Monte-Cristo, fu introdus imediat în cabinetul domnului Danglars.

Chipul aşa de serios al contelui fu luminat de un zâmbet fugar, văzând portofelul din mâna domnului perceptor al spitalelor.

La poartă îşi regăsi trăsura şi dădu ordin să fie dus imediat la bancă.

În vremea asta, înfrângându-şi orice emoţie, Danglars venea în întâmpinarea perceptorului general.

Se înţelege că zâmbetul şi graţia erau întipărite pe buzele lui.

— Bună ziua, scumpul meu creditor, spuse el, căci mă prind că vii în calitate de creditor.

— Aţi ghicit, domnule baron, spuse domnul de Boville; spitalele se prezintă la dumneavoastră în persoana mea; văduvele şi orfanii vin, prin mine, să vă ceară o pomană de cinci milioane.

— Şi se mai spune că orfanii sunt de deplâns! glăsui Danglars prelungind gluma; bieţii copii!

— Iată-mă deci venind în numele lor, spuse domnul de Boville. Desigur că aţi primit scrisoarea mea ieri?

— Da.

— Mă înfăţişez cu recipisa.

— Dragă domnule de Boville, spuse Danglars, văduvele şi orfanii dumneavoastră vor avea, dacă binevoieşti, bunătatea să aştepte douăzeci şi patru de ore, dat fiind că domnul de Monte-Cristo pe care l-ai văzut ieşind de aci... L-ai văzut, nu-i aşa?

— Da, şi?

— Domnul de Monte-Cristo ducea cu sine cele cinci milioane ale lor.

— Cum aşa?

— Contele avea un credit nelimitat la mine, deschis prin casa Thomson şi French din Roma. A venit să-mi ceară o sumă de cinci milioane dintr-o dată; i-am dat un bon pentru bancă; acolo sunt depuse fondurile mele, şi, înţelegi, m-aş teme ca, retrăgând din mâinile domnului regent zece milioane în aceeaşi zi, să nu i se pară ciudat. În două zile, adăugă Danglars zâmbind, nu zic ba.

— Cum? exclamă domnul de Boville cu tonul celei mai desăvârşite neîncrederi; cinci milioane domnului care ieşea adineauri şi care plecând m-a salutat ca şi cum l-aş fi cunoscut?

— Poate că te cunoaşte fără să-l cunoşti dumneata; domnul de Monte-Cristo cunoaşte pe toată lumea.

— Cinci milioane?

— Poftim recipisa lui. Fă ca Sfântul Toma: vezi şi pipăie.

Domnul de Boville luă hârtia pe care Danglars i-o prezenta şi citi:

 

"Am primit de la domnul baron Danglars suma de cinci milioane una sută mii franci de care d-sa se va rambursa prin casa Thomson şi French din Roma".

 

— Da, e adevărat, spuse acesta.

— Cunoşti casa Thomson şi French?

— Da, glăsui domnul de Boville, am făcut pe vremuri o afacere de două sute de mii de franci cu ea; de atunci însă n-am mai auzit vorbindu-se de dânsa.

— E una din cele mai bune case din Europa, spuse Danglars zvârlind cu neglijenţă pe birou recipisa pe care o luase din mâinile domnului de Boville.

— Şi el avea cinci milioane asupra dumneavoastră? O, dar contele ăsta de Monte-Cristo e un nabab!

— La drept vorbind nu ştiu cine este; avea însă trei credite nelimitate: unul la mine, unul la Rotschild, unul la Laffite şi, adăugă Danglars cu neglijenţă ― precum vezi, mi-a acordat preferinţă lăsându-mi o sută de mii de franci pentru schimb.

Domnul de Boville exprimă semnele celei mai mari admiraţii.

— Va trebui să-i fac o vizită, spuse el, ca să obţin o donaţie pioasă pentru noi.

— O, e ca şi cum ai avea-o; numai pomenile lui se urcă la peste douăzeci de mii de franci pe lună.

— Splendid; de altminteri am să-i citez exemplul doamnei de Morcerf şi al fiului ei.

— Ce exemplu?

— Au dăruit toată averea lor spitalelor.

— Ce avere?

— Averea lor, aceea a generalului de Morcerf, a defunctului.

— Şi în legătură cu ce?

— În legătură cu faptul că nu voiau o avere dobândită în chip aşa de josnic.

— Cu ce au să trăiască?

— Mama se retrage în provincie şi fiul se angajează.

— I-auzi ce scrupule! exclamă Danglars.

— Am înregistrat ieri actul de donaţie.

— Şi cât posedau?

— O, nu mare lucru: între un milion două sute, un milion trei sute de mii de franci. Dar să revenim la milioanele noastre.

— Cu plăcere, spuse Danglars în chipul cel mai natural din lume; sunteţi prin urmare grăbit în privinţa banilor?

— O, da: mâine se face verificarea caselor noastre.

— Mâine? De ce nu-mi spuneai asta numaidecât? Dar până mâine este un secol. La ce oră are loc verificarea?

— La două.

— Trimite la amiază, spuse Danglars zâmbind.

Domnul de Boville nu răspundea mare lucru; făcea da din cap şi-şi mişca portofelul.

— A, stai, fă ceva mai bun! spuse Danglars.

— Ce să fac?

— Recipisa domnului de Monte-Cristo are valoare; trece-o la Rotschild sau la Laffitte; au să ţi-o ia numaidecât.

— Măcar că-i rambursabilă asupra Romei?

— Desigur; te va costa numai un scont de cinci-şase mii de franci.

Perceptorul făcu un salt înapoi.

— A, nu, prefer să aştept până mâine.

— Am crezut un moment, iartă-mă, spuse Danglars cu neobrăzare supremă, că aveai de acoperit un mic deficit.

— O, exclamă perceptorul.

— Ascultă, s-a mai văzut aşa ceva şi, în atari împrejurări se face un sacrificiu.

— Slavă Domnului, nu! spuse domnul de Boville.

— Atunci pe mâine; nu-i aşa, dragă perceptorule?

— Da, pe mâine; dar negreşit?

— O, glumeşti! trimite la amiază şi banca va fi înştiinţată.

— Voi veni eu.

— Şi mai bine, deoarece astfel voi avea plăcerea să te văd.

Îşi strânseră mâna.

— A, glăsui domnul de Boville, nu vă duceţi la înmormântarea bietei domnişoare de Villefort al cărei cortegiu l-am văzut trecând pe bulevard?

— Nu, spuse bancherul, mă simt încă jenat de când cu afacerea Benedetto, astfel că stau retras.

— Faceţi rău; ce vină aveţi dumneavoastră în toată chestia asta?

— Ascultă, scumpul meu perceptor: când cineva poartă un nume nepătat ca al meu, e susceptibil.

— Vă rog să fiţi convins că toată lumea vă deplânge şi că, în special, o deplânge pe domnişoara, fiica dumneavoastră.

— Biata Eugénie! exclamă Danglars cu un oftat adânc. Ştiţi că intră la mânăstire, domnule?

— Nu.

— Din nefericire, lucrul e cât se poate de adevărat. S-a hotărât a doua zi după eveniment să plece cu o prietenă a sa, călugăriţă: caută acum o mânăstire foarte severă, în Italia sau în Spania.

— O, e grozav!

Şi domnul de Boville se retrase cu exclamaţia aceasta, adresând părintelui nenumărate condoleanţe.

Dar abia ajunse afară şi Danglars strigă cu o energie pe care o vor înţelege numai cei ce au văzut reprezentat Robert