înainte ca amestecul detonant să aibă timp să funcţioneze. Salvele se pierd atunci în nisip, iar când insecta şi-a risipit toată muniţia, şoarecele îl devorează începând cu capul.

 

EDMOND WELLS,

Enciclopedia cunoaşterii relative şi absolute, volumul II.

 

 

 

149. O DIMINEAŢĂ ÎNCÂNTĂTOARE

 

24 se trezeşte, ghemuită în scobitura unei crengi subţiri de salcâm. Pe toată latura crengii se desluşesc nişte găurele destinate aerisirii încăperilor. Străpungând membrana despărţiturii din fund, ea descoperă o sală gata pregătită pentru a deveni o creşă. Furnicile celelalte dorm mai departe. 24 iese puţin la plimbare.

Peţiolele salcâmului sunt purtătoare de distribuitori de nectar pentru adulţi şi de corpusculi "conservă", ideali pentru larve. Alimentele acestea sunt pline de proteine şi de grăsimi perfect potrivite pentru nutriţia furnicilor de toate vârstele.

Falezele trosnesc sub asaltul primelor valuri mărunte. Aerul e parfumat de mirosuri mentolate înţepătoare şi de izuri de mosc.

Un soare roşiatic luminează suprafaţa fluviului pe care alunecă ploşniţe-de-apă. O rămurică uscată face oficiu de promontoriu. 24 înaintează de-a lungul ei, desluşind prin apa transparentă lipitori şi larve de ţânţari strânse în ciorchini.

24 se îndreaptă spre partea de nord a insulei. O mulţime de lintiţă ca nişte pajişti de granule verzi şi rotunde, din care se ivesc uneori ochii bulbucaţi ai vreunui brotăcel, mângâie marginile falezei. Într-un golf, ceva mai departe, nuferi albi cu vârful petalelor mov s-au desfăcut de la ora şapte dimineaţa şi nu se vor închide decât la sfârşitul după-amiezii. Nufărul posedă o putere calmantă celebră în lumea insectelor. În perioadele de foamete li se întâmplă chiar să îi mănânce rizomul, care e foarte bogat în amidon.

Natura are mereu grijă de toate, îşi zice 24. Lângă ceea ce provoacă boala există întotdeauna şi un leac. Pe malul apelor stătătoare şi clocite cresc de exemplu sălcii plângătoare; scoarţa lor conţine acid salicilic, principalul component al aspirinei, care vindecă bolile căpătate în asemenea locuri nesănătoase.

Insula e destul de mică. 24 a ajuns deja pe ţărmul estic. Locul este împodobit de plante amfibii cu tulpinile cufundate în apă. Stânjenei, iarba-şopârlelor şi boglari se găsesc pretutindeni din belşug, adăugând porţiuni de culoare violetă sau albă în lumea aceasta de verdeaţă.

Perechi de libelule zboară încoace şi încolo. Masculii încearcă să-şi unească cele două sexe cu sexul dublu al femelelor. Masculul are un sex sub torace şi un altul în capătul abdomenului, iar femela unul îndărătul capului şi altul la capătul abdomenului. Pentru ca totul să decurgă normal, trebuie ca cele patru sexe să fie cuplate în acelaşi moment, ceea ce necesită acrobaţii nenumărate.

24 îşi continuă vizita pe insulă.

La sud, plantele de baltă se înrădăcinează direct în pământ. Acolo există trestii, stuf, stânjenei-galbeni şi mentă. Deodată, dintre tulpini se ivesc doi ochi negri, care o pironesc pe 24. Apoi, ochii încep să înainteze, lăsând să se vadă că aparţin unei salamandre. E un soi de şopârlă al cărei înveliş este străbătut de vinişoare galbene şi portocalii. Capul îi este rotund şi neted, iar spinarea e străbătută de negi cenuşii, care reprezintă ultimele vestigii ale crestelor strămoşului ei dinozaur. Animalul se apropie. Salamandrele se delectează cu insecte, dar sunt atât de încete, încât, în cele mai multe cazuri, prada o ia la fugă înainte ca ele să o poată înhăţa. Atunci, ele aşteaptă ca ploaia să le doboare pentru a le putea culege ulterior.

24 goneşte spre adăpostul salcâmului.

Alarmă, strigă ea în limbaj olfactiv, o salamandră, o salamandră!

Abdomenele se amplasează în poziţie de tir, ţintind prin deschizăturile copacului. O rafală de acid ţâşneşte pe loc, atingându-şi cu uşurinţă obiectivul, care e mult prea greoi. Dar, datorită pielii sale groase, salamandrei puţin îi pasă. Furnicile care se năpustesc de îndată afară ca să o străpungă cu mandibulele mor pe loc, căzând victime substanţei extrem de toxice care acoperă corpul salamandrei. Uneori, chiar şi cineva care se mişcă încet îl poate învinge pe cel mai iute.

Salamandra, sigură de invulnerabilitatea ei, îşi întinde domol laba spre o creangă plină de artileriste, şi... se înţeapă într-un spin al salcâmului cornigera. Şopârla îşi cercetează înspăimântată plaga sângerândă şi porneşte înapoi, ca să se ascundă printre tulpinile de stuf. Cel nemişcat l-a învins pe cel încet.

Toate locatarele copacului îşi felicită gazda, de parcă ar fi fost vorba de vreun animal venit să le apere de un prădător, apoi îl scapă de ultimii paraziţi care mai adastă pe crengile sale şi îi injectează câteva grame de compost lângă rădăcini.

O dată cu căldura dimineţii, ce creşte treptat, fiecare se apucă de treburile lui. Termitele găuresc un ciot de lemn adus de apele fluviului. Muştele se dedau paradei lor sexuale. Fiecare specie îşi descoperă teritoriul său preferat. Insula cu salcâm le oferă tot felul de merinde şi le pune la adăpost de prădători.

Fluviul conţine hrană din abundenţă: trifoi-amar, pe care furnicile îl storc de sevă până ce obţin o bere bogată în zahăr, miozotis de baltă, săpunariţă bună la dezinfectarea rănilor, cânepă de baltă, ai cărei ghimpi agaţă peşti, furnizând furnicilor un nou fel de carne.

Sub norii de ţânţari şi libelule, toţi încep să guste viaţa insulară, care e atât de diferită de sarcinile şi ocupaţiile monotone, mereu aceleaşi, din marile oraşe.

Un vacarm asurzitor se aude pe neaşteptate: nişte rădaşte masculi s-au luat la bătaie.

Cei doi mari scarabei înarmaţi cu cleşti şi coarne ascuţite se învârt unul în jurul celuilalt, apoi se prind reciproc cu mandibulele supradezvoltate, se ridică de la pământ şi se răstoarnă pe spate. Plăcile de chitină se izbesc şi coarnele se încrucişează. E ca un meci de catch. Lupta stârneşte mult praf şi zgomot. Deodată, insectele îşi iau zborul şi continuă să se bată în văzduh.

Toţi spectatorii sunt încântaţi să asiste la un duel atât de minunat, în rândurile publicului încep să clămpănească mandibule, deoarece spectatorii au şi ei chef să se încaiere şi să lovească.

Avantajul pare să încline spre cel mai mare; celălalt cade şi pedalează cu labele în gol, răsturnat pe spate. Rădaşca învingătoare îşi înalţă cleştii tăioşi şi prelungi spre cer, în semn de victorie.

103 vede în acest incident un semn. Ea îşi dă seama că ceasurile liniştite