Mostre de vin şi bere erau înmânate mai ales ucenicilor. Edeard mesteca nişte carne de vită uscată care fusese aromatizată cu un condiment pe care nu-l gustase niciodată până atunci. Salrana ciugulea delicat din tăvile de fructe şi legume murate, deşi fusese mai puţin reţinută atunci când venise vorba despre bomboane de ciocolată exotice.

Când cerul de seară începu să se întunece, Edeard era într-o stare de spirit considerabil mai bună. O mulţime de săteni se duceau acasă să cineze înainte de a reveni pentru festivităţile tradiţionale de noapte. El şi Salrana îşi făcură drum către căruţa şefului caravanei. Ultimii săteni părăseau piaţa, ignorând în acelaşi timp, cu premeditare, perechea din Ashwell.

Barkus, maestrul caravanei, era şi el tot aşa cum îşi amintea Edeard. Un om cu câteva decenii în cel al de-al doilea secol de viaţă, dar încă viguros. Avea cei mai mari perciuni pe care Edeard îi văzuse vreodată. Barba albă se zbârlea în jurul maxilarului, încadrându-i obrajii rumeni. Torsul ca un butoi îi era îmbrăcat într-o cămaşă de mătase roşie şi o vestă extravagantă albastru cu auriu.

– Şi ce pot face pentru voi doi? îi întrebă chicotind pe Edeard şi Salrana care se apropiaseră de căruţă. Familia lui numeroasă le aruncă o privire, dar îşi văzu mai departe de treabă, întinzând o foaie de pânză pe un cadru de lemn de martoz pentru a forma un cort larg. Cred că am rămas fără mostre de bere. Îi făcu cu ochiul lui Edeard.

– Vreau să vin cu voi la Makkathran, amândoi vrem.

Barkus dădu drumul unui râs bubuitor. Doi dintre fiii lui chicotiră şi ei în timp ce înfigeau ţăruşii foii de cort în solul tare.

– Foarte romantic, sunt sigur. Vă admir îndrăzneala, tinere domn şi doamnă a Madonei. Dar, din păcate, nu avem niciun loc pentru pasageri. Acum sunt sigur că, dacă voi doi o să fiţi ah… cum să spun, binecuvântaţi de ceva în plus, părinţii voştri nu vor fi chiar atât de temut cum vă aşteptaţi. Credeţi-mă. Duceţi-vă acasă şi spuneţi-le ce s-a întâmplat.

Salrana îşi trase umerii în spate.

– Nu sunt însărcinată. Îmi iau jurămintele de devotament foarte în serios.

Care minciună sfruntată aproape dezumflă indignarea lui Edeard.

– Sunt Edeard, şi ea este Salrana, suntem supravieţuitori din Ashwell. Era foarte conştient de tăcerea cauzată de declaraţia lui. Cei din familia lui Barkus se uitau acum cu toţii la ei. Mai multe fire de televedere care veneau din cealaltă parte a căruţei îi măturau. Cred că l-ai cunoscut pe maestrul meu, Akeem.

Barkus dădu solemn din cap.

– Ar fi mai bine să veniţi înăuntru. Iar voi ceilalţi, înapoi la muncă!

Căruţa era una dintre cele care aveau o cabină de lemn. Interiorul era placat cu un frumos lemn vechi, auriu, sculptat elaborat şi cu o calitate care i-ar fi depăşit pe Geepalt şi pe ucenicii săi. Fiecare secţiune din pereţi şi tavan era alcătuită din uşi, unele de dimensiuni mici, nu mai mari decât pumnul lui Edeard, altele mai înalte decât el. Barkus deschise o pereche din cele orizontale şi le trase în jos, transformându-le în nişte bănci lungi cu perne. Două dintre uşile mici din vârf alunecară deoparte, lăsând să se vadă nişte panouri de sticlă ceţoasă. Barkus scăpără un chibrit şi îl împinse printr-o gaură mică de la capătul sticlei, aprinzând un fitil. Strălucirea familiară şi confortabilă a flăcării de ulei de jamolar umplu cabina.

Edeard zâmbi, foarte impresionat.

– Îmi amintesc de maestru cu mult drag, spuse Barkus, făcându-le semn spre banca din faţa lui. A călătorit încoace cu noi cu mult timp în urmă. Aveam abia vârsta ta, la timpul acela. Stareţa ta, de asemenea, novice Salrana, întotdeauna ne-a arătat bunătate. Amândoi ne vor lipsi şi îi vom plânge. A fost un lucru groaznic.

– Mulţumesc, spuse Edeard. Nu doresc să deranjez, dar niciunul dintre noi nu poate rămâne în Thorpe-By-Water. Nu suntem bineveniţi şi, în orice caz, e prea aproape de Ashwell.

– Am înţeles. Întreaga provincie este zguduită de ceea ce s-a întâmplat, deşi am auzit multe versiuni. Inclusiv, trebuie să spun, câteva care te pun într-o lumină mai puţin favorabilă, tinere. Mi-am ţinut gura şi nu am răspândit astfel de poveşti, pentru că îmi amintesc de tine de la ultima noastră vizită, în urmă cu patru veri. Îmi amintesc, de asemenea, ceea ce Akeem mi-a spus despre tine. Era impresionat de talentul tău, şi bătrânul Akeem nu era uşor de impresionat, în special de cineva atât de tânăr.

– Edeard şi-a riscat viaţa ca să mă salveze, spuse Salrana.

– Şi de asta am auzit.

– Înainte de acea noapte, Akeem spuse că vrea să mă duc la Makkathran ca să studiez la Turnul Albastru al breslei mele. Aş vrea să… Nu. Voi face astfel încât dorinţa lui să devină realitate.

Barkus zâmbi uşor.

– Un obiectiv demn, tinere.

– Vom munci ca să ne plătim călătoria, spuse Edeard cu putere. Nu cer nimic gratis.

– Nici eu, spuse Salrana.

– Nici nu mă aştept la mai puţin, spuse Barkus. Părea tulburat. Cu toate acestea, este un drum lung, nu vom ajunge la Makkathran până în primăvara anului viitor, şi asta dacă totul merge bine. Multe caravane şi-au scurtat deja călătoria obişnuită ca să părăsească această provincie. Poveştile despre soarta satului Ashwell sunt multe, dar ne-au descurajat pe toţi. După câte îmi amintesc, Akeem spuse că ai o a treia mână puternică.

– Asta-i adevărat. Dar talentul meu este sculptura. Sunt mulţi Impliciţi sălbatici în pădurile şi dealurile din această provincie. Până la venirea iernii îţi pot sculpta o haită de ge-lupi de care nicio bandă de bandiţi nu va reuşi vreodată să treacă, indiferent cât de puternică ar fi acoperirea lor. Pot să le sculptez un simţ al mirosului mai puternic decât oricare ai folosit până în prezent. Pot sculpta, de asemenea, un vultur, care