Blindajul scrâşneşte şi geme în vreme ce Porta încearcă să smulgă Tigerul din îmbrăţişarea cu tunul autopropulsat inamic, de care ne-am izbit în plină viteză.

Trei bărbaţi ţâşnesc prin trapă şi se îndreaptă alergând spre noi; au luat cu ei încărcături explozive pentru a ne arunca în aer.

O rafală prelungă din mitraliera lui Heide îi doboară. Din tunul răsturnat se înalţă flăcări imense care cuprind şi hainele celor trei siluete prăbuşite la pământ. Un iepure face un salt şi se aruncă într-un pârâu, de parcă acolo ar putea scăpa de nebunia umană.

– Ce dracu', iepurii înoată? exclamă uimit Micuţul.

– Se pare că ăsta aşa crede, rânjeşte Porta.

– Turela ora trei, T-34 la două mii de metri. Panzer, stai! Foc! ordonă Bătrânul prin staţia radio.

În momentul în care Porta opreşte tancul, apăs pedala de declanşare. Văd clar cum obuzul pătrunde prin turela unui T-34. Turela ia foc, apoi, cu un trosnet îngrozitor, plesneşte în mii de fărâme.

– Lovit! strigă triumfător Heide, însemnând ceva pe o listă. Ştii cumva a câta lovitură a fost? îl întreabă el pe Porta.

– Eşti ţicnit, şuieră nervos Porta. Sunt conductor de tanc, nu conţopist. Datoria mea e să te duc acolo unde poţi tu să distrugi ceva, atâta tot!

Un strigăt slab de ajutor se aude prin staţia radio. Tigerul Legionarului a fost lovit. Vâlvătăi roşii se înalţă din turelă şi din motor.

Însoţit de Micuţul, mă urc pe tanc şi-l scoatem afară pe micul legionar. Are răni grave pe faţă. Îl lăsăm în grija Bătrânului. Trăgătorul din turelă nu mai poate fi ajutat în nici un fel. Are burta sfârtecată, din care îi atârnă măruntaiele însângerate. Conductorul, Obergefreiter Hans, a ieşit pe jumătate din turela; trupul îi arde şi se acoperă cu băşici care se sparg de cum apar.

– S-o ştergem de-aici! strigă Bătrânul. Dacă explodează acum, o să sărim şi noi în aer o dată cu el.

Abia străbătuserăm două sute de metri, când muniţia Tigerului explodează, distrugând complet vehiculul. O şenilă zboară şi se izbeşte de tancul nostru. La început, am crezut că ne-a lovit un obuz inamic.

– Vino, moarte, vino…, fredonează Legionarul încetişor, clipind des din cauza sângelui ce i se scurge pe faţă.

– Isprăveşte odată, se răsteşte Bătrânul. Nu-i nevoie să chemi Moartea. Oricum, ne va găsi destul de repede!

Un T-34/85 se înalţă într-un salt spectaculos de după vârful unui deal şi aterizează cu un zăngănit înfiorător la câteva sute de metri de tancul nostru.

– Drace, de unde naiba au apărut şi ăştia! exclamă uimit Bătrânul.

– Dumnezeul tuturor bolşevicilor i-a aruncat din rai, rânjeşte Porta, ocolind un P-4 distrus. Corpurile carbonizate ale soldaţilor din echipaj atârnă din trape.

– Trage, tâmpitule! urlă Bătrânul, dându-mi un ghiont în spinare. Tunul de 85 mm al T-34-ului se îndreaptă lent către noi.

– Uşurel, râde nepăsător Porta. După excursioara asta, indivizii n-or să. fie capabili să mai gândească sau să audă ceva. O asemenea aterizare cred că i-a scos complet din funcţiune.

Rotesc turela cât pot de repede, dar până să iau linia de ochire, din ţeava lungă a T-34-ului porneşte un jet de flăcări, şi Tigerul e aruncat înapoi. O lumină orbitoare pătrunde în tancul nostru.

– Isuse şi Marie! ţipă Micuţul terorizat, scăpând din mână un obuz perforant. Nenorociţii au tras în noi!

Printr-o minune, obuzul îmbrăcat în oţel ricoşează lateral.

Ca prin ceaţă, ocolesc T-34-ul şi apăs pe pedala de declanşare.

Sunetul obuzului care pleacă din gura ţevii şi cel al izbiturii vin aproape simultan. Tancul e lovit în motor şi imediat izbucneşte o flacără galben-roşiatică.

– Uite-i că fug, răcneşte fericit Heide, trăgând o rafală în direcţia echipajului, care se prăbuşeşte de pe vehiculul aprins.

Micuţul transpiră ca un sclav la galere, în timp ce cară muniţia. Sarcina servantului dintr-un tanc greu poate fi comparată numai cu cea a fochistului pe vechile vapoare cu aburi.

Un T-34/76 îşi croieşte drum prin pădure, în plină viteză. Şenilele sale late culcă la pământ tufişuri şi copaci, aruncându-le apoi la mare distanţă în urmă.

Cu toate că sunt douăzeci şi cinci de tancuri ruseşti împotriva unuia de-al nostru, superioritatea lor numerică nu ne creează probleme, datorită mecanismelor primitive de ochire şi a staţiilor radio rudimentare care le îngreunează posibilitatea de a comunica. Într-o bătălie de tancuri, comunicarea este un factor important, fiindcă situaţia se poate schimba din clipă în clipă. Dar cel mai mare handicap al lor îl reprezintă slaba pregătire a echipajelor. Deseori, acest lucru atrage după sine pierderi catastrofale, care nu pot fi suplinite de curajul lor fanatic. Surprinzătoare este şi încetineala reacţiilor ruşilor în luptă.

Turela Tigerului se roteşte şi tunul este aţintit cu grijă pe pradă. O limbă de foc lungă de câţiva metri ţâşneşte din ţeavă şi, cu o viteză de peste o mie două sute de metri pe secundă, obuzul zboară spre ţintă. Turela T-34-ului e lovită. Zboară în spatele tancului, rostogolindu-se ca o minge, şi sfărâmă şenilele altuia din spate. Jumătatea de jos a trupului unui bărbat spânzură din scaunul de comandă. Pantalonii bleumarin şi bocancii galbeni sunt acoperiţi cu sânge.

– Mi-ar plăcea şi mie o pereche de bocanci ca ăştia, spune Porta privind atent. Aş mărşălui prin toată Rusia fără să mai am probleme cu băşicile.

– Bocanci, tuşeşte Micuţul, şi scuipă un lichid negricios din plămânii săi plini de nicotină. Hai să ieşim puţin să luăm o gură de aer proaspăt şi să umflăm noi bocancii!

– Jefuirea cadavrelor se pedepseşte cu moartea, îl avertizează Heide.

– Valorificarea unei perechi de bocanci nu înseamnă jefuire, protestează Porta. Oamenii nu mărşăluiesc în Paradis încălţaţi. În orice caz, eu n-am auzit niciodată de vreun înger care să poarte bocanci!

– Turela ora patru, intervine Bătrânul în discuţia noastră. T-34, la o mie şapte sute de metri!

Rotesc repede turela înspre poziţia indicată şi prind în colimator un T-34 care tocmai trece printr-un zid de piatră. E imposibil să nu-l nimeresc. Apăs pedala de declanşare cu sânge rece, însă din ţeava tunului nu se aude decât un sunet foarte slab.

Ne uităm cu toţii la Micuţul, care stă nepăsător pe podea şi aruncă zaruri.

– Pe toţi dracii, ce naiba faci? răcneşte Bătrânul furios. Pentru numele lui Dumnezeu, de ce n-ai încărcat tunul ăla blestemat?

– Nu mai avem muniţie, explică Micuţul indiferent, amuzându-se în continuare cu