sosit acolo plecând cu aproape două secole înainte din teritoriile de limbă germană. Numele lor pare să mdice o oarecare relaţie cu ţiganii simpli din sudul Germaniei şi din Alsacia.{288} Pe de altă parte, se susţine ideea că, în Elveţia, contactul dintre ţigani şi jenisch a fost probabil extrem de limitat în ultimele două secole, dovezile în acest sens fiind însă neconcludente{289}. În fiecare ţară s-a produs probabil un anumit melanj, în unele însă acesta este de necontestat (de exemplu în centrul Franţei contactele între manouches şi yeniches sunt foarte numeroase), dar în privinţa limbii şi a codului de curăţenie separarea se păstrează. Gruparea corespondentă din Olanda, cunoscută sub numele de woonwagenbewoners (locuitori ai căruţelor cu coviltir) sau reizigers (călători), îşi face apariţia foarte probabil în secolul al XVIII-lea, sub forma unor negustori ambulanţi, fierari, tocilari etc., venind în principal din Westfalia, sau a lucrătorilor din turbăriile amenajate în ţinuturile mlăştinoase din nordul Brabantului; apoi, dintr-o mare varietate de surse, în secolul al XIX-lea se va naşte o nouă formaţiune. Cea mai mare parte dintre ei trăiesc astăzi în rulote staţionare. Până în anii ’70 şi-au dus existenţa comercializând fier vechi, maşini de ocazie şi haine vechi sau muncind ocazional; în anii din urmă însă au supravieţuit doar datorită ajutoarelor venite din partea serviciilor de asigurări sociale.{290}

În Scandinavia, din nou, nu se poate dovedi cu siguranţă existenţa unor relaţii între asemenea grupări şi ţigani. Este foarte posibil ca omstreifere (pribegii) din Norvegia să fi rezultat din melanjul dintre elementul ţigănesc, cel german şi cel autohton, în limbajul lor denumit rodi, o treime aproape din vocabular provenind din limba romani şi o zecime din germană.{291} În prezent, majoritatea sunt semisedentari. În Suedia nomazii sunt cunoscuţi sub numele de tattare; iniţial dată ţiganilor, această denumire va fi treptat aplicată în secolul al XVIII-lea de regulă familiilor de nomazi, pentru ţigani folosindu-se în prezent termenul zigenare. Aceşti resande (călători – cum le place să-şi spună) folosesc de asemenea o mulţime de cuvinte romani şi împrumuturi de origine dialectală, descinzând, după cum se vede, parţial din ţigani şi parţial din familii suedeze sedentare. Acest lucru este argumentat pe baza unor genealogii, dar şi ele indică o anumită infuzie de sânge ţigănesc.{292}

„Quinquis” din Spania şi Portugalia – termenul fiind abrevierea lui „quinquileros” (spoitori) – sunt un grup omogen şi exclusiv, manifestând în mod vădit o preferinţă pentru căsătoria între rude apropiate.{293} Parţial, se crede că provin dintr-o ramură izolată a primilor ţigani, dar, din punct de vedere fizic, cultural sau lingvistic, nu există niciun fel de asemănare cu aceştia. Multe cuvinte din limbajul „quinqui” datează din Epoca de Aur a Spaniei. Conform unei teorii mai plauzibile, la originea lor au stat acei ţărani fără pământ din Castilia, care în secolul al XVI-lea devin nomazi după ce populaţia rurală este decimată de o foamete îndelungată şi de o serie de calamităţi. În Spania, aceştia vor supravieţui în stare de nomadism până în anii 1950 – chiar mai mult decât gruparea denumită „gitanos” – pribegind dintr-un loc într-altul în căruţe cu coviltir, de culoare galbenă, bogat împodobite. O serie de legi interzicând nomadismul îi forţează apoi să devină sedentari; mulţi se vor stabili ilegal în mahalalele cu cocioabe ce răsar precum ciupercile în jurul oraşelor Madrid, Barcelona şi Bilbao, până ce, în cele din urmă, vor fi demolate, iar locuitorii acestora alungaţi în ţinuturi mai îndepărtate. În prezent majoritatea locuiesc în cartierele sărace ale aglomerărilor urbane, îngroşând rândurile şomerilor. În castiliană qmnqm a devenit aproape sinonim cu delincuente, aceşti indivizi fiind priviţi cu desconsiderare atât de către gitano cât şi de payo.

Date fiind aceste posibilităţi de producere a confuziilor, pe de-o parte, şi caracterul nepractic al deosebirilor de rasă rigide şi stabile, pe de altă parte, se poate presupune că recenzarea ţiganilor va duce în cele din urmă la o frustrare. Recensămintele naţionale nici nu se încumetă adesea să facă această încercare. Acolo însă unde se face recensământul apar dificultăţi de definire a populaţiei, dacă aceasta este nomadă sau sedentară, apoi de identificare a ei sau de convingere a indivizilor să se declare conform aşteptărilor. În Iugoslavia, unii nu vor fi de acord să-şi spună romi. Ca o reacţie la tendinţa de evitare a termenului „ţigan”, în Macedonia apare, în 1990 o mişcare în favoarea adoptării denumirii de „egipcani”; ca urmare mai multe mii de ţigani vor adopta această denumire cu ocazia recensământului din 1991. În Bulgaria, cu ocazia efectuării primului recensământ postcomunist, în decembrie 1992, 288.000 de persoane din populaţia de 8,5 milioane a ţării vor recunoaşte că sunt ţigani. Dar în vreme ce creştinii vorbitori ai limbii romani au recunoscut că sunt ţigani, mulţi dintre cei a căror limbă maternă este limba turcă au insistat să se declare turci. În consecinţă, o cifră mai apropiată de adevăr, în ceea ce-i priveşte pe ţiganii din Bulgaria, ar fi de fapt circa o jumătate de milion.{294}

Datele estimative care au ca scop completarea lacunelor din cifrele oficiale indică adesea discrepanţe frapante. Două analize din anii 1980, plecând de la situaţia din fiecare ţară în parte{295}, ne indică un număr total de ţigani în Europa situat între 1.988.000 şi 5.621.000 în primul studiu şi între 3.421.750 şi 4.935.500 în cel de-al doilea. În cazul anumitor ţări, decalajele sunt enorme, de exemplu una din surse indică circa 1000 de ţigani în Olanda şi între 1000 şi 8000 în Suedia, în timp ce altă sursă indică 30.000-35.000 şi respectiv 60.000-100.000. Aceste diferenţe pot fi puse parţial pe seama diverselor grade de deschidere faţă de includerea în populaţia definită şi a grupărilor marginale (jenische, tattare, woonwagenbewoners etc.), dar chiar şi atunci (precum şi în cazul cifrelor mai mari) estimările pot cu uşurinţă depăşi credibilitatea.

Nesiguranţa inerentă nu reprezintă totuşi o scuză suficientă pentru evitarea totală a acestei chestiuni, astfel