— La ce-ar folosi? îi răspunse căpitanul Nemo. Vrei să vînezi doar ca să distrugi? Noi n-avem ce face pe bord cu uleiul de balenă.

— Cu toate astea, domnule, în Marea Roşie ne-aţi lăsat să urmărim un dugong.

— Atunci ne trebuia carne proaspătă pentru echipaj. Acum însă ar însemna să ucidem pentru a ucide. Ştiu, omul şi-a păstrat pentru el dreptul de a face asta, dar eu sînt împotriva petrecerilor de ucigaşi.

Distrugînd balena australă ca şi balena obişnuită, care sînt nevătămătoare şi paşnice, vînătorii, meştere Land, săvîrşesc o faptă necugetată. Pînă acum au distrus toate balenele din Golful Baffin şi sînt pe cale să nimicească o clasă întreagă de animale folositoare. Dă-le pace nenorociţilor cetacei; au ei de ajuns de luptat cu duşmanii fireşti, caşaloţii, peştii-spadă şi peştii-ferăstrău, ce să te mai amesteci şi dumneata!

E lesne de închipuit cum asculta canadianul discursul acesta moralizator. Pentru un vînător de balene, asemenea idei erau sortite să se piardă în vînt. Ned Land se uita la căpitan, fără ca să priceapă o iotă din tot ce auzea. Căpitanul avea însă dreptate: îndîrjirea sălbatică şi nesocotită a vînătorilor va face să dispară într-o bună zi şi ultima balenă din ocean.

Ned Land şuieră printre dinţi «Yankee doodle», îşi vîri mîinile în buzunare şi ne întoarse spatele. În timpul acesta, căpitanul cercetă turma de cetacei.

— Pe bună dreptate spuneam că balenele au în afară de om destui duşmani fireşti. Şi cele din faţa noastră vor avea de dus în curînd o luptă grea. Ia uitaţi-vă, domnule Aronnax, vedeţi punctele acelea negre care înaintează la opt mile de aici în direcţia vîntului?

— Da, domnule căpitan.

— Sînt caşaloţi, nişte animale fioroase, pe care uneori le-am întîlnit în turme, cîte două, trei sute la un loc. Fiarele astea crude şi răufăcătoare trebuiesc stîrpite.

Auzind ultimele cuvinte, canadianul se întoarse repede spre noi.

— Atunci, domnule căpitan, îmi dădui eu părerea, ar mai fi timp, chiar în interesul balenelor...

— N-are nici un rost, domnule profesor. Nautilus poate să împrăştie singur caşaloţii. Are un pinten de oţel, care cred că nu-i cu nimic mai prejos decît cangea meşterului Land.

Canadianul ridică din umeri. Să ataci cetaceii cu un pinten! Cine a mai auzit una ca asta?

— Aveţi puţină răbdare, domnule Aronnax, urmă căpitanul Nemo. Am să vă arăt o vînătoare cum n-aţi mai văzut. Cetaceii aceştia lacomi, care sînt mai mult gură şi dinţi, trebuiesc ucişi fără milă.

Gură şi dinţi! Nici că s-ar putea descrie mai bine caşalotul macrocefal, a cărui lungime trece uneori de douăzeci şi cinci de metri. Numai capul singur cuprinde aproape o treime din întregul corp. Mult mai bine înarmat decît balena, al cărei maxilar superior are numai fanoane, caşalotul este înzestrat cu douăzeci şi cinci de dinţi mari, cilindrici şi cu vîrful conic, lungi de cîte douăzeci de centimetri, cîntărind două livre fiecare. În partea superioară a capului, în nişte adîncituri mari despărţite prin zgîrciuri, se găsesc trei pînă la patru sute de kilograme de ulei preţios, numit «alb de balenă». Între timp turma monştrilor se apropia mereu. Ea zărise balenele şi se pregătea să le atace. Se vedea cît de colo că izbînda va fi de partea caşaloţilor care, pe lîngă faptul că sînt mai bine înarmaţi decît paşnicii lor adversari, pot să stea şi sub apă mai multă vreme decît balenele, fără să iasă la suprafaţă ca să respire.

Venise timpul să ne grăbim în ajutorul balenelor. Nautilus se cufundă puţin. Conseil, Ned şi cu mine am coborît în salon şi ne-am instalat în faţa ferestrelor. Căpitanul Nemo trecuse lîngă cîrmaci, cu gîndul să-şi folosească submarinul ca armă de distrugere. Am simţit îndată cum sporesc bătăile elicei şi cum creşte viteza vasului.

Cînd Nautilus sosi pe locul de luptă, bătălia dintre caşaloţi şi balene începuse. Submarinul manevră, căutînd să împrăştie turma de macrocefali. La început, aceştia nu se sinchisiră prea mult la vederea noului monstru care intrase în luptă. Curînd însă au fost nevoiţi să se ferească de loviturile lui.

Ce luptă! Pînă şi Ned Land se înflăcărase şi începuse să aplaude. Nautilus nu mai era altceva decît o cange nemaipomenită, zvîrlită de mîna căpitanului său. Năpustindu-se asupra grămezilor de carne, el le tăia de la un capăt la celălalt, lăsînd în urmă jumătăţile încă vii ale animalelor. Fără să-i pese de puternicele lovituri de coadă ale fiarelor, Nautilus, de îndată ce isprăvea cu un caşalot, se repezea după altul, întorcîndu-se în loc ca să nu-şi scape prada, năpustindu-se înainte, dîndu-se înapoi, ascultînd de cîrmă, cufundîndu-se cînd cetaceul cobora în adîncime, urcînd după el cînd acesta se întorcea la suprafaţă, lovindu-l în plin sau pieziş, oricare i-ar fi fost direcţia sau iuţeala, tăindu-l şi sfîrtecîndu-l cu pintenul său înfricoşător.

Ce măcel! Ce zgomot deasupra apei! Cum mai şuierau şi cum mai grohăiau fiarele înspăimîntate! Cozile lor stîrneau adevărate vijelii în apele acelea, de obicei atît de liniştite.

Masacrul nemaipomenit, din care macrocefalii nu mai aveau scăpare, a ţinut o oră. De mai multe ori caşaloţii, adunaţi cîte zece, doisprezece laolaltă, încercară să strivească vasul sub greutatea lor. Prin geamuri le vedeam gurile enorme înţesate de dinţi şi ochii fioroşi. Nemaiputîndu-se stăpîni, Ned Land îi ameninţa şi-i înjura. Caşaloţii se ţineau după submarin ca nişte cîini care hăituiesc un mistreţ prin desişuri. Dar Nautilus, forţîndu-şi elicea, îi ducea după el, îi tîra sau îi urca spre suprafaţa apei, fără să-i pese nici de greutatea, nici de strînsoarea lor puternică. În cele din urmă, grămada de caşaloţi se rări şi apele se liniştiră.

Simţeam că ne ridicăm la suprafaţa oceanului. Panoul se deschise şi ne repezirăm pe punte.

Marea era acoperită de cadavre sfîrtecate. Nici o explozie, oricît de grozavă, n-ar fi putut să sfărîme, să rupă şi să sfîşie cu mai multă furie grămezile acelea de carne. Pluteam printre corpuri uriaşe, albăstrui pe spate, alburii pe pîntece şi presărate cu umflături. În zare fugeau cîţiva caşaloţi înspăimîntaţi. Valurile se înroşiseră pe o întindere de mai multe mile şi Nautilus plutea în mijlocul unei mări de sînge. Căpitanul Nemo veni spre noi.

—