Nautilus trebui să se oprească. De obicei, cine nu poate merge mai departe se întoarce pe unde a venit. Aici, însă, a te înapoia era tot atît de imposibil ca şi a înainta, pentru că trecătorile se închiseseră în urma noastră. Şi orice oprire în loc a lui Nautilus nu putea să aibă altă urmare decît înţepenirea lui în scurtă vreme. Asta s-a şi întîmplat, dealtfel, pe la două noaptea, cînd cu o iuţeală uimitoare s-a format o nouă gheaţă pe ambele laturi ale vasului. Eram silit să recunosc că purtarea căpitanului Nemo fusese mai mult decît nechibzuită.

În clipa aceea eram pe punte. Căpitanul, care cercetase cîtva timp situaţia, îmi spuse:

— Ei, domnule profesor, ce credeţi?

— Cred că sîntem prinşi, domnule căpitan.

— Prinşi ? Ce înţelegeţi prin asta ?

— Vreau să spun că nu mai putem merge nici înainte, nici înapoi şi nici în lături. Cred că asta, cel puţin pe continentele locuite, înseamnă «a fi prins».

— Aşadar, domnule Aronnax, credeţi că Nautilus nu se va putea libera? '

— E greu, domnule căpitan, fiindcă anotimpul este prea înaintat ca să vă puteţi bizui pe topirea gheţii.

— Ah, domnule profesor, răspunse cu un ton ironic căpitanul Nemo, sînteţi mereu acelaşi! Pretutindeni vedeţi doar piedici şi greutăţi! Vă spun însă că Nautilus nu numai că o să scape, dar va merge şi mai departe încă!

— Mai departe, spre sud? îl întrebai mirat.

— Da, domnule, va merge la pol.

— La pol! strigai eu neîncrezător.

— Da, răspunse căpitanul, la Polul Sud, în punctul necunoscut încă, unde se întretaie toate meridianele globului. Doar ştiţi că pot face cu Nautilus tot ce vreau.

Da! Ştiam. Ştiam că îndrăzneala omului acestuia mergea pînă la vitejie! Dar ca să învingi piedicile nenumărate ale Polului Sud, care n-a fost încă atins nici de cei mai îndrăzneţi navigatori şi care, de lăpt, e mai greu de cucerit decît Polul Nord, însemna să începi o faptă cu totul nechibzuită, pe care numai mintea unui nebun putea să o plăsmuiască.

M-am gîndit atunci să-l întreb pe căpitan dacă descoperise polul acesta, necălcat încă de nici un picior omenesc.

— Nu, domnule, mi-a răspuns el, dar îl vom descoperi împreună. N-am să mă împotmolesc acolo unde s-au împotmolit alţii. Încă nu l-am dus niciodată pe Nautilus atît de departe în mările australe, dar vă repet că va merge şi mai departe.

— Aş vrea să vă cred, domnule căpitan, i-am răspuns eu, cu oarecare ironie în glas, vă cred chiar! Haidem înainte! Pentru noi nu există piedici! Să sfărîmăm banchiza! S-o aruncăm în aer şi, dacă tot mai rezistă, să-i punem aripi lui Nautilus, ca s-o poată trece pe deasupra!

— Pe deasupra, domnule profesor? mă întrebă liniştit căpitanul Nemo. Nu pe deasupra, ci pe dedesubt.

— Pe dedesubt! strigai eu.

Planurile căpitanului mi se arătară limpezi dintr-o dată. Înţelesesem. Minunatele calităţi ale lui Nautilus aveau să-i servească iarăşi în încercarea aceea supraomenească!

— Văd că începem să ne înţelegem, domnule profesor, îmi spuse căpitanul, zîmbind uşor; ai întrevăzut posibilitatea — aş spune succesul — încercării mele. Pentru o navă obişnuită ea ar fi cu neputinţă, dar pentru Nautilus nu-i mare lucru. Dacă pînă la pol este un continent, vasul se va opri. Dar dacă, dimpotrivă, e o mare liberă, vom merge pe ea pînă la pol!

— Asta-i, am spus, urmînd raţionamentul căpitanului; dacă marea este îngheţată la suprafaţă, în schimb straturile ei inferioare sînt libere, pentru motivul binecuvîntat că apa de mare cu cît e mai densă, cu atît îngheaţă mai greu. Şi, dacă nu mă înşel, partea scufundată a banchizei este de patru ori mai mare decît partea dinafară.

— Cam atît, domnule profesor. Pentru fiecare picior înălţime deasupra apei, icebergul are trei picioare grosime sub apă. Fiindcă munţii aceştia de gheaţă nu sînt mai înalţi de o sută de metri, înseamnă că nici sub apă nu au o adîncime mai mare de trei sute de metri. Or, ce înseamnă trei sute de metri pentru Nautilus?

— Nimica toată.

— Ar putea chiar să coboare la adîncimi şi mai mari ca să caute temperatura obişnuită a mărilor, şi atunci nici nu ne-ar păsa măcar cînd afară ar fi un ger de treizeci sau patruzeci de grade.

— E drept, domnule căpitan, foarte drept! răspunsei eu.

— Singura greutate, urmă căpitanul, ar fi dacă am rămîne cufundaţi mai multe zile, fără să ne împrospătăm provizia de aer.

— Numai asta ne opreşte ? întrebai eu. Nautilus are rezervoare uriaşe pe care le putem umple şi ele ne vor da tot oxigenul de care vom avea nevoie.

— Aţi judecat bine, domnule Aronnax, răspunse zîmbind căpitanul; dar ca să nu se poată spune că sînt nechibzuit, am să vă arăt de pe acum ce greutăţi ar mai putea fi.

— Ar mai putea fi vreuna?

— Una singură. Dacă există mare la Polul Sud, s-ar putea tot aşa de bine ca ea să fie îngheţată peste tot şi prin urmare să nu ne putem urca deloc la suprafaţă!

— Bine, dar uitaţi că Nautilus e înarmat cu un pinten straşnic şi că am putea să-l lansăm pieziş, contra cîmpului de gheaţă care ar trebui spart?

— Ei. domnule profesor, aveţi multe idei astăzi!

— Şi pe urmă, domnule căpitan, am adăugat însufleţindu-mă şi mai mult, de ce să nu fie apă la Polul Sud ca şi la Polul Nord? Polii frigului nu se confundă cu polii pămîntului nici în Emisfera Australă, nici în Emisfera Boreală şi trebuie să presupunem că în punctele acestea ale globului se află ori un continent, ori un ocean fără gheaţă.

— Şi eu cred la fel, domnule Aronnax, răspunse căpitanul. Am să vă atrag numai atenţia că, după ce aţi avut atîtea de spus împotriva planului meu, acum mă daţi gata cu argumente în favoarea lui.

Căpitanul Nemo avea dreptate. Ajunsesem să fiu mai îndrăzneţ decît el. Îl îndemnam să meargă la pol! îl întreceam, i-o luam înainte... Aş! Cum ar fi cu putinţă una ca asta, biet zăpăcit! Căpitanul Nemo cunoaşte mai bine decît tine toate laturile problemei, şi acum se distrează privindu-te purtat de visuri spre lucruri cu neputinţă de realizat.

Dar căpitanul nu-şi pierdea timpul. La un semnal