uşor să fii. După ce – bărbat fiind – nici n-apuci bine să retuşezi în minte clişeul cu burtă, începi să ai în faţă un alt aspect al fertilităţii: sâni debordanţi, măriţi „suplimentar” şi de batiste puse-n sutien pentru ca fântâna abundenţei să nu-şi trimită jeturile chiar în văzul oamenilor, talie-ngroşată, burtă fleşcăită, şolduri lăţite. Această „romanţă” durează pe puţin un an în viaţa unui cuplu care s-a hotărât să facă un copil, iar în astă vreme, lumea rămâne plina de femei care, chiar de n-or fi ele toate frumoase, în schimb, se află în deplinătatea facultăţilor lor feminine. Femei cărora nu le este ruşine să se dezbrace-n faţa nimănui şi care-mbie la gânduri şi la gesturi „laice”. Norocul femeii-mame este copilul. Dependenţa de copil este atât de mare, încât nu mai lasă loc pentru prea multă metafizică. Mama e ocupată tot timpul cu cele două capete ale tubului digestiv al odraslei, urmărind, cu un vigilent ochi contabil, „intrările” şi „ieşirile”. Spală şi fierbe scutece, răceşte şi-ncălzeşte biberoane, mănâncă pe-apucate şi mai mult decât ar trebui, se suprahidratează, îngrijorată la cea mai ne-nsemnată scădere a „cotelor” ei lactate, şi, în această cursă non stop a maternităţii, uită, uneori chiar voit, de orice preocupare de feminitate. Multor femei li se pare că menirea lor feminină s-a-ncheiat odată cu aducerea pe lume-a unui copil, punând cruce vieţii lor de fiinţe obligate la o anumită cochetărie, la un „flirt” cu sexul opus. Tipul femeie-mamă este mult mai răspândit decât cel femeie-femeie. Bărbaţii nu mi-au fost niciodată indiferenţi, iar obligaţia unei femei de-a se-ngriji mi se pare o obligaţie civică: n-ai voie să-ţi indispui concetăţenii; trebuie să recunosc însă că, deşi eram pierdută după doctorul Vladimirescu, în viaţa mea nu mi-au fost mai indiferenţi bărbaţii-n general, şi Alexandru-n special, ca-n perioada pomenită mai înainte. În afara Mariei, nu mai vedeam altceva pe lume. Când sugea, simţeam cum cele mai intime fibre ale mele se legau indestructibil de mogâldeaţa necuvântătoare pe care-o adusesem pe lume, cum tot capitalul uman din mine lua calea acelei bănci a investiţiilor oarbe, şi nu-mi mai păsa de nimic şi de nimeni. Clipele de linişte extatică pe care le dă un copil la sân nu pot fi-nţelese de cine nu le-a trăit. Cui nu le-a trăit, descrierea lor i-ar părea o exagerare. Imaginaţia noastră, deşi nelimitată, are opacităţi. Femeia fără copii nu-nţelege – şi pe bună dreptate – extazul în faţa unui boţ vânăt, cu-o privire şuie şi fără vedere la-nceput, în faţa unei fiinţe cu un regim de celenterată: pe-o parte-nghite, pe alta scoate. Ea n-ar înţelege, de-asemenea, un alt efect al maternităţii: slăbirea interesului pentru tatăl copilului, pe care, chiar dacă-l mai iubeşti, îl iubeşti cu-o iubire din ce în ce mai nepasională, asimilându-l rudelor. El nu se mai detaşează ca-nainte, nu mai are aura de solitar cu focuri care-ţi iau ochii; el capătă – chiar dacă-şi păstrează valoarea de piatră preţioasă – o strălucire molcomă, care nu-ţi mai dă nici un fel de ameţeală şi de frisoane. Relaţiile între mama şi tatăl copilului intră pe făgaşul unei bătătorite domesticităţi. Nu-ntâmplător nici un mare artist n-a făcut dintr-un cuplu conjugal un mare cuplu al iubirii, deşi ar fi fost moral, frumos, edifiant, bun de dat exemplu la şcoala de duminică. Un copil, mai ales pentru un cuplu de curând constituit, este o probă de foc. Medicina recomandă să ai copii la-nceputul căsătoriei, cât interesul fizic al partenerilor unul pentru celălalt, nu e tocit. Nu mă-ndoiesc de valoarea ştiinţifică a acestei recomandări, privind binele speciei. E de preferat să ai un copil cât de cât „neprevăzut”, decât trecut pe-o listă, în urma cumpărării televizorului, a lustrelor, a perdelelor, a covoarelor… Dac-ar fi să iau viaţa de la-nceput şi m-aş mai mărita cu un bărbat pe care să-l iubesc, n-aş mai face însă un copil din primul an de căsnicie. O fi bine pentru salubritatea speciei, dar psihologic – şi chiar fizic – schimbarea bruscă, prematură, a legăturii erotice, abia înfiripate între doi oameni, într-o legătură de rudenie, nu prea poate duce la ceva bun.

  Maternitatea este cel mai copleşitor lucru din viaţa unei femei, incomparabil ca pondere cu paternitatea pentru un bărbat. Prin maternitate, femeia-şi atârnă două ghiulele de picioare, care nu-nseamnă neapărat condamnare şi apăsare, înseamnă, sigur însă, aderarea ei totală, de nestrămutat, la valorile fixe, telurice. În timp ce ea se-nfige-n această nemişcare, definitiv, ca un copac cu nişte rădăcini imense, bărbatul rămâne un fel de plantă cu exuberante şi cochete rădăcini aeriene. După naşterea copilului, legăturile între cei doi parteneri se reiau încet, anevoios. Antrenarea mamei spre feminitate, spre reluarea feminităţii, cere mult mai mult tact decât preliminariile începutului. Şi, orice-ai face, nu mai e ca la-nceput. Viaţa unui cuplu e complicată şi fragilă ca o pânză de păianjen. Am rezistat să „funcţionez” zece ani în instituţia căsătoriei – care cere mai multă inteligenţă, mai mult tact şi mai multă-nţelegere decât slujba la cel mai exigent patron – fiindcă m-am străduit să-nţeleg sufletul şi corpul partenerului meu, domnul Alexandru Bujor. Înţelegeam tot, iertam tot, dar nu uitam nimic. Uitam ceva ce uită orice mamă: să mai fac vreo legătură între copilul meu şi tatăl acestui copil. Când am făcut-o pe Maria, am făcut-o cu Alexandru Bujor, şi n-aş fi făcut-o cu altcineva. După ce ea a apărut, şi mai ales pe măsură ce creştea, faptul că dorisem ca ea să fie copilul lui Alexandru Bujor mi se părea facultativ. Ea era copilul meu, şi ăsta era singurul lucru important. Orice s-ar fi-ntâmplat între mine şi Alexandru – cum s-a şi-ntâmplat – nu putea să afecteze-n vreun fel relaţia dintre mine şi copilul meu. Când m-am despărţit de Alexandru, între el şi Maria nu mai vedeam decât relaţia strict socială: dependenţa ei materială de el; mie acest tată al Mariei îmi apărea doar ca un simplu factor de fecundare. Multe-i mai e dat omului să-nţeleagă pe lumea asta! Le-nţelegeam pe femeile care-şi adorau copiii, deşi, de multe ori, aceştia erau pe jumătate ai unor nemernici care