va zbura în cercuri pe o distanţă de câţiva kilometri pe fiecare parte a convoiului, căutând şi cel mai mic indiciu de trădare sau de ambuscadă.

– Sunt sigur că poţi. Chiar şi acum Barkus era nesigur.

– Vă pot învăţa, de asemenea, pe voi şi familiile voastre acest lucru, spuse Edeard. Îşi împleti în jur scutul invizibil, ascunzându-se. Barkus tresări uimit şi se aplecă înainte clipind. Edeard simţit televederea maestrului caravanei biciuind înainte şi înapoi prin cabină. Se ridică liniştit şi se aşeză lângă Barkus cel consternat, apoi îşi retrase camuflajul. Cum ar putea oare bandiţii să te atace dacă nu te pot vedea?

– Sfântă Madona! mormăi Barkus. N-am ştiut aşa ceva…

– Akeem mi-a dăruit asta.

Barkus îşi recăpătă rapid calmul.

– Adevărat. Era adevărat ce spunea Akeem despre tine. La fel sunt, cred, şi jumătate din poveşti. Foarte bine, dragii mei tineri, vă voi accepta pe amândoi ca novici ai familiei. Veţi veni cu noi până la Makkathran. Şi veţi munci ca să vă plătiţi drumul. Să vedem dacă o să mai credeţi că o astfel de nobleţe este utilă atunci când vom ajunge în Munţii Ulfsen. Cu toate acestea, Edeard, acest aranjament este condiţionat de promisiunea ta de a nu mai învăţa pe nimeni trucul cu ascunderea, de acord?

– Da, domnule. Dar nu înţeleg de ce, totuşi.

– Nu l-ai arătat nimănui din Thorpe-By-Water, nu-i aşa?

– Nu, domnule.

– Ai un instinct politic bun, băiatul meu. Să lăsăm lucrurile aşa, bine? Sunt oricum destule probleme care ne infectează biata şi bătrâna noastră lume, fără să ne mai furişăm cu toţii nevăzuţi. Deşi, dacă poţi găsi o cale pentru ca televederea să poată desface o astfel de acoperire, ţi-aş fi recunoscător dacă ai binevoi să mă informezi imediat.

– Da, domnule.

– Bun băiat. Plecăm la ivirea zorilor, de acum în trei zile. Dacă nu sunteţi aici în dimineaţa aceea, noi tot vom pleca. Deşi nu cred că maestrul se va împotrivi.

– Nu cred că o va face, domnule.

– Makkathran! spuse Edeard în timp ce se depărtau grăbiţi de căruţă.

Acum, dacă Barkus acceptase să îi ia, toate grijile şi îndoielile lui se topiseră. Credea că dă bir cu fugiţii, că era un laş pentru că punea atâtea provincii între el şi bandiţi, lăsându-le să se ocupe singure de problema asta şi să-şi verse sângele pentru a-şi proteja pământul în timp ce el trăia o viaţă sigură şi confortabilă în oraş. Dar acum plecau, şi asta era.

– Imaginează-ţi.

– Nu pot să cred. Zâmbetul Salranei era larg şi lipsit de griji. Crezi că va fi la fel de minunat ca în poveştile pe care le-am auzit?

– Dacă este doar o zecime atât de fabulos precum se spune, va fi dincolo de orice am visat.

– Şi vom fi în siguranţă, oftă ea.

– Da. Îi cuprinse umerii cu braţul. Frăţeşte! Vom fi în siguranţă. Şi ce viaţă splendidă vom trăi în capitala lumii!

4

Eroarea fu surprinzător de uşor de găsit. Troblum îşi spuse că Emily Alm nu avusese prea mult timp pentru a o insera şi nici motiv să-şi închipuie că el va încerca să verifice, cel puţin nu imediat. Făcuse câteva modificări în plan. Fiecare, în sine, era relativ inofensivă, ceea ce le făcea şi mai greu de detectat, dar efectul cumulat era suficient pentru ca rezultatul să fie în mod sigur eronat. Îi luă mai puţin de o oră de muncă pentru a le elimina. Reluă apoi procesul de producţie.

Imediat după aceea, u-amprenta îi stabili un link unic securizat cu apartamentul lui. Acum ştia că Marius încerca să-l manipuleze şi că ar merge oricât de departe pentru a obţine ceea ce dorea. Şi mai ştia că avea nevoie de o cale de scăpare. Una singură l-ar fi putut pune dincolo până şi de raza de acţiune a reprezentantului: coloniile. După Războiul Starflyer, fiecare dintre vechile dinastii rămăsese cu câte o flotă de nave de salvare redundante, nave spaţiale capabile să ducă toate persoanele importante în cealaltă parte a galaxiei, unde ar fi fost în siguranţă dacă extratereştrii Prime ar fi câştigat. Având în vedere sumele exorbitante investite în construirea lor, liderii dinastiilor nu ar fi renunţat niciodată la ele doar pentru simplul motiv că victoria revenise Confederaţiei. Navele de salvare porniseră, în schimb, să caute noi lumi şi culturi complet independente de Confederaţie. Peste patruzeci de nave fuseseră lansate, deşi nici această cifră nu era sigură. Liderii dinastiilor ezitau să admită cât de mulţi bani turnaseră în propria salvare, în detrimentul tuturor celorlalţi. În secolele următoare, mai multe nave de colonizare fuseseră special amenajate. Nemaifiind destinate exclusiv dinastiilor, transportaseră în afară o gamă şi mai largă de credinţe, familii şi ideologii care căutau să se elibereze într-o măsură pe care nici chiar Lumile Externe nu ar fi putut-o oferi vreodată. Ultima plecare majoră fusese în anul 3000, atunci când Nigel Sheldon însuşi condusese o flotă de zece nave spaţiale, cea mai mare realizată vreodată în scopul de a crea în altă parte o „nouă experienţă umană“. La momentul respectiv, mulţi susţinuseră că navele aveau o rază de zbor transgalactică.

Cu linkul ultrasecurizat la apartamentul lui odată stabilit, Troblum folosi o conexiune ascunsă similară cu care u-amprenta sa începu să scotocească unisfera după destinaţiile posibile ale navelor de colonizare din interiorul galaxiei. Erau listate peste o sută de plecări şi, drept urmare, mii de articole care le prezentau pe fiecare dintre ele. O mulţime dintre aceste articole speculau cu privire la motivul pentru care nicio colonie nu reluase contactul, nici măcar pentru a lansa un mesaj de făcut în ciudă. Desigur, nu existau înregistrări despre vreo navă a Marinei care să fi dat peste o lume umană oriunde altundeva în galaxie, nu că s-ar fi explorat vreodată mai mult de o fracţiune la sută din stelele H-congruente disponibile. Desigur, în centrul