cercetând o grămadă de gunoi, probabil a ascuns dedesubt o supremă delicatesă pe care acum nu reuşeşte s-o găsească, dacă ar fi singur nu s-ar da dus, dar femeia care a plâns merge înainte, e datoria lui s-o urmeze, nu se ştie niciodată dacă nu va trebui să şteargă alte lacrimi. E greu de mers. Pe unele străzi, mai ales pe cele povârnite, apa de ploaie, transformată în torent, a împins automobilele peste alte automobile, sau le-a izbit de clădiri, spărgând uşi, golind vitrine, pămân-tul este plin de cioburi de sticlă groasă. Prins între două maşini, putrezeşte trupul unui bărbat. Câinele lacrimilor se apropie, dar moartea îl intimidează, mai face doi paşi, deodată i s-a zburlit părul, un urlet sfâşietor i-a ieşit din gâtlej, câinele ăsta a făcut rău că s-a apropiat atât de oameni, o să ajungă să sufere ca ei. Au traversat o piaţă unde erau grupuri de orbi care îşi treceau vremea discutând discursurile altor orbi, la prima vedere nu păreau orbi nici unii, nici ceilalţi, cei care vorbeau îşi întorceau înflăcăraţi faţa spre cei care ascultau, cei care ascultau îşi întorceau atent faţa spre cei care vorbeau. Proclamau aici principiile fundamentale ale marilor sisteme organizate, proprietatea privată, liberul schimb, piaţa, bursa, taxarea fiscală, dobânda, aproprierea, dezaproprie-rea, producţia, distribuţia, consumul, aprovizionarea şi dezaprovizionarea, bogăţia şi sărăcia, comunicarea, represiunea şi delincventa, loteriile, penitenciarele, codul penal, codul civil, codul de circulaţie, dicţionarul, cartea de telefon, reţelele de prostituţie, fabricile de armament, forţele armate, cimitirele, poliţia, contrabanda, drogurile, traficul ilicit permis, cercetarea farmaceutică, jocul, preţul preoţilor şi al funeraliilor, justiţia, împrumutul, partidele politice, alegerile, parlamentele, guvernele, gândirea convexă, concavă, plană, verticală, înclinată, concentrată, dispersată, fugară, extirparea corzilor vocale, moartea cuvântului, Aici se vorbeşte de organizare, îi spuse soţia medicului bărbatului, Am băgat de seamă, răspunse el şi tăcu. Merseră mai departe, soţia medicului consultă o hartă a oraşului de la un colţ de stradă, ca o veche cruce pe drum. Erau foarte aproape de supermarket, pe undeva pe aici se lăsase ea să cadă, plângând, în ziua când s-a crezut pierdută, agăţată grotesc de pungile de plastic din fericire pline, un câine i-a sărit în ajutor şi a con-solat-o în debusolarea şi angoasa ei, chiar acesta care mârâie la haitele care se apropie prea mult, ca şi cum le-ar preveni, Pe mine nu mă păcăliţi voi, căraţi-vă. O stradă la stânga, alta la dreapta, şi uşa supermarketului apare. Doar uşa, adică, este uşa, este toată clădirea, dar nu se mai văd oameni intrând şi ieşind, furnicarul de lume care e aici la orice oră, într-un loc care trăieşte din afluxul marilor mulţimi. Soţia medicului se temu de ce-i mai rău, şi i-o spuse bărbatului, Am venit prea târziu, înăuntru probabil nu mai e nici măcar un sfert de biscuit, De ce spui asta, Nu văd pe nimeni intrând şi ieşind, Poate că n-au descoperit încă pivniţa, Asta sper şi eu, Se opriseră pe trotuarul din faţa supermarketului în timp ce schimbau aceste fraze. Lângă ei, ca şi cum ar fi aşteptat să se aprindă lumina verde a unui semafor, erau trei orbi. Soţia medicului nu remarca expresia pe care o căpătaseră, de surpriză neliniştită, un soi de teamă confuză, nu văzu că gura unuia dintre ei se deschise să vorbească şi se închise pe dată, nu observă rapida ridicare din umeri, vei afla singură, se presupune că a gândit acest orb. In mijlocul străzii, în timp ce o traversau, femeia şi bărbatul n-au putut să audă observaţia celui de-al doilea orb, De ce-o fi spus că nu vede, că nu vede pe nimeni intrând sau ieşind, şi răspunsul primului orb, Sunt moduri de a vorbi, adineauri, când m-am împiedicat, tu m-ai întrebat dacă nu văd unde calc, e acelaşi lucru, nu ne-am pierdut încă obiceiul de a vedea, Dumnezeule, de câte ori s-a spus asta, exclamă primul orb.

  Lumina zilei ajungea până în fundul vastului spaţiu al supermarketului. Aproape toate vitrinele erau dărâmate, nu se vedea decât gunoi, sticlă spartă, ambalaje goale, E bizar, spuse soţia medicului, chiar nemaigăsindu-se mâncare, nu pricep de ce nu locuiesc aici oameni. Medicul spuse, Într-adevăr, nu pare normal. Câinele lacrimilor scheuna încet. Avea din nou blana zbârlită. Soţia medicului spuse, Aici e un miros, Peste tot miroase urât, spuse soţul, Nu e asta, e alt miros, de putrefacţie, Vreun cadavru care a rămas aici, Nu văd niciunul, Atunci e impresia ta. Câinele gemu din nou. Ce are câinele, întrebă medicul, E nervos, Ce facem, Mergem să vedem, dacă e vreun cadavru, trecem mai departe, acum morţii nu ne mai sperie, Pentru mine e mai uşor, nu-i văd. Au traversat supermarketul până la uşa care se deschidea spre coridorul pe unde se ajunge la depozitul din pivniţă. Câinele lacrimilor i-a urmat, dar din când în când se oprea, scheuna chemându-i, apoi datoria îl obliga să continue. Când soţia medicului deschise uşa, mirosul deveni mai intens, Chiar că miroase urât, spuse bărbatul, Stai aici, mă întorc imediat. Avansa pe coridorul tot mai întunecat şi câinele lacrimilor o urmă ca şi cum ar fi fost tras cu forţa. Saturat de duhoarea putrefacţiei, aerul părea păstos. La jumătatea drumului, soţia medicului vomită, ce s-a întâmplat aici, se gândea între două spasme, şi murmură din nou aceste cuvinte, în timp ce se apropia de uşa metalică dând spre pivniţă. Ameţită de greaţă, nu băgase de seamă că se zărea în întuneric o strălucire difuză, foarte uşoară. Acum ştia despre ce e vorba. Mici flăcări palpitau în interstiţiile celor două uşi, cea a scării şi cea a ascensorului de mărfuri. Un nou acces de vomă i se înşuruba în stomac, atât de violent, încât o aruncă la pământ. Câinele lacrimilor urlă prelung, scoase un ţipăt care părea că nu se mai termină, un vaiet care răsună pe coridor precum ultimul glas al morţilor care se aflau în pivniţă. Medicul auzi vomitatul, spasmele, tuşea, alergă cum putu, se împiedică şi căzu, se ridică şi căzu, în sfârşit, îşi strânse soţia în braţe, Ce s-a întâmplat, întrebă tremurând, ea spunea doar,