— Nu-mi prea vine să cred!

Şi, la drept vorbind, excursia aceea aventuroasă nu-mi displăcea deloc. Cu greu aş putea să arăt cît mă încînta frumuseţea regiunilor pe care le străbăteam! Gheţurile luau forme minunate: îngrămădirea lor înfăţişa cînd un oraş oriental cu nenumărate minarete şi geamii, cînd o cetate prăbuşită, doborîtă la pămînt de vreun cutremur. În mijlocul furtunilor de zăpadă, priveliştea se schimba necontenit sub razele piezişe ale soarelui sau sub ceţurile fumurii. Auzeam şi vedeam pretutindeni detunături, surpări, prăbuşiri de gheţari, care se schimbau asemeni vederilor dintr-o lanternă magică.

Dacă Nautilus era scufundat în timpul acestor ruperi de echilibru, zgomotul se propaga prin apă cu o intensitate înspăimîntătoare şi prăbuşirea uriaşelor grămezi isca vîrtejuri primejdioase pînă în straturile cele mai adînci ale oceanului. Nautilus sălta şi se clătina atunci ca o corabie lăsată pradă furiei elementelor naturii. De multe ori nu se mai vedea nici o trecere şi credeam că vom rămîne acolo, prinşi pentru totdeauna. Dar căpitanul Nemo, călăuzit de instinct, descoperea noi trecători, după cele mai mici semne. Nu se înşela niciodată, observînd firişoarele de apă albăstrie care brăzdau icefield-urile. De aceea eram sigur că se va aventura în mările antarctice.

Dar în ziua de 16 martie, cîmpurile de gheaţă ne închiseră calea cu desăvîrşire. Nu ajunseserăm încă la banchiză, dar aveam în faţă icefielduri, înţepenite laolaltă de ger. O asemenea piedică nu-l putea opri însă pe căpitanul Nemo şi el se aruncă împotriva icefîeldului cu o furie înspăimîntătoare. Nautilus intră ca o daltă în masa sfărîmicioasă, despicînd-o cu trosnituri grozave. Semăna atunci cu un berbece antic, împins de o putere nemărginită. Sfărîmăturile de gheaţă, aruncate la mari înălţimi, cădeau ca grindina în jurul nostru. Prin forţa propriului său impuls, submarinul nostru îşi croia un canal. Uneori, dus de vînt, se ridica deasupra cîmpului de gheaţă, strivindu-l sub greutatea sa. Alteori, vîrît sub icefield, îl făcea să plesnească printr-o simplă clătinare, pricinuindu-i spărturi largi. În zilele acelea am avut de înfruntat furtuni puternice. Cîteodată pîcla era atît de deasă, încît nu se mai vedea nici de la un capăt la celălalt al punţii. Vîntul se schimba pe neaşteptate dintr-o direcţie în alta. Zăpada se grămădea în troiene atît de tari, încît ar fi trebuit sfărîmată cu tîrnăcopul. La numai cinci grade sub zero, tot învelişul lui Nautilus se acoperea de gheaţă. O corabie n-ar fi putut să se mişte, căci toate funiile i s-ar fi încurcat în scripeţi. Numai un vas fără pînze, împins de motoare electrice şi nefolosind cărbuni, ar fi fost în stare să înfrunte latitudini atît de înalte. În condiţiile acestea, barometrul rămînea mereu coborît, atingînd chiar 73°5'. Nici pe indicaţiile busolei nu ne mai puteam bizui. Cu cît ne apropiam de Polul magnetic meridional, care nu trebuie confundat cu Polul Sud al globului, cu atît acele înnebunite ale busolei arătau mai anapoda. După Hansten, polul acesta se afla cam la 70° latitudine şi 130° longitudine, iar după observaţiile lui Duperrey, la 135° longitudine şi 70° 30' latitudine. Trebuia deci să facem cercetări numeroase, ducînd compasurile în diferite locuri ale navei, şi să ne oprim la o medie. Adesea însă ne mulţumeam să trasăm drumul străbătut după calcule aproximative, metodă puţin satisfăcătoare pentru trecătorile şerpuite,ale căror puncte de reper se schimbau necontenit. În sfîrşit, la 18 martie, după douăzeci de încercări zadarnice, Nautilus se văzu stăvilit de-a binelea. Nu mai erau nici streamuri, nici palkuri şi nici icefielduri, ci doar o nesfîrşită şi neclintită barieră clădită din munţi uniţi între ei.

— Banchiza! îmi spuse canadianul.

Am înţeles că pentru Ned Land, ca şi pentru toţi navigatorii dinaintea noastră, banchiza însemna un hotar de netrecut. Pentru că soarele se ivise o clipă spre sud, căpitanul Nemo făcu o măsurătoare destul de exactă, care ne situa la 51°30' longitudine şi 67°39' latitudine meridională. Era un punct înaintat al regiunilor antarctice. În faţa ochilor noştri nu mai era nici urmă de mare, de suprafaţă lichidă. Sub pintenul lui Nautilus se întindea o nesfîrşită cîmpie frămîntată, plină de movile încîlcite, cu tot amestecul acela întortocheat care se poate vedea pe un fluviu înainte de topirea gheţurilor. Aici, însă, toate acestea aveau proporţii uriaşe. Ici şi colo se ridicau pînă la o înălţime de două sute de picioare vîrfuri ascuţite, ca nişte piscuri subţiri; în altă parte, un şir de faleze cenuşii, tăiate drept, păreau oglinzi nesfîrşite, reflectînd cele cîteva raze de soare pe jumătate înecate de ceaţă. Peste priveliştea pustiită plutea o tăcere sălbatică, tulburată doar de aripile notoliţilor şi furtunarilor. Totul era îngheţat, chiar şi zgomotul! Nautilus se văzu nevoit să-şi oprească goana sa aventuroasă printre gheţuri.

— Domnule, îmi spuse în ziua aceea Ned Land, dacă ar merge mai departe căpitanul...

— Ce s-ar întîmpla ?

— Ar fi un om grozav.

— De ce, Ned?

— Fiindcă nimeni nu poate trece de banchiză. E tare căpitanul, dar, mii de draci! n-o fi mai tare decît natura; şi acolo unde a pus ea un hotar, trebuie să te opreşti, vrînd, nevrînd!

— Adevărat, Ned. Şi totuşi aş fi vrut să ştiu ce se află îndărătul banchizei. Nimic nu mă supără mai mult decît un zid!

— Aveţi dreptate, încuviinţă Conseil. Zidurile au fost născocite numai ca să-i necăjească pe savanţi. Nicăieri n-ar trebui să fie ziduri!

— Bun! făcu canadianul. Dar se ştie foarte bine ce este după banchiză.

— Ce este? am întrebat.

— Gheaţă şi iar gheaţă!

— Dumneata eşti sigur de lucrul ăsta, Ned, dar eu nu sînt. Iată de ce aş vrea să mă duc să văd.

— Renunţaţi la asemenea idei, domnule profesor, îmi răspunse canadianul. Aţi ajuns la banchiză, şi asta nu-i puţin. Mai departe n-o să mergeţi nici dumneavoastră, nici căpitanul Nemo şi nici Nautilus.

De voie, de nevoie o să ne întoarcem spre nord, adică spre ţările oamenilor de treabă.

Trebuie să recunosc că Ned Land avea dreptate şi că atît timp cît navele nu vor fi făcute ca să meargă pe cîmpuri de gheaţă, vor fi nevoite să se oprească în faţa banchizei. În adevăr, cu toate sforţările şi cu toate mijloacele puternice întrebuinţate ca să spargă gheţurile,