– Nu este. Vei lucra cu o echipă mică, au fost recrutaţi aproximativ cincizeci de experţi. Cibernetica Neumann care a construit roiul se va ocupa şi de fabricarea motoarelor.

– Fascinant! Starea de spirit sumbră cauzată de faptul că era şantajat şi agresat începea, de fapt, să se îmbunătăţească. Va trebui să verific teoria care stă în spatele unităţii.

– Desigur. Ochii ei mari clipiră o dată. Te vom informa imediat ce te-ai instalat.

– Sunt deja instalat.

Araminta aşteptă în apartament până când Shelly sosi pentru a deveni proprietar cu acte în regulă. Nu era obligată s-o facă, firma Cressidei se ocupa de înregistrarea vânzării, ceea ce însemna că nimic nu era în neregulă. Dar supravegherea predării în persoană adăuga o mică tuşă de profesionalism. Iar în afaceri, reputaţia era un articol ce nu putea fi cumpărat.

Privi din balcon cum capsula lui Shelly ateriza pe rampa alocată de afară, urmată de o capsulă de marfă mai mare, care folosea rampa publică. Apartamentul părea ciudat de neatractiv, acum când Araminta scosese mobila, cu toate piesele alese cu grijă pentru a sublinia cât de spaţioasă şi modernă era proprietatea.

– Este totul în regulă? întrebă Shelly când Araminta deschise uşa.

– Da. Am vrut doar să mă asigur că eşti mulţumită.

– Oh, da! Abia aştept să intru. Shelly trecea deja de ea, zâmbind fericită spre camerele goale. Era o fată înaltă, drăguţă, care avea propria afacere: un salon în cartier. Araminta o invidia oarecum pentru asta, în principal pentru că Shelly era cu un an mai tânără decât ea şi se bucura, evident, de succes. Pe de altă parte, ea nu făcuse niciodată greşeala Laril.

Shelly zărit buchetul mare de flori odihnindu-se pe blatul de bucătărie.

– Oh, mulţumesc, ce drăguţ!

– Cu plăcere. U-amprenta Aramintei îi transferă lui Shelly codurile de activare ale apartamentului. Acum, dacă apare vreo problemă, te rog sună-mă.

În timp ce cobora scara, trebui să se lipească de zid. Un stivuitor regrav ridica o canapea mare cărămiziu cu negru până la apartament. Nu era chiar ceea ce ar fi ales Araminta, dar… Ridică din umeri şi plecă spre casă.

Capsula ei de marfă, veche, zbură peste Colwyn City spre cartierul Bodant, unde se aşeză pe o rampă de parcare publică. Dimineaţa era una plictisitoare, cu norii de un gălbui murdar, întunecând a ploaie, şi cu vântul suflând dinspre mare. Araminta coborî zâmbind până la blocul de şase etaje. Avea un aspect destul de standard, cu nervuri de balcoane albe de care atârnau viţă-de-vie şi liane cu flori colorate. Colţurile erau formate din coloane din sticlă neagră, însufleţite cu puncte de refracţie mov şi albastre ce alunecau în sus şi în jos ca nişte rozătoare căţărătoare. Noaptea efectul era puternic şi evident, dar la lumina rece şi umedă a zilei îi lipsea orice fel de vervă. Pe acoperiş era o cupolă de cristal auriu, care adăpostea o piscină comună şi o sală de gimnastică cu spa.

O fâşie largă de grădini elegant întreţinute se întindeau de-a lungul faţadei, chiar deasupra garajului subteran privat.

Capsula elegantă de culoare violet a Cressidei alunecă dintre nori şi ateriză lângă Araminta.

– Draga mea, ce lovitură! Avocata era înfăşurată într-o haină de blană alb-negru care, cu fiecare mişcare, se lipea confortabil în jurul ei. Se uită în sus, la partea din faţă a clădirii, mijindu-şi ochii la vederea celor trei balcoane în care se îngrămădeau mormane de vechituri.

– Am codurile de acces şi certificatele de proprietar, aşa că hai să mergem sus, da?

Araminta cumpărase întreg etajul al patrulea, cu toate cele cinci apartamente. Tot blocul de apartamente era supus reamenajării, oferind o ocazie la care nu putuse rezista atunci când Ikor, unul dintre dezvoltatorii iniţiali, se retrăsese. Cressida intră în primul apartament şi-şi dădu ochii peste cap.

– Nu pot să cred că ai făcut asta.

– De ce nu? E o ocazie perfectă pentru mine. Araminta zâmbi la consternarea verişoarei sale şi se îndreptă către uşa de la balcon. Aceasta se deschise larg, iar ea ieşi. Se auzea un zumzet slab de ciocănit şi găurit de la ceilalţi dezvoltatori care îşi pregăteau etajele pentru a putea fi ocupate. Are nouăzeci de ani, îi trebuie o renovare. Şi uită-te la privelişte.

Cressida îşi strânse buzele date cu gloss de culoarea safirului şi se uită peste parcul cartierului Bodant la râul Cairns, de dincolo de el. De-a lungul terasamentului, vizavi de ele, era un port de agrement cu clădiri curbate deco de un alb radiant, ca şi cum tocmai ar fi fost forjate într-un cuptor de fuziune.

– Ai partea greşită a parcului, dragă. Acolo este locul unde se află acţiunea şi banii investiţi inteligent. În plus, aici eşti doar la câteva străzi de cartierul Helie. Hai să fim serioşi!

– Nu mai fi atât de pesimistă. Am dovedit că pot s-o fac, şi ştii asta.

– Ştiu, de asemenea, cât de mult ai plătit pentru bordeiele astea. Sincer, dragă, o sută de mii pentru fiecare! Ai fost cumva răpită şi ţinută pentru răscumpărare?

– Toate au câte trei dormitoare. Au nevoie de mult mai puţină muncă decât primul apartament. Cele două mai mari au priveliştea asta. Şi am obţinut un profit de patruzeci mii la primul apartament.

– Eu încă nu pot să cred că banca ţi-a dat bani pentru asta.

– Împrumut comercial standard. Le-a plăcut modelul meu de afaceri, spuse cu mândrie Araminta.

– Şi Ozzie se va întoarce să ne salveze pe toţi. Haide, poţi să-mi spui. Te-ai culcat cu întregul personal al biroului local, nu-i aşa?

– E foarte simplu din punct de vedere economic.

– Ha! Asta dovedeşte doar că nu ştii ce vorbeşti. Economia nu este niciodată simplă.

– Îl renovez pe unul dintre ele – pe acesta probabil –, îl