, dragul meu, spuse femeia, şi acum ajunge cu filosofia şi taumaturgia, să ne dăm mâinile şi să ne vedem de treabă. Chiar fata cu ochelari negri atârnă de clanţă şuviţa de păr, Crezi că părinţii mei o s-o descopere, întrebă, Clanţa uşii e mâna întinsă a casei, răspunse soţia medicului, şi cu această frază de efect, aşa s-ar spune, şi-au încheiat vizita.

  Seara au avut din nou lectură şi audiţie, n-aveau cum să se distreze altfel, păcat că medicul nu era, de exemplu, violonist amator, ce dulci serenade s-ar auzi atunci de la etajul cinci, vecinii invidioşi ar zice, Ori le merge bine, ori sunt inconştienţi şi cred că pot uita de necazuri râzând de necazurile celorlalţi. Acum nu e altă muzică în afară de cea a cuvintelor, iar aceasta, mai ales cea din cărţi, e discretă, chiar dacă cineva din clădire ar fi mânat de curiozitate să asculte la uşă, n-ar auzi decât un murmur solitar, un şirag de sunete care se va putea prelungi la nesfârşit, cărţile lumii, toate laolaltă, sunt, aşa cum se spune că e universul, infinite. Când lectura s-a terminat, târziu în noapte, bătrânul cu legătură neagră a spus, La asta am fost reduşi, să ascultăm, Eu nu mă plâng, aş putea sta aşa pentru totdeauna, spuse fata cu ochelari negri, Nici eu nu mă plâng, spun doar că nu mai putem face altceva decât să ascultăm istoria unei umanităţi care a trăit înainte de noi, profităm de norocul că mai există nişte ochi lucizi, ultimii care au rămas, dacă, într-o zi, se vor stinge,.nici nu vreau să mă gândesc, atunci firul care ne uneşte de această umanitate se va rupe, va fi ca şi cum ne-am îndepărta unii de alţii în spaţiu, pentru totdeauna, la fel de orbi şi noi şi ei, îmi voi păstra speranţa cât voi putea, spuse fata cu ochelari negri, speranţa că îmi voi regăsi părinţii, speranţa că mania băiatului se va întoarce, Ai uitat să pomeneşti speranţa tuturor, Care, Să ne recuperăm vederea, Unele speranţe e o nebunie să le ai, îţi spun că dacă n-ar fi ele, aş fi renunţat la viaţă, Dă-mi un exemplu, Să văd iar, Pe asta o cunoaştem, dă-mi alt exemplu, Nu vreau, De ce, Nu te interesează, Şi de unde ştii tu că nu mă interesează, ce crezi tu că ştii despre mine ca să hotărăşti, de capul tău, ce mă interesează şi ce nu, Nu te supăra, n-am avut intenţia să te jignesc, Bărbaţii sunt toţi la fel, cred că e destul că s-au născut dintr-un pântece de femeie ca să ştie totul despre femei, Eu despre femei ştiu puţine, despre tine nimic, bărbatul, pentru mine, e departe, acum sunt un bătrân, şi chior, nu numai orb, Nu mai ai nimic să spui împotriva ta, Mult mai mult, nici nu-ţi închipui cum creşte lista neagră a automustrărilor o dată cu trecerea anilor, Sunt tânără, şi am şi eu destule, încă n-ai făcut nimic rău cu adevărat, Cum poţi s-o ştii, n-ai trăit niciodată cu mine, Da, n-am trăit niciodată cu tine, De ce ai repetat cuvintele mele cu un asemenea ton, Ce ton, Ştii tu, Am spus numai că n-am trăit niciodată cu tine, Tonul, tonul, nu te preface că nu înţelegi, Nu insista, te rog, Insist, trebuie să ştiu, Ne întoarcem la speranţe, Să ne întoarcem, Celălalt exemplu de speranţă pe care am refuzat să-1 dau era ăsta, Ăsta, care, Ultima automustrare de pe lista mea, Explică-te, te rog, nu mă pricep la şarade, Monstruoasa dorinţă de a nu ne recupera vederea, De ce, Ca să continuăm să trăim aşa, Vrei să spui, toţi împreună, sau tu cu mine, Nu mă obliga să răspund, Dacă ai fi doar un bărbat, ai putea evita răspunsul, aşa cum fac cu toţii, dar chiar tu ai spus că eşti un bătrân, iar un bătrân, dacă o viaţă lungă are vreun sens, n-ar trebui să întoarcă spatele adevărului, răspunde, Eu cu tine, Şi de ce vrei tu să trăieşti cu mine, Te aştepţi s-o spun în faţa tuturor, Am făcut unii în faţa celorlalţi lucrurile cele mai murdare, cele mai urâte, mai respingătoare, cu siguranţă nu e mai rău decât ce ai să-mi spui, Dacă aşa doreşti, atunci fie, pentru că bărbatul care încă sunt o iubeşte pe femeia care eşti, A fost aşa de greu să faci declaraţia de dragoste, La vârsta mea, mi-e teamă de ridicol, N-ai fost ridicol, Să uităm asta, te rog, Nu vreau să uit, nici să te las să uiţi, E o prostie, m-ai obligat să vorbesc, şi acum, Şi acum e rândul meu, Nu spune nimic de care te-ai putea căi, adu-ţi aminte de lista neagră, Dacă voi fi sinceră astăzi, ce contează că va trebui să regret mâine, Taci, Tu vrei să trăieşti cu mine şi eu vreau să trăiesc cu tine, Eşti nebună, Vom începe să trăim aici împreună, ca un cuplu, şi împreună vom continua să trăim, dacă va trebui să ne despărţim de prietenii noştri, doi orbi trebuie să poată vedea mai mult decât unul, E o nebunie, tu nu mă iubeşti,